"Flori de luna" – 20260 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
subiectivisme
articole și eseuri despre întâmplări, fapte, evenimente; comentate în cel mai pur stil subiectiv de Florin Hălălău
de Florin Hălălău
Florentina Anghel
M-am nascut in anul 1960, in aprilie, o luna plina de flori, miresme si promisiuni. Am urmat cursurile Liceului de Muzica nr.1 (clasele a IX-a si a X-a) si, pentru ca liceul s-a desfiintat in anul 1977, am continuat cursurile la Liceul C.A. Rosetti. Am absolvit Facultatea de Filosofie (specializare Sociologie) in 1983 si Facultatea de Drept (in 1992). Pana in 1989 am fost profesor in Cernavoda, invatatoare (prin forta imprejurarilor, demisionasem din postul in care primisem repartitie guvernamentala) si profesor in gimnaziu, undeva in Pipera. In 1990 am dat concurs si am ajuns la lucrez (sociolog si apoi cercetator) la Institutul de Stiinte ale Educatiei din Bucuresti. Aici am avut sansa sa imi propuna coordonarea tezei de doctorat directorul acestei institutii, un om remarcabil si am obtinut doctoratul in anul 2002. Am lucrat la institut, am lucrat pentru o institutie care gestioneaza fonduri europene (din 1996 pana in acest an).
2 poezii, 0 proze
Dimitrie Anghel
Nascut in localitatea Cornesti, jud. Iasi. Poet simbolist minor un indrgostit de flori si peisajele marine. A debutat in 1903 cu o traducere a poeziilor lui Paul Verlaine. A publicat două volume de versuri : În grădină ( 1903 ) și Fantezii (1909). Împreună cu St. O. Iosif a scris, sub pseudonimul A. Mirea , Caleidoscopul lui A. Mirea în două volume, între 1908 - 1909. Sub același pseudonim au apărut poeme dramatice ( Legenda funigeilor , Cometa ), proză ( Cireșul lui Lucullus). A tradus din Goethe, Lenau, Heine, Ibsen. Are o tentativa de sinucidere din cauza geloziei pentru sotia sa Natalia Negru (vezi si St.O. Iosif) 1872 Pe data de 16 iulie se naste Dimitrie Anghel, in satul Cornesti, la 8 km de Iasi 1879 - 1883 Urmeaza Scoala primara la Institutul particular al lui Caracas, apoi la Institutul Pedagogic condus de Alexandru Lambrior 1891 In luna octombrie debuteaza in Contemporanul, VII, nr 10, cu poeziile Planset de greieri si Zana codrilor de brad, pe care insa nu le-a inclus in...
35 poezii, 0 proze
gheorghe Sarbu
Nascut: anul 1940, luna Iulie, ziua 26 Com. Drajna de Jos Jud. Prahova ( copil din flori ) Ocupatii : 1.- Studiul Stiintelor Umaniste : poezia, filosofia, artele frumoase , s.a. 2.- Studiul Stiintelor Exacte : -medicina naturista,alopata,homeopata- - Paranormal - Geometrie fractala - Cimp Unificat , etc. ( subpunctele 1 si 2 –studiu de unul singur ) Precedent : - paralizie faciala dreapta la virsta de 19 ani, si tratata drept poliomielita. - Panaceul Corina l-am descoperit in anul 196o, luna Mai, ziua 13. Greul de aici a inceput. A trebuit sa devin propriu-mi cobai : astfel, m-am imbolnavit, rind pe rind, de mai multe afectiuni, pina si de tuberculoza. Asadar m-am imbolnavit pe mine insumi , inainte de a vindeca pe altii. In prezent, ma ocup sa vin de hac psihozelor inalte , zonei Zoster, cirozelor si unora dintre dermatoze, singurele afectiuni pentru care nu recomand produsul alchimic Corina (panaceu) , aceste afectiuni fiind inca sub cercetare. o0o : - 09.09.1982 = Metoda de gindire...
336 poezii, 0 proze
GETA NEDELCUU
Autobiografie Ne-am născut în zi de vară, Eu și a mea surioară Două gemene frumoase Și foarte gălăgioase. Părinții erau săraci Viață grea... n-ai ce să faci... Foarte greu ei ne-au crescut, Dar ne-au iubit foarte mult! Gingașe ca două flori, Eram ale lor comori. Răsfățate și iubite Și cu mult drag îngrijite. Doar că, într-o zi de vară, Nori negrii se adunară Prevestind parcă ceva, Groaznic, că se va-ntâmpla. Ca un prunc neprihănit, La șase luni a murit Scumpa, surioara mea, Pornind tristă spre o stea. Câtă jale, ce durere! Dar, Domnul le-a dat putere Și după un an jumate Mama, mai naște-un frate. N-a ținut mult voia bună, Că-a murit la... doar o lună. Altă tristă-înmormântare, Altă mare supărare... Domnul nu i-a părăsit, Ruga lor le-a îndeplinit Și, după doi ani... în fine, De la spital mama vine, Cu draga mea surioară Frumoasă .. din cale-afară! Bună, cuminte, deșteaptă Urcă treaptă, după treaptă; În viață, în căsnicie, Mamă bună și soție! Azi, suntem la casa noastră, Prin strădania...
25 poezii, 0 proze
Feru Emilia
Trandafirul tainic de Feru Emilia Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Ce mi-au pătruns în inimă și în ființa-mi toată. Cine știe dacă nu parfumul M-a făcut să tresar ca dintr-un somn de moarte, Cine știe dacă nu mormântul Mi s-a deschis ziua în amiaza mare? Și soarele orbit de a sa strălucire Vrea să-i facă loc prin umbra deasă Și, lăsând în urma ei doar iubire- Razele de aur ce o înconjoară. Albul petalelor îmi dau iar aripi Să zbor, să fug în lumea mare Și ca un transcendent al nemuririi Un înger sfânt îmi dă crezare. O lacrimă ce din adâncuri iese Ca un izvor senin al veșniciei Se prelinge lin printre petale Și curge ușor crescându-mi aripi… Plutind în seninătatea măreției Petalele ca o volbură limpede zboară Și-n calea lungă, dură a vegherii Infinitul dragostei o împrospătează. Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Speranță,...
8 poezii, 0 proze
Alexandru Mușina
Alexandru Mușina (n. 1 iulie 1954, Sibiu) este un poet, eseist, publicist și editor român. A absolvit Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov în 1973, și Facultatea de Limbă și Literatură Română a Universității din București în 1978. A lucrat ca profesor de literatură la liceu, iar între 1984 și 1987 a cultivat flori. Este de asemenea doctor în litere la Facultatea de Litere a Universității din București (din 1996) și profesor de Creative Writing, folclor, literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov. Este patron al Editurii Aula din Brașov. Debutează în volumul colectiv de poezii Cinci, la Editura Litera, în 1982, iar individual cu Strada Castelului 104, la Editura Cartea Românească, în 1984. A fost membru la Cenaclului de Luni. Poeme * Strada Castelului 104, Ed. Cartea Românească, 1984; * Lucrurile pe care le-am văzut, (1979-1986), Ed. Cartea Românească, 1992; * Aleea Mimozei nr. 3, Ed. Pontica, 1993; * Tomografia și alte explorări, Ed. Marineasa,...
1 poezii, 0 proze
Alexandrina Cristina (Adina) Niculescu
M-am născut în orașul Constanța, unde am fost dată la grădiniță la șase ani și jumătate, de aceea, atât în școala generală cât și în liceu eram cea mai mare și în același timp cea mai mică din clasă. Cea mai mică de varstă și cea mai mare ca înălțime. Am studiat la Institutul National de Chimie timp de 4 ani, luându-mi licența cu diploma in chimie fizică, cu acad. Eugen Segal, cu nota 9. Am fost chimistă la SOTRM Eforie Sud, timp de cinci ani. Apoi am fost pensionată medical, acum încadrându-mă în gradul doi de handicap. Sunt căsătorită și nu am copii. Am fost pe rând admiratoare, colaboratoare, iar acum membră a Cenaclului Literar "Mihail Sadoveanu" al Cercului Militar Constanța. Sunt autoare a plachetei de versuri "Rime si flori" de la editura VIF 2013. Colaborez la revista "Albatros" a societății de haiku Constanța și sunt membră a "Careului Artelor" de la Casa Armatei Constanța.
14 poezii, 0 proze
ADRIAN ANGHELESCU
Copil din flori, adoptat la varsta de 9 luni de 2 soti minunati care din nefericire au decedat cand aveam 15 si 18 ani si al caror nume incerc sa-l sfintesc pana la moartea mea, am reusit sa fiu absolvent de liceu, de institut de subingineri si mai apoi de ingineri, pensionar dupa 29 de ani de munca ]n siderurgie si dupa aceea profesor de liceu in urma unui concurs de titularizare care-mi permite sa profesez pana la varsta de 65 de ani, sot, tata, bunicul unor nepoti fabulosi, fost instructor aritsic pana in anii 1990, ulterior versificator si om care doreste sa-si exprime liber pareri, opinii,cugetari, etc... Acesta sunt eu si altceva nu mai am ce spune despre mine.
425 poezii, 0 proze
Nataliea Albu
M-am nascut pe plaiuri mioritice, in lunca Siretului, intr-o casuta umbrita de doi tei si coama dealurilor in care m-am simtit toata copilaria o printesa... Am aparut pe lume intr-o zi de 13 septembrie, o zi insorita imi povestea mama, ajunul sarbatorii satului "HRAMUL SFINTEI CRUCI" N-am nascut ametita de mirosul cozonacilor si de parfumul strugurilor din bolta casei. Poate ca cele mai frumoase amintiri vor ramane din perioada copilariei... o spun si acum, copiii nascuti la tara nu sunt robotizati, au o lume de basm, mai pot avea acces si-acum la ea. Le-am dat mult de furca parintilor mei, n-am avut frati, dar traiam in lumea mea imaginara cu printi si printese, cu feti frumosi si zmei, m-au pierdut de la 3 ani, fugeam unde erau copii, ma ascundeam in rondurile de flori si o data m-au recuperat disperati abia spre dimineata, adormisem intre flori asteptand sa apara Faf frumos... O LUME DE BASM! pat de flori si bolta instelata, ce paote fi mai frumos? Aceasta e partea frumoasa a...
7 poezii, 0 proze
roxana
Scenariu scris în graba... În jurul tău aceleasi discutii, aceleași roti zgomotoase, multime plictisita și senzatia de sufocare binecunoscuta… Imaginea îti aminteste de aglomeratia din statia de autobuz pe care ai parasit-o cu trei minute în urma. Timpul se transforma într-o asteptare cumplita. Astepti rabdator… gasesti că orice ar fi mai bun de facut acum… Asteptarea asta te intristeaza cumplit... Astepti, nestiind sigur ce ar fi mai potrivit. Intreaga existenta, viața toata îti pare cateodata o asteptare incerta… Scenariu fals, spectatori obositi… O vanzatoare de flori în primul rand, un iluzionist plictisit ascuns undeva, în randul al doilea, în spatele soferului adormit; lânga el, o trecatoare frumoasa. Îti intorci privirea spre cortina care aduce întunericul. Seara, plimbări lungi printre aceleasi chipuri, calatorii care incep și se sfarsesc aici… Astazi ești regizorul în masura să critice ultima repetitie. Continui să astepti, sperand că maine piesa va avea succes. Noapte… În...
7 poezii, 0 proze
Flori de luna
de Ionut G.
Eu îmi transpir gânduri febroase emanații de spirit pornind leneș de la un zero insignifiant spre mereu frământări noi întunericul pășește ușor împrejurul meu înțelegând parcă sfințenia luminii de...
flori de adevaruri
de Ștefan Petrea
zgâriam o inexistență din ochi mi se preling unghiile timpului firimituri de ființă hrănind un nicicine către totdeauna palmele cerșesc adevăruri. spaime incluse in întreținere luna aceasta nota de...
treceri de lună
de viorel gongu
Cu fiecare trecere de lună Un albatros mai moare în odaie. Blesteme-mperecheate, în cunună, Dezbracă așteptările de straie. Când piramida-mbracă două umbre Cărări de pași, în șerpi, se strâng sub...
flori de drum
de Cristina Sirion
Îmi spuneai că sunt urâtă așa, cu două ciori ridicându-mă de umeri până la cer dar m-ai iubit mereu cu flori de câmp fără nume mi le-așezai ușor la picioare, încă pulsând buzele lor însetate se...
O seceră de Lună Descrescătoare
de Danut Gradinaru
O seceră de Lună Descrescătoare ce strălucești pe apele pustii, o seceră de argint, ce lună de vise unduiește cu blândețea ta licărind aici jos! Inelare scurte de frunze, suspine de flori de pădure...
Sub un steag de lună albă
de Petre Augustin
Sub un steag de lună albă, Romantic, mi-am zidit cetate, Tonnatecă singurătate Cu străluciri aprinse, salbă. Cu iubirea-n foișoare Închis-am flori de iasomie Și amintiri, peste o mie, Ce stau ca...
Sub cantec auriu de luna
de Nicolae Maria
Simt sângele clocotind ca șuvoaiele primăverii, șoptit îți strig numele... vii ca o adiere acolo, sub puiul de măr \" la merii sălbatici\" din poiană, mână în mână palmele noastre înfloresc alergând...
Stare de fapt
de vivi hampu
Stare de fapt Plouă zăpezi În cerul aprins de lună. Flori de soc au albit În ochii mei. De când ți-ai smuls privirea Din mine, Respir în gheață, În stânci de ametist. Aștept tăcerea ninsă Din verile...
Gând de iunie
de Catana Ion
Gând de iunie Flori de tei, mirosind a rai, păsări ciripind, în noaptea înstelată, loc de vis, în grădina edenului, plăceri nedefinite, sub clar de lună. Adieri de vânt, calde șoapte, atingându-ne,...
