Lume de plastic

Nu m-am rătăcit doar eu. Te-ai rătăcit și tu , și el, și ea, toți cei care mai suntem aici în clipa asta. În lumea noastră mică, noi - oamenii prezentului, obișnuiți să trecem în grabă peste amănunte... Astăzi ne mai cumpărăm un bilet pentru încă o viață. În zilele de ieri, recuperam niște sentimente împrumutate unor prieteni. Și mai trece o oră... cu sau fără bilet, fie că ne-am urcat sau nu în autobuz, fie că ne-am amintit sau nu de toate acestea... Aici, în colțul fiecăruia de stradă, vin câteodată himere și vise... de plastic. Și ne încântă. Atingem iubirile cu mâinile murdare. Nu mai simțim nimic. Și toate o iau de la capăt făra noimă. Uneori ne întrebam de ce. Răspunsul e foarte aproape de noi. Ne privim mâinile și observăm că sunt și ele... de plastic. Și nu vom ști niciodată unde se sfârșește totul. Începutul? N-a fost nicicând dat spre cunoaștere. Ce mai rămâne? Lumea noastră de plastic... Ea se închide permanent în urma ta... omul ei de plastic. Dincolo nu există speranță. E doar o altă oglindă de plastic.