"Fântână ucisă" – 4917 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMihaela Claudia Condrat
Din ce-am scris, o definitie: lucrurile se întâmplă pentru a se simplifica întâmplându-se viața nu are decât două încăperi printr-una trece ziua prin alta noaptea printre din când în când un cal bătrân un cartof e mai mult decât suficient dar o fântână blestemată mai puțin locul devine rău și trebuie schimbat o imagine poate urma unei zile pământul a-ngropat cerul soarele pesemne locuiește altundeva ca vorbirea oamenilor acestea două au ceva în comun de exemplu te pot orbi suferința însă e mereu trează ca lumina lămpii care se micșorează viața durează la fel pretutindeni șase zile a șaptea e pentru plecări și întoarceri toate se pot îngrămădi într-un cufăr zise calul torinez și se duse puțin să înnebunească ...
9 poezii, 0 proze
Gavril Ciuban
-debut în „Cronica”(1975) -a publicat versuri, proză, eseuri și reflecții pe teme sociale la: „Romaânia Literară”, „Echinox”, „Familia”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Transilvania”, „Orizont”, „Calende”... -volume: „Cultivatorul de pietre și tandra dihanie”, Dacia, 1992 „Fântâna cu ghinturi”, editura Jurnalul de Sighet, 1996 „Versuri din proză”, editura Proema (Baia Mare), 2000 „Poeme”, editura Limes (Cluj-Napoca), 2000, antologie de autor „Est”, Limes, 2002 -membru al Uniunii Scriitorilor
4 poezii, 0 proze
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, București - d. 31 martie 1997, București) este un poet și un eseist român contemporan. Am fost o vreme la conducerea revistei Argeș, din Pitești, subintitulată „revistă politică, socială, culturală”, perioadă în care revista a scos și un fel de supliment, denumit Biblioteca Argeș în care au publicat adevărate plachete mulți poeți Opere publicate Pasărea albastră (1957); Steaua polară (1960); Lacul codrilor, albastru (1961); Vârsta alintului (1963); Fântâna culorilor (1964); Noaptea de echinox (1964); Poezii (1966); Patruzeci și șase de poezii de dragoste (1967); Altair (1967); Cântece de toamnă mică (1967); Dacă treci râul Selenei (Copilăria lui Eminescu),1967; Filigran, proze jurnalistice (1968); Suav anapoda (1969); Dincolo de crizanteme (1969); Poezii de dragoste (1970); Toamnă cu iepuri (1970); Târgoviște. monografie lirică (1971); Miradoniz (Copilăria si adolescența lui Eminescu) (1970); Misterul clepsidrei (1971); Atlantis (1971); Lovas...
121 poezii, 0 proze
Matei Cristian
ACTIVITATEA LITERARÃ: 1. Volume publicate: “Într-o margine de gând”, poezii, 2002, p. 118, Ed. Amurg Sentimental 2. Antologii: “Mirii timpului”, 2002, Ed. Amurg Sentimental „Fântâna din ochiul tăcerii”,2002, Ed. Amurg Sentimental 3. Premii obținute • 20 decembrie 2002 – Premiul Orizontului Literar “Amurg Sentimental”, pentru profunzimea lirismului său. • 3 august 2002 – Premiul pentru poezie – concursul “Vara visurilor mele” - revista „Amurg Sentimental” din București și Cenaclul “Visătorii” al Liceului Puiești Vaslui. • 18 decembrie 2001 - Premiul Special pentru cea mai bună poezie în formă clasică - Festivalul de Poezie și Proză “Flacără de Gând” - Sindicatul Studenților din Cibernetică. 4. Colaborări la revistele Amurg Sentimental (anul IX, nr. 1 (93), ianuarie 2003, pag. 7 – 1 poezie) Academia Bârlădeană (nr. 10-11, trim. III-IV (2002), pag. 7 – 1 poezie) Vatra (nr. 3-4, anul 2002 – 10 poezii) Național (anul V, nr. 1111, 29 ianuarie 2001, pag. 5 – 2 poezii) Anotimpuri Literare...
11 poezii, 0 proze
Iosef M. Hechter(Mihail Sebastian)
1907--se naste la Braila, la 18 octombrie, Iosef M. Hecher, devenit cunoscut, ulterior, sub pseudonimul Mihail Sebastian; 1921--primul contact cu lumea teatrului; il vede pe Nottara jucand in \"Fantana Blanduziei\"; 1927--sprijinit de Camil Baltazar, se stabileste in Bucuresti; colaboreaza cu ziarul \"Cuvantul\"; 1929--isi ia licenta la Facultatea de Drept din Bucuresti; 1931--se afla la Paris pentru pregatirea doctoratului in drept; 1932--incepe sa colaboreze la \"Romania literara\" si \"Azi\"; apare primul sau volm, \"Fragmente dintr-un carnet gasit\"; 1933--apare a doua carte a sa, \"Femei\"; 1934--apare \"De doua mii de ani\"; 1935--scriitorul raspunde atacurilor si criticillor tendentioase iscate de volumul anterior cu lucrarea \"Cum am devenit huligan.Texte, fapte, oameni\"; apare \"Orasul cu salcami\"; 1938--are primul succes ca dramaturg: \"Jocul de-a vacanta\"; 1939--publica studiul \"Corespondenta lui Marcel Proust\"; 1940--apare \"Accidentul\"; 1943--scrie \"Steaua fara...
4 poezii, 0 proze
Nicolae Davidescu
Nicolae Davidescu (n. 24 octombrie 1888, București - d. 12 iunie 1954, București) a fost poet, prozator și critic literar legat de mișcarea simbolistă. Poezia A debutat la revista Viața nouă cu poezii de factură elegiacă, amintind de Jules Laforgue, George Bacovia și Demostene Botez: 1910 - La fântâna Castaliei: poezii parnasiene cizelate ireproșabil , dar preferința pentru morbid și macabru nu este decât o poză, cum însuși autorul mărturisește. 1916 - Inscripții: imaginea unui suflet scindat între \"vârtejuri albastre de vise\" și resemnare; teme frecvente: toamnele tragice, plictisul duminicilor provinciale. Ulterior, versul său devine mai rece, mai livresc, în stilul cerebral și cultivat al parnasianismului. Un exemplu îl constituie poemul amplu Cântecul omului (1927 - 1945). Acesta este compus din șase părți, cuprinzând momente din istoria omenirii: Iudeia, Helada, Roma, Evul Mediu, Țara Românească, Renașterea. Modelul este Legenda secolelor a lui Victor Hugo, dar lui Davidescu îi...
9 poezii, 0 proze
Nicolae Petre Stan
- Membru al Societății Scriitorilor Români - 2008 - Președintele Cenaclului literar-artistic "Marin Giurcă" - În 1979 fondează cenaclul "Prometeu", al Combinatului Siderurgic Călărași - Fondator al publicației "Orizont Călărășean" - 2003 Volume: - Versuri - volum colectiv, Ed. Litera, București, 1988 - Sperietoare fără surâs, Ed. Agora, Călărași, 1999, Premiul de debut al Concursului "Alexandru Odobescu" - 1999 - Șotron cu Isus, Ed. Agora, Călărași, 2000 - Clepsidra vie, Ed. Agora, Călărași, 2001 - Fântâna din ochiul tăcerii, volum colectiv, Ed. Amurg Sentimental, bucurești, 2002 - Aproape de noi, volum colectiv, Ed. Amurg Sentimental, București, 2003 - Colecționarul de greieri, Ed. Alas, Călărași, 2004 - Pașaport pentru Rai, Ed. Alas, Călărași, 2005 - Pamflete în Still FM, E. Ana, Călărași, 2006 -Pamflete în stil... N.P. Stan, Ed. Grafopress, Călărași, 2007 - Urlalia, Ed. Societatea Scriitorilor Români, București, 2008 - Cronica unor alegeri de pomină, Ed. Grafopress, Călărași, 2009...
24 poezii, 0 proze
Cristina Andrei
Data și locul nașterii: 11.11.1973, București Contact: cristinaelenaandrei [la] yahoo [punct]com Studii: - Licențiată în Litere, română-engleză, Universitatea din București - Liceul Kretzulescu - București - cursuri de engleză și de foto, plus multe alte lucruri "prinse" pe parcurs, dar cu pasiune și cu spirit autodidact metodic și eficient :) Activitate mai mult sau mai puțin literară: - poezii, eseuri și articole pe www.agonia.ro - blogăreală, băgare în seamă și băgare de seamă pe blogul meu AntiTot În rest... poetă ca tot românul, eseistă ocazională, traducătoare autorizată, literată de profesie și din pasiune... Sunt veșnic în căutare de sensuri, la propriu și la figurat(când nu dau ele peste mine), idealistă (aproape) irecuperabilă - deși crunt pesimistă când mă lovesc uneori de realitate... Mă învârt între extreme, între lumini și umbre, iar uneori mă răpune setea... alături de fântână...
44 poezii, 0 proze
Adrian Munteanu
Nume: MUNTEANU Prenume: ADRIAN Semnătură de autor: Adrian Munteanu Data nașterii: 21august 1948 Locul nașterii: Brasov Studii: - Școala generală nr. 3, Brașov ; - Liceul “Unirea ” Brașov ( 1962 – 1966); Facultatea de limba si literatura româna Constanța ( 1968 – 1972) – profesor Cornel Regman, asistent Marin Mincu). redactor la Societatea Română de Radiodifuziune. Volume publicate: - "TÃCEREA CLIPEI" (SONETE 1), apărut la editura Arania, Brașov, 2005 ; - "CASA FÃRÃ ZIDURI" (SONETE 2), Arania, 2006 ; - “PAINGUL ORB”( SONETE 3), Arania, 2007; - "FERESTRE ÎN CETATE" ( SONETE 4), Arania, 2008; - "FEMEIE !..."( Sonete 5), editura Minerva,București, 2009; - "ORELE TÃCERII", editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010; - "7", editura Arania, Brașov, 2011,; - Parole sussurate dall`istante/Sonetele Clipei” (bilingv română-italiană, traducere Eugen D. Popin) , editura Arania, Brașov, 2012; - ODIHNA ZBORULUI (soneforisme), Arania, 2014; - FLUTURELE DIN FÂNTÂNÃ (antologie), eLITERATURA, București, 2015...
901 poezii, 0 proze
Sergiu Fantan
-
12 poezii, 0 proze
Fântână ucisă
de Nincu Mircea
Prima fântână pe care am săpat-o a rămas fără apă. Lângă coastele ei de pe care corbii solari desprinseseră Toată carnea, lângă tigva cu a cărei ogive privea cerul, Oglindă uscată, împăienjenită,...
Aminteste-ti!
de simona plataga
Aminteste-ti ca si tu ai o inima ce poate fi ucisa, aminteste-ti ca fantana vietii nu curge etern, aminteste-ti ca si tu poti fi ingerul cazut din Paradis! Atunci cand lumina iti invadeaza visul,...
Vis de toamnă
de Cristina Negru
Nu-ntoarce surâsul spre lacrima ninsă pe buze, Nu profana trupul durerii cu râsul de fiară ucisă, Privește-n fântană chipul speranței trecute, Renaște-n botezul solar cu aripile larg desfăcute....
Să mori într-o lacrimă
de florian stoian -silișteanu
Știu că uneori femeia umblă la icoane și le tot aranjează ba după sfântul zilei ba după închipuirea de noaptea trecută. Știu că femeia uneori merge la fântână și aruncă ciutura prin oglinda ultimului...
Un vers cu buze coapte
de mircea trifu
Mă simt ca o fereastră închisă, Și văd un vis tăcut într-o odaie, Cu-o noapte la picioare-abia ucisă, De-o dimineață crudă și vioaie. Și din podeaua albă până-n grindă, Aud un glas de rugă dintr-un...
Zbucium
de Alexandru Miran
În vămi de plumb se zbuciumă furtuna, mă biciuiește vântul peste față mi-am rătăcit prin lăstăriș cununa; străbunii nu mai sunt, să-mi dea povață. Jivina fricii umbra mi-o înghite. A fost ucisă...
Femei goale și libere
de Carmen Sorescu
mă îndrept fatidic spre casă merg spre locul nașterii, spre locul morții refuz orice ieșire, îmi închid bătrânețea într-o ladă, sparg ferestrele ca toate drumurile să poată intra alene și eu la...
VI (Să întârzii)
de Ilarie Voronca
Să întârzii în aroma acestei zile de munte, Cu soarele care e în bobul de rouă ca-n strugure glucoza, Cu aerul ca o rochie albastră în vitrina poienei; La veverițele ca niște ulcioare pline de vinul...
Scrisoare deschisa
de Sorin Voinescu
'In arta nu exista straini'. Sunt de acord cu Brancusi. Publicand in acest site eu doresc sa transmit ceva. Rolul artei, in opinia mea, este aceea de a aduce omul intr-o stare placuta divinitatii....
delirul oglinzilor
de Stanica Ilie Viorel
ai momentele tale când pășești peste pragul oglinzilor și răscolești nisipul topit până acesta devine schizofrenic așa fel încât amintirile sale despre chipul tău să fie cele de pe vremea când puteai...
