"Cafeneaua albastră" – 4899 rezultate
0.03 secundeMeilisearchVirgil Diaconu
Biobibliografie VIRGIL DIACONU Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent lucrez ca referent presă și publicații la Centrul Cultural Pitesti. Director al revistei Cafeneaua literară (apariție lunară). Membru în consiliul de conducere al Filialei Pitești a U.S.R. Colaborez la revistele „Convorbiri literare", „Vatra”, „Viața Românească”, „Dacia literară”, „Luceafărul", „Calende", „Echinox", „Suplimentul literar al Scânteii tineretului", „Universitas", „Tribuna", „Familia", „Argeș", „Litere", „Reflex", ,,Ardealul literar și artistic", „Provincia Corvina", „Bucovina literară”, „Axioma” etc. În ianuarie 1990 am editat la Pitești, împreună cu poeții Mircea Bârsilă și Aurel Sibiceanu, revista de cultură ,,Solstițiu" (24 p.). Ianuarie 1997 - aprilie 2002: redactor responsabil la ,,Săgetătorul" (8 p.), suplimentul literar-artistic al cotidianului ,,Argeșul", cu apariție săptămânală, pe care l-am inițiat și redactat la Pitești. Din ianuarie 2003 sunt director al revistei...
14 poezii, 0 proze
Bianca Dan
Activitate literară –volumul de debut Transplant de iubire, poezii publicate în revista literară Provincia Corvina, Fereastra, Cafeneaua literară, Discobolul, Orient latin, Algoritm literar, Ardealul literar Premii -premiul I la concursul Timpul iubirii, Prieteni de suflet, ediția I, Onești -nominalizare la concursul internațional Starpress ediția 2010 -mențiune la concursul Agatha Grigorescu Bacovia 2010, Mizil -mențiune la concursul literar Visul 2010, Orăștie - premiul I la concursul de creație literară Eugen Nicoară- La porțile visului ediția XX, 2010, Reghin - premiul Orfeu al scriitorilor danubieni Mehedinți la festivalul Nicolae Drăgan ediția I, 2010, Galda de Jos, jud. Alba -mențiune la concursul literar George Țărnea 26 noiembrie 2010, Râmnicu-Vâlcea -premiul revistei Algoritm literar, la concursul on-line „Poezie și suflet” - premiul I la concursul Dragostea-i destin străvechi, 14 februarie 2011, Pitești -Premiul Cafeneaua literară la concursul Leoaică tânără iubirea, editia...
38 poezii, 0 proze
Eugenia Reiter
adresa de contact: eugenia.reiter@agonia.net 25 ianuarie 1968 pe agonia.ro (poezie.ro) din decembrie 2001 * apariții în: - Suplimentul de cultură "Symposion" - 2005 - Iași; Volum de cenaclu "Virtualia 4" - 2005 - Iași - coordonat de Alina Manole; Volumul colectiv "Ultima generație, primul val", ed. Muzeului Literaturii Române - 2005 - București (poezie.ro); Revista de literatură "Dealul Melcilor" - 2006 - Brașov; "Manifestul Român" - Pitești; "Drum" - Roșiorii de Vede; "Curierul zilei" - Pitești; Volum de cenaclu "Virtualia 5" - 2006 - Iași - coordonat de Alina Manole; Placheta aniversară "Mihai Eminescu" - ianuarie 2007 - Slatina; Placheta aniversară "Constantin Brâncuși" - februarie 2007 - Slatina; Minivolumul colectiv "Echinocțiu de primăvară" - martie 2007 - Slatina; "Cafeneaua literară" - Pitești - aprilie 2007; Volum de cenaclu "Vocile cetății 1" - mai 2007; "Cafeneaua literară" - Pitești - august 2007; Volum de cenaclu "Vocile cetății 2" - septembrie 2007; Volum de cenaclu...
221 poezii, 0 proze
Geta Adam
Volum publicat: "Mimetic", Editura Brumar, 2006 Referinte critice: - Felix Nicolau („Luceafarul”, nr 37 (780), 2007) - Constantin Butunoi („Arca”, nr 1-2-3, 2007) - Liviu Comsia („Cetatea culturala”, nr 11 (71), 2007) - Niculina Oprea („Cafeneaua literara”, Nov 2007) - Aurel Pop („Plumb”, 2007)
15 poezii, 0 proze
George Mira
Născut în martie, 1976 (Căpățâneni, jud. Argeș) Absolvent al Facultății de Litere (Universitatea din Pitești) - 2001 Profesor de Limba și literatura română (din 2001 până în prezent) Poezii publicate în revistele: "Săgetătorul", "Argeș", "Cafeneaua literară", "Ziua literară", "Viața bacăuană"... Volum colectiv - "Pe aripile poeziei", Editura Alean, Pitesti, 2010 Premii: 2001 – Premiul al II-lea la concursul de poezie de dragoste „Leoaică tânără iubirea”, ediția a II-a, organizat de Centrul Cultural Pitești 2001 – Premiul I la „Marele concurs al primăverii. Viață de artist”, ediția a IV-a, organizat de cotidianul argeșean „Curierul zilei” 2003 – Nominalizare pentru autorii care nu au debutat editorial, la festivalul-concurs național de poezie „Avangarda XXII” – Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov”, Bacău 2008 – Marele premiu, oferit de Consiliul Județean Argeș, la Concursului Național de Creație Poetică „Ion Pillat”, ediția a IV-a, Ștefănești 2013 – Premiul al III-lea,...
27 poezii, 0 proze
Elia David
Născută în 1970, la Buzău. Locuiește în Constanța și este de profesie medic psihiatru. Este căsătorită și are două fetițe. Și-a început activitatea literară pe vremea studenției ca redactor al revistei Facultății de Medicină. Scrie în principal povești și poezii pentru copii, poeme într-un vers, ocazional, epigrame. A colaborat la diferite emisiuni culturale de radio. A publicat versuri în diverse reviste literare, printre care: “Examene”, “Cafeneaua Literară”, “Fereastra”, “Haiku” și “Draga mea, pentru copii”. Mențiune la Concursul “Ion Creangă”, 2009, Premiu special la Concursul "Titel Constantinescu" 2012. Castigatoare a concursului de debut "Adenium Start", 2015, cu vol. "Tara Parintilor cu Inimi de Aur". Contribuie din 2013 cu versuri/povesti scurte la rubrica "Paharelul cu nectar" a periodicului lunar "Calea Inaltarii" (editata de Parohia "Inaltarea Domnului, Targu-Jiu) Proiecte muzicale, in colaborare cu compozitorul Mircea Bucescu: "In seara aceasta se canta colinde" (2014),...
150 poezii, 0 proze
Mircea Popescu
1998 – secretar general de redactie “Revista de Sud-Vest”; 1998-1999 – redactor cotidianul “Concret” Drobeta Turnu Severin; 1999-2000 – redactor-sef subredactia Mehedinti a cotidianului “ORA” din Craiova; 1999-2000 – corespondent județul Mehedinti al cotidianului central “Jurnalul National”; 1999-2001 – redactor-sef adjunct al săptămânalului “Sudul Liber” din Drobeta Turnu Severin; 2001-2005 – redactor saptamânalul craiovean “CONFLICT”; Am mai publicat articole în urmatoarele publicatii: “Obiectiv mehedintean (Mehedinti), Editie Speciala de Oltenia (Craiova), Realitatea Româneasca. Între anii 1999-2002 am editat “Mehedintiul literar”, supliment literar-artistic al saptamânalului “Sudul Liber”, care a initiat si un concurs de creatie literara cu premii în bani si carti. Am publicat poezii, recenzii, eseuri, proza în publicatiile mehedintene. Din 2006 redactor-sef la revista “CAFENEAUA POLITICA SI LITERARA” din Drobeta Turnu Severin www.cafeneauapolitica.ro e-mail:...
1 poezii, 0 proze
Iftime Vasile
35ani, subofițer M.Ap, 3 volume de poezie: umbre, editura GEEA 2004, un tot relativ, editura AGATA 2005, jumătate liliac, editura AXA 2006.secretarul cenaclului literar Constantin Dracsini de la cercul militar BOTOȘANI. Publicat în: convorbiri literare, dacia literară, jurnalul literar, cafeneaua literară, argeșul, poesis, presa botoșăneană, presa militară.
98 poezii, 0 proze
Horia Mocanu
Horia Mocanu, nascut la Bucuresti in 15.07.1979. Medic specialist O.R.L. 2000 - Debut literar in cadrul Cenaclului Societatii Scriitorilor Militari. 2000 - Premiul pentru debut "George Florin Cozma" al Revistei Viata Armatei 2004 - Versuri publicate in Antologia de poezie romano-napoletana "Sentiment Latin - Sentimento Latino". 2006 - Premiul Fundatiei Luceafarul pentru debut. 2008 - Volum de debut "Presse-papiers", Ed. Vinea, prefata de Radu Voinescu. 2009 - Versuri publicate în Antologia de Poezie Româno-Napoletană “ Sentiment Latin” ediția a II-a 2000-2011 Versuri publicate in revistele: Viata Armatei, Sud, Lamura, Luceafarul, Bucovina Literara, Dunarea de Jos, Porto Franco, Vatra, Cafeneaua Literara, Diagonale, Arca. 2000-2011 Referințe critice în revistele: Diagonale, Dunărea de Jos, Arca, Viața Medicală, Caiete Silvane, Vitralii, Oglinda Literară Horia Mocanu, born in Bucharest on July 15th 1979. Doctor Medic - ENT Specialist. 2000 - Literary début as a member of the Society of...
120 poezii, 0 proze
Alexandru Teodor Stamatiad
Al. T. Stamatiad, pe numele său complete Alexandru Teodor Maria Stamatiad, a fost un poet român simbolist. Poetul preferat al lui Macedonski din ultima serie de discipoli, Al. T. Stamatiad s-a născut în 9 mai 1885 la București, fiu natural al Mariei Stamatiade și al locotenent-colonelului Theodor Pallady. Poetul era văr cu pictorul Theodor Pallady și cu Lucia Sturdza-Bulandra și fratele Alexandrinei Cantacuzino. Urmează liceul la "Matei Basarab" și "Sf. Gheorghe", în București. După trecerea licenței în litere, este numit profesor de franceză la Arad (1914), apoi la București. DEbutează, în 1905, sub auspiciile lui Macedonski, cunoscut în 1903, la cafeneaua "Kubler", alături de care va rămâne și atunci când se apropie de grupul Convorbirilor critice, unde-i pledează cauza pe lângă criticul M. Dragomirescu. După război, la reapariția Literatorului, în 1918, Stamatiad devine prim-redactor al revistei, funcție la care renunță în urma unei polemici patetice cu bătrânul "magistru", neurmat...
5 poezii, 0 proze
Cafeneaua albastră
de Ioana Veronica Epure
“Did they get you to trade your heroes for ghosts?…” Afară ninge, iar locul din fața mea e gol. Nu știu cum am ajuns aici, dar îmi place. Cafeneaua e albastră și calmă, caldă și pierdută în...
Cafeneaua albastră
de Marieta Maglas
În albastrul palpabil, nefericirea este complementară fericirii întocmai ca finitul dintr-o stea, care se nașe în infinit. Suntem Adam și Eva în căutarea Edenului pierdut , sperând că Dumnezeu ne...
la cafeneaua literară
de FLOARE PETROV
trăiesc acum din preaplinul vieții nici o zi din ea nu am s-o risipesc admir în taină poeții îndrăzneții care de sufletul meu se lipesc. la cafeneaua literară în aburi de idei răsar poemele...
Meditatio-palavrageala lui Bob
de Laurentiu Bancu
nu stiu de ce ne placea cafeneaua respectiva. poate fiindca era aproape si poate fiindca iti aducea aminte de ceva si, frecventand-o des, ai fi avut sanse sa-ti aduci aminte. de indata ce l-am vazut,...
Umbra inimii - I
de Alexandra Costin
Vladimir îi vorbea iar despre cafeneaua de pe Donath și despre Andrei – geniul nedescoperit al prozei fantastice. Ioana îl privea prin fumul subțire al țigării ce-i zăcea aprinsă între degete. Îl mai...
o dimineață la birou
de catalina marincas
mereu mi-a plăcut să mă plimb dimineața pe eroilor când ceața se ridică tremurând ca aburii unei cafele negre pe care o bei în tihnă răsfoind ziarele în cafeneaua preferată chlenerița poartă azi o...
biletele pe noptiera
de elena iancu
Haaaaaaaaai! sa ne zbenguim inca o data tare mai mi-e dor sa beau cafeaua c-o tigara intr-o mana, \'n cealalta viata... intre timp am sa devin cineva care n-am sa fiu niciodata o tipesa multumita,...
testament 5
de Mihai Leoveanu
trec pe lângă ochii tăi închiși disperarea mea poeziile atârnându-se de o posibilă ghilotină fereastra cea deschisă tot timpul privind la oraș peste un zid roșu cactușii otrăviți cu frig și neștiința...
Balcoane
de Mira Simian
Leagănul alb lângă ușa deschisă Iarna vrăbii, vara fluturi și mușcate, Piața. Birjarii, cai adormiți, Felinarul. Cârciumi aburite Cafeneaua „La Doi Băieți”, Haine, haine, pălării și haine... Piața cu...
Anca Anghel Novac printre crâmpeie de primăvară
de Maria Prochipiuc
Artistul e un om, un om mai puternic decât noi, cu preferințe și cu sentimente mai adânci decât noi, și - încă o dată! – nu numai că ne vom permite, dar vom socoti ca datorie a noastră să-l întrebăm...
