Poezie

Fântână ucisă

1 min lectură·3 februarie 2023

Mediu

Prima fântână pe care am săpat-o a rămas fără apă.

Lângă coastele ei de pe care corbii solari desprinseseră

Toată carnea, lângă tigva cu a cărei ogive privea cerul,

Oglindă uscată, împăienjenită, palimpsest înnisipat,

M-am așezat, ca la marginea râului Babilon,

Să citesc despre cum ploua cu lacrimi.

Stăteam cu spatele spre Răsărit și fața spre Apus

Să pot măsura timpul rămas. Și era înnourat.

Citeam. Fântâna mută, goală, absentă,

Putrezea încet, încet ca uitarea.

Eu căutam orizonturi printre rânduri și cădea

Insurmontabilă depărtarea peste gard.

Dincolo de pagini și de cer nu mai era nimic.

Decât o fată, fata mea, ce-și va căuta hanoracul

Pe care îl va purta într-o sâmbătă.

Fântâna, pe care o voi umple cu pietre și cărămizi,

Pentru a nu va mai ști nimeni vreodată de ea,

Când voi săpa o altă fântână îmi va rămâne

În amintire asemenea picăturii de apă

Ce-mi adapă setea de a cunoaște

Adâncul dintre cer și stea.

00845

Nincu Mircea. “Fântână ucisă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14167198/fantana-ucisa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.