Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Iubire de final"20200 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Lupu RaduLR

Lupu Radu

AutorAtelier

Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.

3 poezii, 0 proze

saracut ardelean andrei florinSF

saracut ardelean andrei florin

AutorAtelier

- m-am nascut intr-o zi, intr-o zi a mileniului trecut pe data de 20 ianuarie 1993 intr-un loc obisnuit: Oradea - in prezent sunt liceean tot in Oradea - primele poezii le-am scris in 2004:Sfarsitul verii si De la 1 pan' la 7. -debutul meu a fost unul simplu, la inceputul anului 2008 in revista Zodii in Cumpana tot din Oradea cu poeziile: Poezie, Miracol Alb, Iubire. -am mai incercat sa public cateva veersuri la finele anului 2008 dar rezultatulunui critic literal din Cluj a fost inpublicabile -in prezet pentru ca sunt doar la inceput de drum si mai am mult de invatat cuget, si aspir la mai mult, astept ziua in care voi fi in reverie, sau poate intr-o bucurie de nedescris.

17 poezii, 0 proze

pop romeoPR

pop romeo

AutorAtelier

Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta; Sa cunosti adesea durerea prea marii duiosii; Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii; Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te; Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti, plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire; Sa te odihnesti, coplesit de beatituine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii; Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului, Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda. din Despre iubire - de Kahlil Gibran adiemusmagic@gmail.com

869 poezii, 0 proze

D

deaconueduard

AutorAtelier

Sunt un romantic incurabil...dar care nu stie nimic,despre iubire...De aceea caut sa deslusesc,prin poezie,ce e iubirea.

2 poezii, 0 proze

Vincze Farago ZsoltVZ

Vincze Farago Zsolt

AutorAtelier

Există un scop al literaturii ... există un motiv pentru multele încercări de evadare într-o lume doar a mea , cu un pix si caietul meu de poezii , unde să scriu , să pun întrebări si să-mi răspund ... sunt printre ultimii romantici din lume , încă mai cred ca există acea iubire de vis ce se dorea împlinită in vremurile ce par de mult apuse ... speranța e relativa , e doar un rezultat al reușitelor pentru care ai nevoie de curaj pentru a întreprinde ceva nou sau ceva mai bun , pentru suflet , pentru cei ce exista si simt cu adevărat că sunt în stare să gândească ...

6 poezii, 0 proze

TI

Traian Iancu

AutorClasic

Traian Iancu (n. 8 mai 1923, Făget (jud. Timiș) - d. 1997) a fost un poet român. Opere * Dragostele mele, Editura pentru Literatură, București, 1969 * Puntea soarelui, Cartea Românească, București, 1971 * Noi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972 * Să iubim ce-i de iubit, Cartea Românească, București, 1975 * Odă de 30 Decembrie: Antologie de versuri (în colaborare cu Alexandru Andrițoiu și Gheorghe Azap), Editura Facla, 1977 * Bucuriile noastre, Cartea Românească, București, 1978 * Doină, Editura Eminescu, București, 1981 * Iubire de oameni, Editura Militară, București, 1984 * Grădina, Cartea Românească, București, 1986

1 poezii, 0 proze

LB

la ce bun?

AutorAtelier

Sut insetat de iubire,u râdetzi prieteni...

1 poezii, 0 proze

Bianca DanBD

Bianca Dan

AutorAtelier

Activitate literară –volumul de debut Transplant de iubire, poezii publicate în revista literară Provincia Corvina, Fereastra, Cafeneaua literară, Discobolul, Orient latin, Algoritm literar, Ardealul literar Premii -premiul I la concursul Timpul iubirii, Prieteni de suflet, ediția I, Onești -nominalizare la concursul internațional Starpress ediția 2010 -mențiune la concursul Agatha Grigorescu Bacovia 2010, Mizil -mențiune la concursul literar Visul 2010, Orăștie - premiul I la concursul de creație literară Eugen Nicoară- La porțile visului ediția XX, 2010, Reghin - premiul Orfeu al scriitorilor danubieni Mehedinți la festivalul Nicolae Drăgan ediția I, 2010, Galda de Jos, jud. Alba -mențiune la concursul literar George Țărnea 26 noiembrie 2010, Râmnicu-Vâlcea -premiul revistei Algoritm literar, la concursul on-line „Poezie și suflet” - premiul I la concursul Dragostea-i destin străvechi, 14 februarie 2011, Pitești -Premiul Cafeneaua literară la concursul Leoaică tânără iubirea, editia...

38 poezii, 0 proze

Pieptea AdrianPA

Pieptea Adrian

AutorAtelier

Poezia este o flacara de iubire aprinsa in toti oameni talentati,iar pentru ceilalti este un nou joc de cuvinte incrucisate.

2 poezii, 0 proze

Mahok ValeriaMV

Mahok Valeria

AutorAtelier

Numai din iubire... Numai din iubire și de dorul ei, devii poet. Numai din iubire și de dorul ei, devii discret. Numai din iubire și de dorul ei, trăiești sperând. Numai din iubire și de dorul ei, visezi cântând. Numai din iubire și de dorul ei poți muri ca un sfânt. Mahok Valeria - Cisnădie,județul Sibiu Flori de camp - Poezii si Cugetari volumele I si II Tiparite de Editura Kreser, respectiv Editura Constant din Sibiu, in anii 2003-2004 Florile gandului in clepsidra timpului - Un volum de Poezii si Cugetari tiparit de Editura Hoffman din Caracal in 30-06-2017 valimahok10@gmail.com valeriamahok@gmail.com

679 poezii, 0 proze

Iubire de final

de gigi condratovici

Nu vreau să te iubesc ca la-nceput, Enunțul e prea vechi și prea banal, Chiar dacă astăzi poate te-am pierdut, Să știi că te iubesc ca la final. Mi-ai fost prietenă, mi-ai fost amantă, Și ne iubeam...

PoezieAtelier

Note

de Alina Babcinetchi

Te-am regăsit suflându-mi frunzele-n soare în foc arzând-mi gândurile goale. Și recunosc - nu înțelegeam cum pot scrie în notele tale. Anotimp - tu toamnă preferată de poeți fă-mi loc în nesfârșita...

PoezieAtelier

Dincolo de timp

de Daza

Fac alpinism pe un vulcan...abrupt. Lipsa accentuată de oxigen mă face sa îmi pierd echilibrul; prea multă cenușă, prea mult fum și o singurătate acută...civilizația unei lumi colateral înghițită...

Atelier

la Trei

de Ștefan Petrea

beau de unul singur spre ridicarea la Trei vinul ăsta-mi are-un dumnezeu în singurătate bând în amurg, mă trezesc în zori în sacralitatea chinului supliciul acesta îl rezolv repede exorcizând în...

Atelier

Sinucidere

de razvan rachieriu

Mă întorceam cu mașina acasă mă gândeam cu plăcere la cubul de liniște și relaxare și la satisfacția provocată de o carte bună tocmai terminasem orele de lucru umplute până la refuz cu îmbâcseală,...

Atelier

Pe cand iubeam copiii Evei

de brebeanu daniela

Pe cand iubeam copiii Evei Pe cand iubeam copiii Evei Pierduti intre o ora de singuratate Si o ora in care voiau sa fie solitari, Pe cand ma chinuiam sa aud soaptele Ascunse printre cearsafuri si...

PoezieAtelier

Spune-mi orice

de Constantin Rusu

Spune-mi că doar ochii mei îi cauți și ei sunt cheia unui lacăt ruginit, iar hărmălaia de stele îmbulzite cu iluzii a spart un geam și a fugit. Spune-mi să-ți aduc o mângâiere, că te-ai săturat de...

PoezieAtelier

melancolie pierduta

de Tonca Oana

Acolo erai tu, melancolic si putin mai trist, Dar la fel de indragostit, Pierdut printre paginile mazgalite Ale unui trecut abrupt, Omorat de oameni sau poate de timp… Printre firele de praf...

PoezieAtelier

Pastel vesel-trist

de Stelian STANCU

Întunecate culori se scurg alene Peste tot ceea ce noi simțim în vene E colțul inimii ce trist, agale se privește-n lacul mixt Cu apă dulce și spărată, cea dulce e din suflet luată Iar cea sărată...

PoezieAtelier

Vise confuze

de Silviu

Vise confuze, Risipite-n fum albastru. Sperante verzi, Asezate pe o stea cazatoare. Fapte ingropate in cerul mintii mele, Retorici sfasiate de lama cenusie a cutitului, Alunecarea pasilor in abis...

PoezieAtelier