"Mamuta mea-poezie compusa de Macoveiciuc Marius si Chirila Marian in 2006" – 2525 rezultate
0.04 secundeMeilisearchDada Mamusa
Sunt un urmas al acelora care au construit prin jertfa lor acest neam. Sunt un om simplu, un taran, fiu al unui taran.
1 poezii, 0 proze
Raul Dorin Vasile But
Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...
22 poezii, 0 proze
Ligia Pârvulescu
Motor: sunt tinerr duamnă am / puță de om serios / îmi place veșnicia de la buric în jos (G. Azstalos) Texte publicate în revistele: Oglinda Literară 2007 Arcada 2008 24:ORE 2010 EgoPHobia 2011 Feed-Back 2011 Litere 2011 Familia 2011 Negru pe Alb 2014 Din întâmplare, ca orice se întâmplă :) ...iar din 2009 m-am întâmplat mai rar pe-aici. Când am început să-mi revin, m-am temut că-mi voi pierde integritatea mintală. Îmi amintesc că mama voia să-mi citească dintr-o carte pe care i-o cerusem eu, "Dincolo de planeta tăcerii", de C.S. Lewis, dar timp de două-trei nopți n-am lăsat-o să-mi citească. Până la urmă am acceptat și, după ce am ascultat-o ceva mai mult de o pagină, am izbucnit în plâns. Mama m-a întrebat de ce plâng. Fiindcă înțeleg, i-am zis. Apoi m-am întrebat dacă voi mai putea să scriu vreodată. (J.L. Borges) Pe drumul lung de la pește, pasăre și maimuță până la animalul belicos al timpurilor noastre, pe drumul acesta lung la capătul căruia sperăm să devenim oameni și zei, nu...
213 poezii, 0 proze
Urmuz
Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzău, s-a născut la 17 martie 1883 în Curtea de Argeș. Visa o carieră de compozitor, citea literatură științifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept și, după luarea licenței, funcționează ca judecător în județele Argeș, Tulcea și la Târgoviște. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casație. Începe să scrie, aparent fără conștiința că produce literatură, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu niște false automatisme academismul prozei curente. Textele lui îi atrag atenția lui Tudor Arghezi, care îi găsește pseudonimul și îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc, Pâlnia și Stamate, "antiproză" intitulată ironic "roman în patru părți", în care face o serie calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboară nu pe scări, ci din maimuță; o masă fără picioare bazată pe calcule și...
4 poezii, 0 proze
Mamuta mea-poezie compusa de Macoveiciuc Marius si Chirila Marian in 2006
de Macoveiciuc Marius
Zână bună,mama mea, Rază suavă este ea! Slavă mama mea; Ești ca o lalea! (8 iunie 2006)
Macii rosii ai sperantei
de george lupascu
Macii roșii ai speranței *** - Ce să zic Virgile? Cât mă pricep eu în materie de poezie, pot să spun că mi-a plăcut; atât doar că pentru gustul meu aș fi preferat una mai veselă. Dar hai să lăsăm...
Din strigarul de seară- fragment
de florian stoian -silișteanu
și după ce mănânc rodii repede dau drumul la radio începe o știre mereu ascult cum saltă apa depărtând apoi stau și alunec spre somn genele mele sunt doi oameni sunt zilierii clipei ce vine iubita...
Stăpână pe timpul meu liber 8
de nonciu dragos
Seara mă prinse odihnit, după ce am prins câteva ore bune de somn, la îndemnurile patroanei Angela. Am încercat mai mult să văd dacă este viață, să iau legătura cu Angela doar uitându-mă după ea și...
Cerșetorul
de Mihaela Maxim
am un gât în traistă îl dau ieftin... vrei să-l iei tu? s-au mai trezit și alții vezi că la amiaz’ se scumpește… bine. ai trecut și ieri, ți-am lăsat în incubator o pereche de aripi bineînțeles...
Lecția de poezie nr. 3: cum ne deconstruim din maimuță
de Leonard Ancuta
cum ne deconstruim din maimuță și cum ne defenestrăm atunci cînd stai de unul singur într-o amintire cu ea ca o floarea soarelui care pălește că nu mai e demult soare și își scupă toate semințele de...
poezie cu pui de găină
de Albert Cătănuș
bunica mea face poezii le scrie pe coli albe de împachetat și le citește vecinelor pe banca din fața blocului. vecinele o aplaudă de fiecare dată uneori pensionara de la 3 lăcrimează. toate poeziile...
Poezie de azi
de Andrei Dumitrescu
triunghiul isi are bisectoarea in inaltimi de piatra agatata. astept secunda cu clepsidra gata s-o agat. sunt gata! trimite-ti-mi-o! mamuca sta pe margine. isi asculta cu uriasa atentie bataile...
starea mea de spirit
de bianca marcovici
starea mea de spirit când papagalii-mi caută prin viață destăinuindu-se primului venit intrat pe ușă. * ma oftic, dragă frate, că lucrurile sunt cum sunt... neoficial sunt un soldat fară bocanci nu...
ANALIZA LUNII Februarie 2004”POEZIE.RO”
de Frentiu Toma Adrian
ANALIZA LUNII Februarie 2004”POEZIE.RO” Statistica in functie de citirea textelor Datele au fost culese la 1 martie 2004 ora 1.00 Scuze pentru eventuale greseli . POEZIE Poezie (609 afișări) Ca o...
Hojoki- Insemnări din coliba mea
de Kamo no Chomei
Acum, că am ajuns la vârsta de șaizeci de ani și mi se pare că viața se evaporă precum roua, mi-am înălțat un adăpost pentru ultima parte a vieții. Este o colibă în care un călător și-ar petrece o...
Florin Rădulescu într-un cantec de treacă meargă
de Maria Prochipiuc
Iubita mea cu buzele obscene, Inlănțuit de noduri gordiene, Am să mă tai, de dragul tău, la vene, Și-o să dispar, în salturi browniene, Călare pe-o cămilă fără gene. Așa își face intrarea pe situl de...
Destinul sau Destinatia
de Tudor Popescu
spui ca ai o poezie ce nu dainuie-n robie cine astazi poate oare sa raspunda la-ntrebare iata ca acum incerc, eu raspunsul sa-l secret Dulcico, eu nu stiu a scrie, nici macar o poezie pot totusi a ti...
Kyoka
de Dan Norea
Între 9-11 septembrie a avut loc Colocviul Național de Poezie Clasică Japoneză, organizat de Societatea de Haiku din Constanța. Cu această ocazie au avut loc câteva evenimente memorabile (mă refer la...
spovedanie
de FLOARE PETROV
sunt aventurieră prin calculatoare călătoresc în locul cald al inimii mă adăpostesc cu poezia mea care a dat în pârg din dragoste concepută cu sârg. aleargă prin mine dragoni și mamuți emancipați de...
Viața Ta a fost o Elegie
de corneliu zegrean
\"Viața Ta ,mamă, a fost o poezie, Dar din păcate o \"Elegie\" Eu aș fi vrut un \"Rai\" să fie, În toate,numai bucurie\" Cornelia In ochii mei te văd mereu, De când te-ai \"dus\" mi-e foarte greu,...
