Poezie
Parabola
O furnica ne scrie in fiecare zi destinul, iar noi o calcam
1 min lectură·
Mediu
Un punct mic si negru aluneca
Cu pasii grei tocind grauntele de nisip.
Vantul poarta fragilitatea pe aripa sa.
Furnica ajunge in casa unui ganditor.
Cerceteaza spatial strain.
O pata de cerneala o loveste
Cu o atingere prea grea ce sapa indoiala
Ideii de viata.
Deplasandu-se incepe sa scrie
Cum stie,haotic.
Poarta cerneala ca pe o hrana spirituala
Ce ascunde in mijloc elixirul ideii.
Taraste albastrul pe gresia palida
Si isi scrie memoriile
In carnea pietri uscate.
Trupul-i e ametit
De greutatea cruda a cuvantului
Scris cu pete de constiinta
Inmuiate-n cerneala.
Omul striveste idea
Si intruparea in furnica…
Si merge mai departe, nepasator,
Fara sa vada ce distruge…
(1.februarie.2004)
013280
0
FN