Sinziana Hliboceanu

Lacrimi de ploaie pe aripi de fluturi: Crima perfectă! Sub pleoapele mele se zbate toamna... Fructul în pârg al soarelui cade spre apus iar eu îți strig numele în tânguiri de păsări... Dar

Patru pași...O revanșă... scântei de patimă în aburi de sudoare... Un ritm ce încleștează dinți... Ochi ce poartă stigmatul îndoielii... O inimă-și așteaptă izbăvirea... Râvniri păgâne în

Te naști, cu fiecare strop de viață ce mă reneagă… Te smulgi din mine cu fiecare respirație ce mă refuză... Ești seva putredă a ceea ce-am visat mereu să fiu... și n-am

În noaptea rece de metal m-ai frânt ca pe o pâine... Mi-ai supt un geamăt sugrumat ce-atunci mi se năștea pe buze... Și m-ai lăsat în așternutul îmbibat de rouă și de sânge... În

Dansează-mă până la capătul iubirii, pe plaja udă, acolo unde durerea mării o îneacă pe a mea si un vals de sticlă și de spume \'ți-nundă glezna caldă... iubește-mă ca pe-o amantă cu sânii

Galben- tăcere de ceară. Albastrul inundabil se scurge în albul primitor... inpenetrabil, negrul, limiteaza marginile... se revarsă verdele din brunul roditor. Violetul picură visele în

Luntre de ceară mă pogoară între lumi... pe valuri de smoală mă poartă luntrașul în pântec de jăratec... O lună orbită de-ntuneric cu stelele sparte veghează scena mută pe post de

Mă dor rădăcinile înfipte adânc în scoarța ridată; mă dor încheieturile ce se întind și trosnesc cu sunet de creangă ruptă mă dor ochii ce-au început să vadă în verde această Planetă

Lasă pasărea sufletului meu să zboare pe cerul senin al gândurilor tale... lasă spinii dorurilor mele să înțepe talpa iubirii tale... simți cât sufăr când mă înjumătațești plecând?

Silabe de sticlă se sparg în vise de tăceri... Am cerut o clipă de liniște să pot auzi ecoul vieților trecute ce răsună adânc, febril, în narcoza mistică a zilelor prezente. Și am

E atâta liniște în jur... tăcere cu iz de tămâie. Mi-aș da umerii să-mi fie înaripați, dar mi-e frica de înălțare... Mi-aș otravi limba cu un strop de tânguire diavolească, dar mi-e

Tenebrele nopții curg din tării... Îmi sună liniștea a colind de stele căzătoare. Și afară ploaia - fir de urzeala cristalină Întins pe

S-a prelins în mine lacrima tăcerii... Și-am încremenit în așteptare.

Te-am siluit să urci Golgota în fiecare zi, Iisuse, căci am păcate grele, ce sufletu-mi umbresc... Dar azi, de Înviere, aprind cu umlință un muc de lumânare... Ca nu cumva în

M-am rupt din tine în umbra milenară a Universului... Martoră ne era doar Luna când ți-ai desfăcut pieptul să desprinzi din tine Mișcarea... În ora aceea cu secunde de sticlă ai mai făcut o

Simt urma pasului tău apăsând nisipul fierbinte al gândurilor mele, ca o bătaie de inimă...vara aceasta a aprins candela iubirii tale...îmi umezește și acum genele imaginea ochilor tăi contopindu-se

Stau între lumi... Din umbra Pomului Vieții picură, rotundă și roșie, în palma mea deschisă, Cunoștința... O apuc cu buzele voluptoase ale gândului și-o rumeg în tăcere... dintr-o dată,

Þi-am sărutat cu privirea buzele ucise de zâmbet... Þi-am dezmierdat cu răsuflarea tâmpla ranita de gânduri... Þi-am vindecat cu talpa mea tămăduitoare rana batraneții sângerând a

Sunetele sferelor îmi prelungesc ființa dincolo de neființă în astral, să culeg mugurii fluturilor abia îmbobociți; doream să înflorească în mine ființa zbutată a fluturilor de lumină, să

Te vor plânge îngerii... îți vor plange ochii goliți de vise și speranțe, goliți de viață și culoare, acoperiti de timpuriu de praful nepăsării... Fii pe pace, te vor plange arhanghelii cu