roxana

Am încercat să înțeleg totul... invers Inversată, lumea e (mai) frumoasă. Uneori, oamenii merg grăbiți printre nori și ne ascultă cu capul în jos. Alteori, nu. Când se ridică până

Deja am încetat să mai caut o cale de evadare. Lumea e un cerc imens de vorbe stinse, lipsite de înțeles, uitate de semnificații, pierdute în contexte făra importanță. Totuși, îmi plac cuvintele.

Nu m-am rătăcit doar eu. Te-ai rătăcit și tu , și el, și ea, toți cei care mai suntem aici în clipa asta. În lumea noastră mică, noi - oamenii prezentului, obișnuiți să trecem în grabă peste

Sfârșit. Nu mai rămâne nimic de adăugat. Ultimele cuvinte nu au niciodată rost, sunt asemenea unor stele căzute la o oră prea târzie. Privește! Afară s-a întunecat pentru a doua oară astăzi.

Îndoială…un pas acoperit de vânt…fiecare vorbă, alt gust…gustul brumei ascunzând întunericul. Te îndepartezi judecând acum ultima frunză căzută. Taci pentru o clipă și timpul te ascultă.

Am încercat să înțeleg totul... invers Inversată, lumea e (mai) frumoasă. Uneori, oamenii merg grăbiți printre nori și ne ascultă cu capul în jos. Alteori, nu. Când se ridică până

Cu multă vreme în urmă m-am pierdut printre oameni, ademenită de glasurile deformate, îmbătată de privirile care ucid și învie în aceeași clipă, purtată de vorbele mincinoase și frumusețile