Măgheranii
de Dimitrie Anghel(2008)
1 min lectură
Mediu
Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimene de veste
Și-acum se trec, cum trec pe lume atâtea vieți ce pân’ la
moarte
S-ascund în numărul mulțimei și umilite stau deoparte,
Cum sta între surori sfioasa cenușăreasă din poveste.
Tăcuți și triști, se trec în taină, cu fruntea în pământ
plecată,
Și nici o mână către dânșii nu se întinde ca să-i rupă,
Căci fetele așa-s făcute ca să le placă haina scumpă
Și ei, sărmanii, n-au nimica să poată-ademeni o fată.
Dar cum mor formele spre seară, și crește luna fără veste
Un miros blând, cum nu-e altul, pătrunde-atât de cald
și dulce,
Că fetele, uitând de noapte și că e ceasul să se culce,
Rămân până târziu pe gânduri, oftând cu dor lângă ferestre.
Oftează fetele, și nu știu, a doua zi de dimineață,
Când se coboară în grădină, că-n biata floare cenușie
Ce se ascunde umilită, e-atât parfum și poezie ....
Și măgheranii mor în taină cum au trăit întreaga viață ....