Poezie

Cafeneaua albastră

1 min lectură·6 februarie 2013

Mediu

În albastrul palpabil, nefericirea este

complementară fericirii întocmai ca

finitul dintr-o stea, care se nașe în infinit.

Suntem Adam și Eva în căutarea

Edenului pierdut , sperând că Dumnezeu

ne poate readuce în acea starea de grație.

E, de fapt,o stare de complementaritate.

Edenul este acum un spațiu gol, invizibil,

și aparent absent, un spațiu în care au rămas

doar cuvintele noastre.În scurgerea timpului și

în cafeneaua albastră cu mese ponosite, noi

bem zi de zi cafeaua ca pe un medicament

amar și încercăm să dăm un sens vieții. Într-un

paradis iluzoriu și absolut real,care este viața pe

pământ, ne iubim cu disperare și muncim,fiind mai

mult sau mai puțin indiferenți. Simțim ,totuși, cum

infinitul iubirii se cuibărește în finitul vieții.Dumnezeu

este sus și noi învățăm, cu tristețe, cum să-L iubim.

001.275

Marieta Maglas. “Cafeneaua albastră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marieta-maglas/poezie/14023601/cafeneaua-albastra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.