Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"AAA\'HHH x UUU\'BBB mingiuca portocalie"1175 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
33 rezultate
aaaA

aaa

AutorAtelier

aaa

40 poezii, 0 proze

AAAA

AAA

AutorAtelier

24 aprilie 2008: lansarea volumului de debut "Rama tabloului nepictat", editura Sinteze

44 poezii, 0 proze

Ana Leibovici HutanuAH

Ana Leibovici Hutanu

AutorAtelier

Biografia poeziei mele cuprinde anii 1994-1998, adică între 15 și 19 ani. ...După aceea am fost mult prea ocupată să-mi trăiesc viața, așa cum a fost ea până acum, cu bune și cu rele. De ce scot la lumină toate acestea la 30 de ani? Nu m-am gândit, poate pur și simplu le-a venit vremea sau mai degrabă pentru că cineva m-a învățat să nu-mi fie rușine de ceea ce am fost, fiindcă am devenit astfel un om mai bun. M-am reîntors la cuvintele simple. Vreau să mă scutur de mantia îmbâcsită a expresiilor savante - intelectualitatea nu stă în utilizarea câtor mai multe neologisme și în fluturarea superiorității în fața prostiei. Înainte de toate suntem oameni, avem cu toții momente memorabile de prostie, de naivitate, de neputință, când toată școala pe care am facut-o se reduce la un "ăăă..." paralizant. Vreau să îmi redescopăr umanitatea, cu toată stângăcia ei. Vreau să uit în aceste momente de meseria mea și de ochii celorlalți. Nu vă place, nu vă uitați. Mă mândresc cu faptul că sunt doar un...

28 poezii, 0 proze

AAA\'HHH x UUU\'BBB mingiuca portocalie

de Catalin Pavel

tu simți cînd eu pun mîna pe zidul casei tale eu pun mîna pe zid deschisă toată și cînd nu pot s-o deschid mai mult pun și pleoapa atunci tu simți că AAA\'HHH x UUU\'BBB mingiuca portocalie. nu se...

PoezieAtelier

Femeie, venine!

de Paul Bogdan

Uită-te cum te scurgi din mine, Femeie venine! Te unduiești și te povestești, te preaiubești, curvă! Aaahhh! Cui mă lăsai, ca un putregai? Zâmbești? De n-ar fi fost să-ți fie lăsat, de prin cele...

PoezieAtelier

scaune pe masa tăcerii

de Vasile Munteanu

stau singur pe o masă cu picioarele în sus stâlpi funerari de moarte precreștină ard bărbile profeților de ghips ard dezbrăcarea visului prolix - băiete adă-mi o cinzeacă de lumină și lac de unghii...

PoezieAtelier

Coșmarul

de Mihai Gindu

Am parcurs, cu mare greutate, sute de metri dintr-o pădure pustie, stranie, lipsită de viață. Îmi curgea sânge din piept, căpătasem o rană adâncă ce, în pofida bandajelor improvizate din plante, încă...

ProzăAtelier

Prăjeala

de Vasile Dumitru

Februarie învinețea totul cu răsuflarea lui geroasă! Cerul era de un gri-violet, orizontul părea un desen în aquaforte, hașuri negre, cenușii, unele de un albastru murdar, câinele stătea ascuns în...

ProzăAtelier

aaa

de florian stoian -silișteanu

Cutii de carton pe care cineva a scris cu creion chimic probabil înmuiat în scuipat votat o doamnă aleară spre constanța au venit iar americanii ieri a luat foc tanța au sărit pompierii civili ce...

PoezieAtelier

aaa... pe spranceana

de Joaca Gheorghe

Parul de sub brat, din aceeasi samanta aruncata, ochioaso! pe spranceana...

PoezieAtelier

AAA, azi, Joi, la Casa Eliad, de la ora 19.

de Radu Herinean

Club Folk Casa Eliad se află pe bulevardul Mircea Voda nr. 5, in spatele sediului politiei de pe strada Udriștei. Intrarea este liberă și gratuită, adică poate intra oricine și nu costă nimic....

Atelier

(veronic.c.c.c.c.aaa)

de mihai carabet

de la început totul părea atât de simplu mai ales când te vedeam scuturând cutia cu pufuleți lângă ureche iar luna drogată dormind în timpul serviciului pe un nor ne oferea senzația că trecem...

PoezieAtelier

A XIX-a Expoziție Internațională Ligne et couleur și AAA - Associazione Architectti Artisti

de Marina Nicolaev

A XIX-a Expoziție Internațională Ligne et couleur și AAA - Associazione Architectti Artisti(Asociația Arhitecților Artiști italieni), a avut loc în acest an la Spazio Expositivo Renato Birolli din...

Atelier

Marșul spre întuneric

de Eugen Galateanu

ÃÃÃ...o societate normală...cum ar arăta o societate normală, în care trebuințele firești sunt satisfăcute, în care te mai poți gândi și la altceva în afară de ziua de mâine ? Nicicum, probabil. Sau...

EseuAtelier

Despre ăăăă...

de Eugen Galateanu

\"ÃÃÃ...dragi telespectatori, a fost ora șaisprezece. ÃÃÃ..urmează un buletin de știri\".\"Deci, ca să reluăm problema, deci dragă domnule, deci ați scris o carte...\" Îi vedem în fiecare zi. Ne...

EseuAtelier

Muntele

de Mircea Robert

. aAa Cuvântul Așa începe... Și așa se termină.. Viața ori moartea ori.. .Așa Încep și eu să mă ridic Dumnezeu mi-a dat culoare și Multe vise de iubit și de ucis Eu,omul sau animalul cu ochii Voi...

PoezieAtelier

SCHIÞÃ DE LECÞIE LA HIDROLOGIE PENTRU COPII

de simon d. silvia

Captarea atenției: Haaaaa.....aaa......... aaaaaaaaaaa.......aa.... aa......a......pciu! ------------------------- - ce e? ce-i? ce-a fost aici? întrebau cu glasuri mici cinteze și pitulici...

ProzăAtelier

Mă împlinesc, sau dezmembrez, opt sute

de Daniel Aurelian Rădulescu

Mă opresc la un aaa... lungit opt, cu două emisfere ca zerouri, Să mi se facă un decont; dacă vreo lipsă se cunoaște Când nu mai curg din pastă, rotind bila? Vreau ecouri, Dacă se întorc cum sunet,...

PoezieAtelier

Istețul

de Florentin Cristian

Iubita avea rol Regina iubitelor -Dămio mie ăăă Că e jucărie mă! Adevărat roboțică Imposibil plastică Să feresc de dezamăgiri?! Că așa fac plastifieri Rup din mine suferință Vreau acțiune nu căință...

PoezieAtelier

... a venit apa si l-a luat...

de Radu Ovnicu

Pooo-dul de piaaa-tra s-aa sfa>ra>mat Aaaa ve-nit aaa-pa Si: :l-a :luat! Judetul Vrancea e un judet acvatic am dat telefon acasa, Diana tocmai se trezise din somn: E bine, daca ma urc pe bloc se vede...

PoezieAtelier