Dimitrie Anghel
(n. 18 Apr 1872)
"Nascut in localitatea Cornesti, jud. Iasi. Poet simbolist minor un indrgostit de flori si peisajele marine. A debutat in 1903 cu o traducere a"
În grădină
Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gînduri blînde... Ce iertător și bun ți-e gîndul,
Balul pomilor
Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet, Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii, Înveșmîntați în haine albe se clatină în
Călătorii
Tăcere-i și mergem cu fața spre lună… S-aud zurgălăii în noapte cum sună, Merg spornic rotașii și-o clipă mă sperii, Văzînd pe de lături cum fug
Curcubeul
Ce schimbatoare e la munte Lumina, cat ai scapara, Un curcubeu a-ntins o punte Din casa mea pan’ la a ta. Si-un gand, un gand nebun imi
Florile
De câte ori deschid portița și intru în grădină-mi pare Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi
După ploaie
S-a dus furtuna-n zări ș-acuma se-ntrec miresmele-n putere: Se-ntrec care de care parcă, stăpînă să rămîie-anume Peste-ntunericul acestei
Himera
Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală și tristă, Tainic Himerii i-am spus: – „Du-mă pe celalt țărm ! Du-mă-într-o lume mai bună în care să
Crizanteme
Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă Lângă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală Preschimbă florile în vase, evlavios
Dureri ascunse
Sunt flori care-și înclină boiul și mor topite de visare, Mai sunt și ochi ce plâng în noapte și-adorm când soarele răsare, Mâhnite-s florile
Pastel
Ce zarva e in lumea porumbilor in zori, Si cate bucurie in jurul casei voastre: Priveste, vin paunii cu crestele albastre Si cozile invoalte ca un
Metamorfoză
Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii… Și se făcea că fără voie trăiam acum o viață nouă: Eram și eu un crin ca dînșii, și-n
Schimb de vești
Sosește vîntul peste ziduri, sătul de flori de cîmp, să vadă Ce fac stăpînele grădinei, și-n urma lui, sclipind în soare, Un zbor de foi de
Dragoste
Miroasă iarba pătulită a sinziană ș-a sulcină, Miroasă dulce, cum miroasă un așternut păstrat de zestre; Și-n mine, când e întunerec și când se
Măgheranii
Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimene de veste Și-acum se trec, cum trec pe lume atâtea vieți ce pân’ la
Cântec
Garoafele din glastră, stând gata ca să moară, Vorbesc de-o fată blondă cu fața diafană, Vorbesc de-o prea frumoasă și mândră castelană Ce le-a
Nemulțumitul
Venea-nflorit de alge, de foi, și scoici barbare, Vuind urca pe dune enormul ocean; Venea ca un logodnic zvîrlind mărgăritare Și ramuri
Moartea narcisului
I Trăiește încă floarea frumoasă de ieri sară, Surîde lîngă mine, pe-o margine de cupă; Căci eu îi port de grijă cu drag, ca să nu moară, În
Gherghina
S-au stins într-un aflux de sânge bujorii roșii, iar albii crini Și-au anunțat de la o vreme și ei palorile lunare; Cu o mireasmă, cu o umbră, ori
Cîntecul greierului
Sînt poate milioane de ani de-atunci — o, Soare ! De cînd tu cel ce astăzi urci bolțile de-azur. Erai de-abia o pată prin neguri călătoare, O
Cum cântă marea
În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare Și-ascult ce straniu cântă tumultoasa mare. Atent îmi plec urechea, și-ascult notele-i
Hornarul
Pe cerul alb se face-o pată, Apare și dispare iar, Și pata asta-ndoliată E-o siluetă de hornar ... Se pleacă omul de cărbune, Þinând în mână
Floarea – Soarelui
Dă-n sânge lăurusca pală și cârtița-și face mormântul, S-adoarmă, cu venirea iernii, sub țărâna din moșunoaie, O floarea-soarelui uitată se scutură
Si daca
‘Si daca ramuri bat in geam’ Eminescu Si daca norii se adun, Pe cer albastru si senin, E ca durerea sa mi-o spun Si inima-mi sa mai alin. Si
Într-un amurg de toamnă
Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini,
Paharul fermecat
Visam privind în fundul paharului cu ceai Și-n sticla străvezie, ca-ntr-o metempsichoză, Eu m-am văzut pe gînduri ținînd în mînă-o
Ex - voto
Pășește-ncet, să nu deștepți tăcerea, Coboară-ncet ca-ntr-un cavou pustiu Și-ascunde-ți bucuria ori durerea, Să te presimt abia, să nu te
Marină
O, mare iubită ! Ce bună amică ești tu cu poeții ! Pornește vaporul, și iată-mă singur din nou lîngă pupă. Viu aeru-mi umflă plămînii de
Nocturnă
Nu bate-n țărm, nu cîntă, nu murmură, nu cheamă Cu răzimîndu-și tainic supt cap imensa-i liră, A adormit și-acuma încet-încet respiră; Iar eu, cu
Nocturnă
Lui G. Arghirescu Cu șvarțul meu stau singur și e pustiu localul. Pe-un scaun lăturalnic stă dus pe gânduri țalul. Un chelnăr dormitează cu
Puterea amintirii
Ne vom aduce-aminte de toate pîn’ la urmă, O, draga mea… Și dacă viața nu se curmă Ci stăruiește încă închisă în morminte, Atuncea și acolo
În Port
E cald, și vîntul bate acuma de la sud, De pretutindeni glasuri grăbite se aud, Cum urcă și se cheamă, pe cheiul alb de soare, În scăpărări de
Duminica
Cum te-așteptam odată Duminică Prea-Sfîntă Și cît îmi pari acuma de tristă și pustie… Salonu-i gol, și-n umbră doar samovarul cîntă Asemeni
Visul unui nibelung
Visez grămezile de aur Păzite-n grota de sub Rin De Fafner, groaznicul balaur, Și ție, Wothan, mă închin. Mă-ndeamnă dorul spre
Tovarășilor mei
Atîtea flori și nu sînt două să-mbrace la un fel vestminte… Cîți ochi frumoși nu-și pierd vederea în horbotă de-odăjdii sfinte, Și cîtă purpură
I m n
Împărecheri ciudate de slove...o, cuvinte ! Ce farmec se deșteaptă cînd vă rostește gura... De n-ați fi fost voi oare, atunci cu ce veșminte S-ar
