posibile efecte galactice

Conceptul de globalizare a apărut inițial din zona științelor comunicării, odată cu conceptul de “global village” impus de Marshall McLuhan. Teoria lui M. McLuhan pleacă de la ideea că structura mijlocului de comunicare determină direct structura percepției senzoriale sau “the media is the message”. Plecând de la această ipoteză, acceptată pe post de premisă, autorul analizează impactul variatelor structuri de comunicare apărute în istorie asupra organizării sociale și a întregii evoluții umane. Pentru M. McLuhan societatea contemporană se află pe punctul în care două galaxii, definite în primul rând de mijloacele de comunicare pe care acestea le folosesc, se ciocnesc, galaxia Gutenberg și Marconi. Dacă Gutenberg revoluționa întreaga lume odată cu inventarea tiparului în 1440, devenind figura simbolică a galaxiei sale, o nouă galaxie se naște chiar sub ochii noștri, iar simbolul ei este Marconi. Galaxia Gutenberg s-a caracterizat prin fixarea și unificarea limbilor naționale, “a făcut să se vadă limba maternă în uniformă”. Individul a fost închis în sfera dialogului solitar cu litera, actul a fost înlăturat ajungându-se la atomizare și la societatea de masă, la omul unidimensional al lui Marcuse. Spațiu al ciocnirii dintre galaxii, în societatea contemporană se naște antiteza precedentei galaxii. Noua eră manifestă forțe de fuziune, de implozie. Comunicarea electronică instantanee prelungește la infinit simțurile într-o rețea unitară, individualismului i se opune interdependența pe toate axele posibile. Se ajunge la ceea ce David Harvey numea inspirat “compresie spațio-temporală”. Internetul măsoară astăzi distanțele nu în kilometri, ci în apăsări de mouse, iar timpul a fost efectiv anulat în lumea virtulă. Modelul noii lumi este cyberspace-ul, spațiul virtual. Odinioară localizat în timp și spațiu, evenimentul devine astăzi global prin posibilitatea de a avea acces la el și prin afectele sale. Rațional nu este nimic mai posibil ca explozia economică a unui orășel din Coreea de Sud să fie legată de falimentul unei corporații americane de avioane. Localizarea a devenit deja “glocalizare”, cuvânt valiză care trimite la efectele globale pe care le are un eveniment localizat. Aceste fenomene care încep la M. McLuhan în sfera mediaticului conferă lumii ca tot, caracteristicile unui “sat global“, în care fiecare cunoște pe și despre fiecare. Deși proporțiile comparație sunt exagerate, realitatea le conferă totuși probabilitate. Pentru M. McLuhan, galaxia Marconi înseamnă în primul rând o reîntoarcere la starea paradisiacă a armoniei perfecte a simțurilor, armonie dezechilibrată odată cu apariția scrisului și mai ale cu apariția tiparului, când văzul monopoliza toate celelalte simțuri devenind noul zeu. Astăzi privirea stă sub semnul simbolic al “aleph-ului” borgesian. Cu toate acestea, scăparea de sub control a acestor evoluții inevitabile ar duce la prelungirea stării de tranziție și amplificarea efectelor negative ale ciocnirii inter-galactice, avertizează autorul. În acest punct se inserează teoriile critice la adresa globalizării. Pentru Ignacio Ramonet, comunicarea este unul dintre pilonii principali pe care se sprijină lumea globalizată de astăzi, celălalt pilon fiind piața. “Internetul, un model perfect de convivialitate telematică e din ce în ce mai amenințat în această ipostază de către apetitul economic al marilor grupuri industriale și mediatice, care râvnesc la cei cc. 140 de milioanbe de utilizatori.” De altfel poziția lui I. Ramonet reprezintă o critică dură la adresa noilor mijloace de comunicare, dar nu atât la adresa media per se, cât la efectele pe care fenomenele economice le au asupra acestora. Media sunt corupte de piața globală pe care chiar ele au făcut-o posilbilă, piață care tinde în formele globalizatoaresă supună toate celelalte domenii imperativelor sale. Criticile vin să susțină o socializare a media pentru eliminarea factorului economic. Într-o lume care, odată cu căderea fostei U.R.S.S., pare să nu mai găsească alternative la un capitalism nicioadată mai expansionist, doar activitățile care au patru atribute principale se mai pot dezvolta. Aceste atribute sunt enumerate de I. Ramonet ca fiind: planetarul, permanentul, imediatul și materialul, adică sistemul PPII, sistem ce se constituie într-o adevărată “teologie economică.” Libertatea pe care păreau să o anunțe noile mijloace de comunicare susținute de revoluțiile tehnologice a fost pertvertită într-o logică avară a pieței. Doar doi parametri mai exercită influențe considerabile asupra pieței: • mimetismul – forță care cuprinde brusc mediile de informareși care le împinge, în situațiile cele mai urgente, să se repeadă să reflecte fără a verifica evenimentul, sub pretextul că celelalte media îi acordă deja importanță; • hiper-emoția – “convertirea informației adesea, prin amplificare, în spectacol de masă, în senzațional, scopul nemaifiind acela de a reda realitatea, ci de a crea crea emoții consumatorului de informații, emoții care conferă singure realitatea evenimentului”. La moartea Dianei nu s-a plâns neapărat moartea unui om. În perspectiva impusă de cei doi parametrii, evenimentul a fost doar prilejul pentru o durere accesibilă, care a permis să ne putem debarasa de orice nenorocire. Prea puțini erau aceia care cunoșteau ce a gândit în realitate prințesa de Walles. În 1973, sociologul american Daniel Bell în “The Coming of Postindustrial Society” definea “societatea postindustrială” prin cele 5 caracteristici ale sale: • trecerea de la o activitate economică axată pe producerea de bunuri materiale la o economie orientată spre servicii; • preponderența în structura populației active a clasei profesionale și tehnice; • importanța decisivă a cunoștințelor teoretice ca sursă de inovație și management; • orientarea spre implementarea și deprinderea tehnologiei; • apariția unor noi tehnologii intelectuale. Evoluția societății postindustriale tinde să înlocuiască munca prin cunoaștere, utilizând în acest sens tehnologiile informației și comunicațiilor pe scară largă, astfel încât termenul de societate postindustrială a fost rapid înlocuit cu cel de “societate informațională”. Și dacă această primă parte a eseului are mai degrabă o readucere aminte a valențelor teoreticeale epocii pe care op traversăm încă, pentru ca fiecare să îți poată construi un punct de vedere pertinent, în continuare mă interesează să expun, destulo de expeditiv, unele concluzii la care s-ar putea ajunge. Desigur toate aceste schimbări majore de structură se bazează în primul rând pe revoluția sistemelor de comunicare, fără ca prin acest fapt să se ajungă la o revoluție care să poată fi atașată din sfera comunicării mediatice spre sfera comunicării artistice. Până în ziua de azi am vazut într-adevăr utilizarea noilor tehnologii și difuzarea acestui tip de comunicare, numită aici artistică, pe noile suporturi mediatice, însă lipsește o absorție completă care să rămână în sfera artisticului. Binenînțeles că paintshop sau alte programe fac posibile o sumedenie de posibilități, că poezia poate păstra în ziua de azi și un fond muzical și cuvintele pot fi amplificate de imagini (în seara asta chiar voi asculta punerea în scenă a levantului de pe un C.D.), dar nu am vuzut nicăieri un omonim al caligramelor lui Apollinaire, ca să dau un singur exemplu. Poezia picturală este extrem de slab reprezentată la nivel artistic până în prezent, când tehnic, se poate realiza deja o poezie sculpturală. Cum ar arăta oare, de ce nu, o poezie în trei dimensiuni (teoria nu îi împiedică existența, deși nu cunosc nici un astfel de experiment)? Tehnologia informației permite și poate chiar este la baza unei hibridizări (în termenii genetici ai lui Mendhelson) a clasicelor tipologii artistice. Un scenariu bun poate fi și o poezie bună, poemul în proză nu mai este o utopie, ca să dau primele exemple și cele mai comune care îmi vin în minte. Paradoxele însă nu întârzie să se manifeste explicit uneori. Poezia nu se vinde. Urmanov caută răspunsul în relația dintre economic și comunicațional și face apel la clasica schemă de comunicare a lui Bell (nu întâmplător amintit mai sus). Poezia are nevoie de un emițător, de un canal care să poarte acest mesaj și de un receptor la care să ajungă. Aceasta este cea mai simplă schemă de comunicare la care se adaugă ulterior în studiile media și feed-beckul. Ori explozia tehnologiei informaționale are ca efect tocmai narcotizarea receptorilor până în punctul în care acesta refuză mesajul. Urmanov are dreptate doar dacă de vină este canalul pe care circulă acest mesaj sau în ce privește managementul produsului. O targetare mai exactă produce, însă, niște efecte devastatoare asupra calitativului ori un elitism care, fără suportul cantității, va întâmpina probleme în a se internaționaliza pentru a deveni cu adevărat o operă (ori va suferi o evoluție majoră în sfera localului, pentru a nu reuși să se facă cunoscută dincolo de acest local). Dar există posibilitatea, care poate fi argumentată prin anumite teorii ale efectelor transmiterii mesajelor, cunoscute generic ca efecte puternice, și care pot produce transformării esențiale la nivelul receptorului. Ori în acest caz, excitarea atenției nu mai constă în rezolvarea managementului de produs sau a ajustării canalului media pe care mesajul este transmis, căci primul pas ar trebui să fie chiar producerea unui nou tip de receptor, cu riscurile totalitate pe care le presupune de fiecare dată epitetul de nou. Utilizarea șocului pentru producerea efectului scontat nu este, pe termen lung, o rezolvare a lipsei de comunicare. Noile schimbări este însă de așteptat să producă neîntârziat efecte în planul artistic, premise ale acestor erfecte existând deja explicit, dar cu siguranță, cele mai importante dintre ele rămânând undeva în umbră, inclusiv din ignoranța subsemnatului. Problema ignoranței poate deveni însă, în contextele erei informaționale, chiar una din culpă, suprainformarea inerentă noilor tehnologii fiind la fel de grava ca subinformarea. Site-urile de poezii abundă, ca și postările și numărul de membrii, însă ele tind să devină elitiste, nu în sens calitativ din păcate, de cele mai multe ori. Din acest punct de vedere, se poate spune că cel mai avantajos site este acela care are ca target publicul mediu, dar pe respectivul site, adevărată poezie riscă să fie sufocată. O altă capcană majoră este cea a mimetismului și a hyper-emoției, așa cum Ramonet le-a epxlicat și pot fi coerent aplicate discuțiilor critice. P.S. astăzi cineva mi-a explicat, printr-un link ce e drept, că postmodernismul a fost deja depășit, această depășire având chiar și un nume – preformatism. evident, nu m-am putut abține să nu anunț și cinstita adunare care va binevoi să citescă aceste gânduri.