"FONTE DEI PIACERI" – 3652 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAndrei Forte
Autor nepublicat. 2023 - Prezent Marketing Manager - Del Corso Group 2022 Creative Director - Murali Store 2021 Specialist Marketing - Iulius Town Timișoara 2012 - 2021 Copywriter/ Content Creator/ PR - Epic Society 2011-2016 Redactor - Ora de Stiri 2011-2013 Masterat în Mass-media și Relații Publice. 2008-2011 Universitatea de Vest Timisoara, sectia Jurnalism. Contact: andrei.forte@gmail.com
115 poezii, 0 proze
Tomescu Gabito
4 poezii, 0 proze
Wolfgang Klein
Referințele autorului: M-am născut la Sibiu, de ziua copilului în 01.06.1956 cu mari dureri si greutați. Am terminat grădinița cu nota 10, școala generală ca pionier și am absolvit Liceul cu ultimile forțe. Când ăa intru la Facultate, familia a hotărât să-și stabiliască domiciliul în străinătate. M-au mituit cu o primă substanțiala ca să-mi parasesc locul copilăriei și să mă stabilesc în Mainz, Germania. Aici toată lumea m-a numit Ursul Carpatin, deci nu mi-au dat șansa timp de 20 de ani să mă acomodez în noua patrie. Dorul de casă și amintirile m-au adus de șase ori pe an pe meleagurile natale pe unde am vizitat fiecare metru pâtrat al acestei frumoase țări. Baștinașii din Germania ascultau cu mare placere povestirile aventurilor mele din România. Le-a facut așa de mare plăcere, încât m-au rugat să le scriu pe o coala de hârtie. Dintr-o coală s-au facut mai multe bucati, cu niste desene ale lui Marcus Reinheimer (Frankfurter Rundschau) și așa s-a nascut o cărticică mică, dar...
12 poezii, 0 proze
Roland Giguère
Né à Montréal en 1929, Roland Giguère étudie la typographie, la gravure et la lithographie à l'École des Arts graphiques de Montréal puis à Paris. Animé par l'amour du livre, il fonde, en 1949, les Éditions Erta, d'où naîtront plusieurs dizaines de beaux ouvrages faits de mots et d'images. Il retourne plusieurs années à Paris puis revient au Québec où il sera maquettiste et professeur en arts graphiques. Au cours de ces années, Roland Giguère publie plusieurs recueils de poèmes. La publication, en 1965, d'une rétrospective de ses poèmes, L'Âge de la parole (1949-1960), marque une étape majeure dans la poésie québécoise, cristallisant les mouvements sourds puis l'effervescence qui animent la société d'alors. Roland Giguère prend place aux côtés de Gaston Miron, de Paul-Marie Lapointe et des poètes de l'Hexagone. Giguère est lu, étudié, célébré; son œuvre est couronnée de nombreux prix. Mais la force créatrice de Roland Giguère se déploie autant dans la dimension de son œuvre dessinée,...
25 poezii, 0 proze
Raluca Oprita
Se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă strângea întunericul ca pe niște șoapte abia rostite gândurile foite între mâini rugă pentru timpul ei deloc grăbit egal de tăcut odată cu plecarea peste gesturile obscure își furișa ochii ca o pală de vânt după o atingere după fiorul care mima căldura unei promise dimineți.
63 poezii, 0 proze
Yoko Sugawa
Yoko Sugawa est née à Tokyo en 1938 et elle y habite toujours. Elle est diplômée en littérature japonaise de l'Université Rikkyo. En 1972, elle s'est jointe au groupe Kanrai (Tonnerre d'hiver) fondé par Shuson Kato; elle est également membre du Gendai haiku kyôkai (Association du haïku contemporain). En 1988, elle a fondé la revue Kikan Fuyoh (Fleur de ketmie, revue trimestrielle) qu'elle dirige toujours. Elle a publié l'anthologie de haïkus Shiori himo (Signet; 1987) et l'anthologie de tankas Suhajikami (Gingembre amer; 1996). Traduction des haïkus: Dhugal J. Lindsay; André Duhaime et Ryu Yotsuya. 1938 - Born in Tokyo 1960 - Graduated from Rikkyo College, with a B.A. 1972 - Joined the [KanRai] Haiku Class and recieved guidance by Mr. Shuson Kato 1974 - Joined the [Riku] Haiku Class and recieved guidance from Mrs. Tagawa 1985 - Received Tanka guidance from [ReiRyou] Mr. Tsukamoto Kunio 1987 - Published her first Haiku collection: "Siorihimo" 1989 - Created the [Kikan-Fuyoh] Haiku...
2 poezii, 0 proze
Jean Cayrol
Jean Cayrol est né le 6 juin 1911 à Bordeaux. Il n’a pas 12 ans lorsqu’il compose ses premiers poèmes. À seize ans, il fonde avec Jacques Dalléas « Abeilles et pensées », mensuel et revue littéraire des jeunes (1927-1929), quatorze numéros paraîtront et cette revue publiera des textes de Maurice Fombeure, Sabine Sicaud, André Salmon, etc. Jean Cayrol correspond avec des auteurs qu’il aime : Delteil, Dabit, Montherlant, Supervielle. Il rencontre Mauriac, publie en 1935 et 1936 deux recueils de poèmes ("Ce n’est pas la mer" et "Les poèmes du pasteur Grimm"). Il fonde une nouvelle revue littéraire « Les Cahiers du fleuve » (1934). Étude en droit et il deviendra bibliothécaire à la Chambre de Commerce de Bordeaux. Puis, le Seconde Guerre mondiale bouleversera sa vie. Résistant, arrêté en 1942, il est enfermé à Fresnes avant d’être déporté au camp de Mauthausen-Gusen où il ne sera libéré qu'en mai 1945. Il survit à l’enfer concentrationnaire. Expérience traumatisante qui le marquera durant...
10 poezii, 0 proze
Edgar Allan Poe
Edgar Allan Poe (*19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts - †7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland), scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică. A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinară. Născut la Boston dintr-o familie de actori, Edgar Poe rămâne orfan de ambii părinți la vârsta de 3 ani și este adoptat de familia John Allan, un negustor înstărit din Richmond/Virginia, primind numele de Edgar Allan Poe. După studii secundare în Liverpool (Anglia) și în Richmond, se...
106 poezii, 0 proze
Hector de Saint-Denys Garneau
(Montréal, 1912 - Sainte-Catherine-de-Fossambault, 1943) Poète, Saint-Denys Garneau est l'arrière-petit-fils de François-Xavier Garneau. Il passe son enfance au manoir familial de Juchereau-Duchesnay (Port-neuf), puis à Montréal où sa famille s'installe en 1923. Il fréquente le Collège Sainte-Marie (1923), le Collège Loyola (1924) et le Collège Jean-de-Brébeuf (1924), et il étudie également la peinture au Collège des beaux-arts de Montréal. Dès 1927, il publie des articles sur l'art et des poèmes dans la Revue scientifique et artistique. En 1934, il abandonne ses études pour des raisons de santé. Il expose ses peintures à la Galerie des arts de Montréal et fonde La Relève avec Robert Charbonneau, Paul Beaulieu et Robert Élie où il publiera jusqu'en 1937. De plus, il collabore à plusieurs autres revues dont Idées, Le Canada et L'Action nationale. Publication en 1937 de son unique recueil de poèmes Regards et jeux dans l'espace. Dans la même année, il passe trois semaines en France,...
65 poezii, 0 proze
Andrea Bede
Sunt un copil în creștere. Biografia mea începe acum 17 ani, dar nu conține nimic relevant pentru o antologie, mai ales pentru că textele mele nu vor ajunge acolo. Sunt un copil anormal într-o școală cu mulți copii normali cu părinți normali, profesori normali și tot ce poate fi mai normal într-un oraș normal dintr-o regiune anormală a unei țări normale din Europa. Sunt voluntar și sunt mândră când pot spune că am organizat ceva pentru cei din jur din propriile forțe și cu ajutorul celorlalți voluntari. Iar ce fac eu nu e perceput ca "normal" de persoanele din anturajul meu (de care voi scăpa în curând). Tot ce am zis aici are un singur scop: să demnonstreze faptul că disprețuiesc cuvântul "normal" și tot ce implică el. Și faptul că o carieră strălucită mă așteaptă.
1 poezii, 0 proze
Trecutul
de Cristian Petru Balan
Și, totuși, viu odată, prin anii care zboară, TRECUTUL, plin de forțe, mai viu e-n amintiri, Reverberând litanii de zbor sau prăbușiri, Răsar din scene cețuri crescând, să le-admiri iară... Taci,...
antenati
de Cesare Pavese
Stupefatto del mondo mi giunse un\'età che tiravo gran pugni nell\'aria e piangevo da solo. Ascoltare i discorsi di uomini e donne non sapendo rispondere, è poca allegria. Ma anche questa è...
Bachus
de axinie marcel
Despre o dragoste trecută, Nici puțină nici prea multă, Dintr-o fată și-un bărbat, Ea nu.....fată, el nu......băiat, Să v-ă spun ce sa-ntămplat. El, nici frumos dar nici uràt, Fost, càndva căsătorit....
Astăzi vorbim despre copilărie
de Cristina Rusu
Străinule prieten, în broscăria din Carpați sunt locuri fecunde, ajunge să dai la o parte scaieții și brusturii și firul apei urcă prin mâna făcută căuș să trezească în tine memoria incomodă. Și...
A te BIANCOLINA GIOIA MIA
de Ada Negri
Io vedo - nel tempo - una bambina. Scarna, diritta, agile. Ma non posso dire come sia, veramente, il suo volto: perché nell\'abitazione della bambina non v\'è che un piccolo specchio di chi sa...
posibile efecte galactice
de florin bratu
Conceptul de globalizare a apărut inițial din zona științelor comunicării, odată cu conceptul de “global village” impus de Marshall McLuhan. Teoria lui M. McLuhan pleacă de la ideea că structura...
Þaca paca la Apaca
de Victor MODORAN
Þaca paca la APACA APACA este denumirea unei foste fabrici de confectii textile din Bucuresti unde lucrau mii de femei - ca să li se dea de lucru si femeilor. Cînd intrai intr’o hală mirosea a...
Eclipsa creativității
de Cristian Petru Balan
Într-o lume grea de coduri și-algoritmi strălucitori, Azi veni inteligența artefactă peste noi. O vedem crescând bogată-n forțe precum mii de sori: Mințile ei sunt de siliciu, dar cu informații roi !...
Gică, fante-n Ferentari
de Elena Munteanu
Într-o bună dimineață, Gică, ginere de soi, Plin de sine și de viață, O porni în pas vioi Către crâșma lui Firică, (Mare om, dar fără carte), Să bea numai una mică, Doar de-atâta are parte....
de la cultura de masă, la incultura de salon
de Dan Cârlea
După ce, ani de-a rândul, am fost inseminați artificial cu zicala \"românul s-a născut poet\" și culturalizați, cu anasâna, în masă, a venit și vremea inculturii de salon, a prostului gust poleit și...
