Crizanteme
de Dimitrie Anghel(2008)
1 min lectură
Mediu
Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă
Lângă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală
Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală.
- Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost
mireasă ...
Înc-un mănunchi, și câte visuri și primăveri –
câtă ruină!
Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda câte n-ar mai spune:
A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune
Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină.
Norocu-ntăilor brândușe culese-n zori de zi pe rouă ...
Cum s-a trecut, și cum trec toate pân-vine moartea
să te cheme;
Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme:
În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor când plouă.
Și-mbrățișați alături plângem, plângi blândă, candidă
vestală,
Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi târziu pricepi
ce-nseamnă.
Brândușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele
de toamnă
S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mândra lui beteală.