aaa

Penibil dans, Cu-o bucată de carne Se-nvârte în pași de vals vienez 1,2,3…1,2…,3…1,…2,.3… Amețesc venele, Diavolii prind mădulare leproase, Desfac trupuri îmbibate cu ceară Și tămaie

Isi spinteca abdomenul Si scoate lumina cu mainile, Cu masura. Se elibereaza, Elibereaza pesti

Nimeni nu i-a facut o anestezie, Nu s-a gandit la suferinta lui. Nimeni nu a stiut ca roua de pe frunze Sunt lacrimile gandului De-a fi

In mine se sparg Geamuri pictate cu suflet Si viata. Un zgomot surd Imi impinge inima afara. O prind

Cuvintele mi se izbesc de coaste, Ca niste caramizi nearse, Rupandu-si forme. Ele ma reconstituie Si mi se pun in fata, Ma confrunta cu un eu

Poeziile mergeau la hotel, Iar cand nu mai aveau bani Se cazau in mintea oamenilor. Pe-atunci toti erau prigoniti De ideea incadrarii

De piept mi se agata o omida orfana... Ma roaga sa o ajut, sa o cresc... Imi spune ca ploaia i-a omorat parintii Si vrea sa se razbune...

Oamenii incep sa mearga in maini Iar picioarele le folosesc in tot ce fac... Cerul e negru, Iar pamantul albastru Detergentii si sapunul carora li se fac

Ne spânzuram Tăcerile încercanate Într-un copac beat. Ne mușcau țânțarii De unghiile vinete de tristețe; Orice atingere se simtea. Suflarea vântului Ne batea

Totul este un gol imens Pe care încercăm să-l umplem cu veninul Ce ne omoară lent. Suntem cei ce își eutanasiază Sufletele, Și cei ce le vând pe nimic.

Ma taie umbra cuvintelor rostite, Ma macina ideea, Ma sfasie greutatea literei Si ma doboara… Ma nasc din noroiul de sub unghii, Ma invelesc

Ne plimbam pe linia râului. Diavolii se jucau În părul nostru Ne îmbătau cu vorbe cu gust de miere, Apoi ne trezeam în suflet Cu gustul de migdale.

Rup petalele florilor Si-ncerc sa numar visele. Oare care este numarul lor? Ar trebui sa facem un recensamant, Sa trecem pe la fiecare om Si sa-l intrebam cate vise a avut Si cate

Ideile mi se nasc! Repede!...un creion! Nu vreau sa avortez poezia, Dar daca voi ...nu-mi dati creion ... O omorati. Nu-i drept! Ce conditie materiala cere? Nu cred ca vrea

Ploua... Si mersul mecanic Al robotilor rugineste. Picioarele incoltesc Germeni de vis In asfaltul topit. Fatarnicia ne curge de pe chip Ca un rimel ieftin Si din

In cerul pamantului inoata Cuvinte cu aripi de sticla Doborate de sens. Alte cuvinte Calcate-n picioare Se prefac In umbre de oameni. Mai sunt si cuvinte

Mi se dezgheata sentimentele... Repede! sa le bea si sa le manance cineva Caci va fi seceta Si foamete anul

Cainii musca sufletul meu Si-mi latra inima Si obositul sange. Ma acuza Ca le-am furat Sansa de-a fi oameni. (11.mai.2004)

Ne inchidem in colturile camerelor Si ne dezlegam venele Pe sub varul alb. Lasam ultimele globule rosii Sa le regaseasca pe cele albe. Alergam sa ne intalnim Ca niste vesnici

Mă așez pe scaun Și încolțesc ca o sămanță ; Aerul și umezeala Îmi plătesc fotosinteza. Îmi răsar patru picioare, Dar trupul rămane de om -Căci îmi spusese scaunul Că

Construim vase din apa, Ne mintim ca e lut, Apoi ne zdrobim tamplele Si cu praful lor Scriem data creatiei. (4.mai 2004-23:47)

Un punct mic, aproape invizibil mergea pe strada circulata intens de framantarile cotidiene ale oamenilor. Cum a ajuns pe un asemenea drum atat de nefiresc pentru o fiinta inexistenta pentru

Un punct mic si negru aluneca Cu pasii grei tocind grauntele de nisip. Vantul poarta fragilitatea pe aripa sa. Furnica ajunge in casa unui ganditor. Cerceteaza spatial strain. O pata de cerneala

Merg printr-un tunel de idei. In fiecare perete zace un tablou ruginit. Pe umarul drept brusc se odihnesc fluturi. O molie isi infige dintii infometata, poftind la sangele dulce. Instinctul de