" Colectorul" – 382 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMirela Ciolacu
Am absolvit Fac. de Teologie Ortodoxă, în cadrul Universității"Al. I. Cuza" Iași-2000, profil Teologie-Asistență Socială. Sunt membru în colectivul redacțional al revistelor "Picătura de rouă","Universul creștin al copiilor", "Proeducatia" si "Candela credintei", unde am publicat articole de specialitate și poezii.Totodată am publicat în Revista de educație, cultură și spiritualitate creștină "Credința,lumina sufletelor noastre" din localitatea Corbu,județul Constanța și în Revista ,, Dunărea de Jos". De asemenea am obținut Premiul Revistei "Dunărea de Jos" la Concursul Național "Porni Luceafărul",pentru poezie nepublicată în manuscris,la Botoșani,în iunie 2011 și o mențiune la Concursul Național de poezie religioasă "Țărmul de Aur",de la Constanța, în iulie 2011.
27 poezii, 0 proze
neculai lunca
Născut la Gherăiești-Bacău la 20 sept 1955 Studii-incomplete;autodidact.Cursuri de vitrinier -decorator 1968-1973-face parte din colectivul unei panorame de bâlci(circari ambulanți) Profesiunea: Grădinar-floricultor (a treia generație) Nu are volum de autor (încă) A scris texte pentru melodiile folk ale grupului "Meditas",actualmente desființat
104 poezii, 0 proze
Ernest Uskar
Fost profesor de științe socio-umane și director al Grupului Școlar Ovid Densușianu Călan. Se stinge din viață în 1997 Debut în volumul colectiv editat de colectivul cenaclului literar RADU STANCA- coordonat de scriitorul de origine hunedoreană Silviu Guga, \"Sub arcuri de lumini\" – Deva, 1979
1 poezii, 0 proze
Andu Moldovan
Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu mâna mea" sau "refuzate permanent" de colectivul editorial și pe bună dreptate, istoria și apucăturile ei. Participant destul de activ la Cenaclul Deko la fel ca și la precedentele (bune și ele chiar dacă diferite) din Club A, Backstage, Casa Eliad. Participant oarecum activ la Cenaclul Virtualia din Iași desfășurat cu efortul de apreciat al poetei Alina Manole. contact: bobadil63@yahoo.com
30 poezii, 0 proze
Sinziana Hliboceanu
M-am nascut pe-un fund de mare...caci asa se spune, ca la poalele batrenei Tampe a fost candva o mare...am vazut lumina zilei in miezul fierbinte al verii, la 30 iulie 1983...parintii si bunicii mei mi-au insuflat dragostea pentru literatura, si in special pentru poezie inca din frageda pruncie... Liceul l-am facut tot la poalele Tampei, la Colegiul National Unirea, clasa de Filologie, unde, sub indrumarea domnului diriginte Viorel Micu am inceput in anul intai sa iau parte la cenaclul literar al liceului si in scurt timp, mi-am vazut tiparite, franturi de ganduri si de inima in revista liceului- "Alpha". Am facut parte din colectivul de redactie pana in ultimul an,cand, sub ocrotirea si indemnul scriitorului si profesorului meu de Literatura Universala, domnul Nicoae Stoie, mi-am facut duplex-debutul(impreuna cu o colega si prietena buna) in "Foaie pentru minte, inima si literatura", editia din 23-24 februarie 2002, cu poemul in proza "Adam si...Eu"... Din nefericire intrarea mea la...
23 poezii, 0 proze
Nitu Maria
Prima zi:29 decembrie 1956, comuna Celaru, jud.Dolj Următoarele: 1975- Liceul Real –Uman, Lupeni, jud. Hunedoara 1980 - Facultatea de Limba și Literatura română - specialitatea română-franceză, Universitatea din București 1980-1989 - profesor titular de limba și literatura română, Școala Gen. Nr. 6 Vulcan, jud. Hunedoara 1990-în prezent- Bibliotecar-catalogator, bibliograf la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara Între timp: - membră a cenaclului "Pavel Dan" de la Casa Studenților Timișoara -din 1994: redactor la revista "Orient Latin", Timișoara. - redactor la Editura Eubeea, Timișoara. - din 2005: în colectivul de redacție al revistei "Pro-Saeculum" Focșani. Colaborări: poezie, proză, eseuri, cronici literare în reviste culturale: Timișoara: Orizont, Orient Latin, Rostirea Românească, Anotimpuri Literare; București: Luceafărul, Literatorul; Arad: Arca, Lugoj: Banat; Iași: Poezia, Pitești: Cafeneaua literară; Chișinău: Limba Română; Alba-Iulia: Discobolul,...
14 poezii, 0 proze
Calin Daniel Cruceru
M-am nascut in Baia Mare in in urma cu 38 de ani,am copilarit pana la varsta de 8 ani in Fauresti, Maramures, sat invecinat cu Sisestiul lui Vasile Lucaciu,dupa care impreuna cu familia ne-am mutat in Satu Mare.Socul a fost puternic,Satmarul anilor 70-80 era unul dintre cele mai cosmopolite orase din Transilvania,unde se vorbea ungureste iar stilul de viata era mai degraba ungaro-germanic decat romanesc,iar locul libertatii de la sat a fost luat de privatiunea vietii rigide de bloc de cartier!Anii au trecut repede, trecand prin scoli si terminand cu dificultate liceul mecanic,salvat de Cantarea Romaniei,unde participam ca si artist amator, castigand toate festivalurile la sectiunea Folk solist,apoi contrabasist al tarafului liceului,Brigazii Artistice, fapt ce m-a ajutat sa trec anii liceali! A urmat armata, revenirea in productie,dar salvat tot de cantarea romaniei,intrarea si apoi abandonarea facultatii,dupa care printr-un concurs de imprejurari am facut parte din colectivul...
4 poezii, 0 proze
Paul Mircea Iordache
Născut la 17 iunie 1945 în localitatea Bălușeni, județul Botoșani, absolvent al liceului teoretic „August Treboniu Laurian” din Botoșani (1963) și al Facultății de Electrotehnică a Institutului Politehnic „Gh. Asachi” Iași (1968), este inginer electromecanic. Activează la Exploatarea Electroenergetică Județeană Botoșani în execuția, proiectarea și exploatarea instalațiilor și rețelelor electrice (1968-1975); la Trustul de Antrepriză Generală Construcții-Montaj a județului Botoșani, ca șef al Lotului de Instalații Electrice (1975-1978) și la Societatea „NORD-PROIECT” S.A. Botoșani, conducând colectivul de instalații electrice (1978-2012). A fost distins cu „Medalia Muncii”, în 1982. Este membru al Societății de Instalații Electrice și Automatizări din România (S.I.E.A.R.); al Comitetului Național Român de Iluminat (C.N.R.I.); al Asociației Inginerilor de Instalații din România (A.I.I.R.); membru fondator (1990) al filialei județene Botoșani a organizației culturale și de atitudine...
134 poezii, 0 proze
Dumitru Pricop
n. 21 mai 1943 d. 29 iulie 2007 Poet, supranumit "patriarh al Vrancei". Autor al volumelor de versuri: "Patima muntelui" (1978) "Lumile din strigăt" (1981) "Locuitor în Oedip" (1983) "Lacrima arlechinului" (1985) "Stelele din adâncuri" (1988) "Inițiere în obsesii" (1990) "Dumitru al peșterii - Dimitri de la caverne" (1997) "Paharul însângerat" (2001) "În căutarea muntelui albastru" (2003) "Muntele patimii" (2003, volum antologic "Scrisori din temnița libertății" (2005) Poezia lui Dumitru Pricop a fost receptată de mari critici literari precum Alexandru Piru, Laurențiu Ulici, Ion Rotaru, Constantin Ciopraga. Dumitru Pricop este un simbol al culturii vrâncene și merită un omagiu pe măsura valorii sale. Semn de prețuire fata de personalitatea poetului, colectivul de cadre didactice de la Școala Negrilești, propun schimbarea denumirii singurei instituții de învățământ din satul copilăriei lui, atât de drag marelui poet, în Școala cu clasele I-VIII „Dumitru Pricop”. Omul de litere Dumitru...
3 poezii, 0 proze
Stephan Roll
Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu) (n. 5 iunie 1903, Florina/Macedonia - d. 13 mai 1974, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant al literaturii românești de avangardă. Stephan Roll a intrat de timpuriu în mișcarea de avangardă. Împreună cu Ilarie Voronca este redactorul și directorul unicului număr din revista 75 HP (1924), apoi face parte din colectivul redacțional de la Punct (1924-1925) și Integral (1928). După apariția revistei unu (1928), devine unul din principalii ei colaboratori. Paralel desfășoară și o activitate publicistică susținută. Este mai cunoscut ca publicist sub numele său real, Gheorghe Dinu, și ca poet sub pseudonimul Stephan Roll. Poezia pe care o scrie, fără să dovedească o virtuozitate metaforică egală cu aceea a lui Ilarie Voronca, îi particularizează scrisul, care parcurge toate etapele avangardismului românesc, de la textul cu trimiteri spre zona dadaismului, prin faza constructivistă, până la cultivarea unui imagism...
45 poezii, 0 proze
Colectorul
de lasleanu marius
colectorul Cu trupu-i trestie in vânt O balerină, plutește in vârful de picior Suavă, lin, pe luciul lebedelor Nespusă grație în palmele de om Plăpânde, ce privirea încântă Înmănunchează învoioșit,...
COLECTORUL DE SUFLETE
de Ioan Dan
Mi-am pus iubirea la conserva, La mic dejun am boabe mari de zgura, Am fost odata mult mai plin de verva Cand m-alintai cu ceaiul de cianura. Acum ma ascund de vreme buna, Lumina-mi murdareste barba...
Vanatoare ecologica
de calota rodica
Un prinț ecolog detestând poluarea, Ia cor(n)ul cu sine și sacii de plastic, Prin neagra maree croindu-și cărarea Și printre deșeuri cu rânjet sarcastic. -Stapâne, îi strigă, docil, colectorul,...
Mozaic cu spermă și hadroni
de nicu brezoianu
Noutăți din lumea largă și de acasă! După cum informează Fun Reports se fură spermă!!! Nu este glumă. Cucoana Sharon Irons a păstrat ca amintire în guriță, la sfârșitul unei partide de sex oral,...
la început melodia/ pe urmă dorința
de Stancu Marius-Iulian
și poate că pauza asta cu lecturi & memorat lucruri like când eu și băieții aproape praf pe sintetic cu fețele într-un zâmbet retard că oricât am încerca nu nimerim decât terenul de rugby din spate...
Accize
de Cucu Constantin
Citesc cu previzibilă plăcere despre faptul că în România accizele sunt calculate la imaginarul curs de 4.7 lei pentru un euro, curs plauzibil, deși încă neatins de realitate. Rezultă desigur un...
Comentarii vesele. ( 1 )
de B.S.
Ziarul: POLITIST PRINS CU MATA-N SAC Autor: PETRA VARLAN Seful Biroului de Investigare a Fraudelor Vamale, din cadrul IPJ Brasov, risca pana la cinci ani de inchisoare dupa ce a fost prins ca a depus...
Premiul
de Paul Mircea Iordache
PREMIUL Terminasem prima clasă primară. Era în vara anului 1953. S-a organizat serbarea de sfârșit de an școlar. Învățătoarea mea, d-na Negureanu, avea părul alb și probabil era foarte aproape de...
Reclamație către Agenția Pragul
de Claudia Minela Petre
Reclamație către conducerea Agenției Pragul Subsemnata Dya Cusurgescu vă aduc la cunoștință că în vara lui 2014 am decis să merg în vacanță pe alte meleaguri. Zis și făcut. Am înghesuit bagajul în...
Corectorul
de Isaac Asimov
Corporația de Roboți și Oameni Mecanici din Statele Unite, ca inculpat în proces, avea suficientă influență pentru a obține o judecată cu ușile închise, fără juriu. Universitatea de Nord-Est nici n-a...
