Dumitru Pricop

E ca o sărbătoare a dezastrului Existența mea între arlechini întorșii aceștia din lacrimă prin ochii dilatați ai bătrânelor domnișoare. Costum

Și tot acolo în iarbă, locul de îngropat câini latră și azi copacul crescut peste ei dar oamenii ocolesc continentul... Cântăm frumos din umbrele

Mi s-a lăsat un munte moștenire dar l-am pierdut la jocuri de noroc o dată cu veșmântul alb de mire și numele din care mă invoc. A mai rămas în