delirul oglinzilor

ai momentele tale când pășești peste pragul oglinzilor și răscolești nisipul topit până acesta devine schizofrenic așa fel încât amintirile sale despre chipul tău să fie cele de pe vremea când puteai zâmbi ai momentele tale când coși cioburile oglinzilor sparte așa fel încât ochii să fie așezați în dreptul ferestrei să se reflecte în ei caisul înflorit ai momentele alea când stai pe întuneric între oglinzile toate și te cauți prin ele până îți găsești singurătatea și mai ai și momentele alea când aprinzi lumânările toate între oglinzile toate și-alături de ele te topești tu vrei să-mi vinzi povestea d’aia mă zidești între oglinzi sloi de lumină stearpă te-arată pe bucăți momentul acela pare că nu-i al tău alunecă ca o sirenă despre care știi sigur că-i doar o falsă alarmă dacă n-ar fi fumul de țigară ce-l înfășori pe deget s-ar putea spune că nici tu nu ești al momentului oricum scuipatul vorbitorului de vorbe s-a întins șiroaie peste oglinzi până au pătruns în rame de-acolo au încolțit imaginile din povestea nescrisă avortată nici măcar nume n-ai dat personajelor ce-ar fi de vândut la răscrucea viselor târzii stau fântânile fecioare cu văl de ape și clopote prinse-n cingătoare doar una-i dezbrăcată pe buze ea are în loc de zâmbet o lumânare este fântâna călătorului prin vise ce-și trece setea de dor și depărtare ce-și spală gândul să prindă amintirile ucise este fântâna mireselor de foc cu rochii smaralde pe la mijloc pantofii-s pe tocuri înalte de piatră se prind într-un joc de clipă uitată și mai era despre casa bunicii zidită lângă casa bunicului unde se țin de mână două cruci deasupra un alun asta-i povestea