Paul Mircea Iordache

recunoștință – cioara face metanii la crucea nucii toamnă în munți – altarul făgetului în ison de cerbi pe potecă o tipă înțepată – femelă-arici așteptând moșul – fetița cu

liniștea iazului – în stufăriș spre mal clipocitul apei nimbul făcliei – erupție solară transfigurată pete de culoare – o veveriță-n iarbă roade castane dramele toamnei – verdele

rafală de vânt – sufletul păpădiei urcând către cer adieri de vânt – freamătul florii de mac dangăt de clopot în fiece an – din mâna strămoșilor florile de mac moartea poetului–

stânga-mprejur – soarelui îi cad dinții și-i cresc iar muguri jungla din cer – uliul și porumbelul într-un vârtej mortal gonguri chinezești – ritmic ciocnindu-se-n vânt țurțurii din

reanimare – ridic drept amintire o frunză căzută pacea codrului – gaițele în duel străpung liniștea canonizare – razele lunii auresc capul statuii un toc cui strivind floarea

apocalipsă – apa heleșteului răpită de cer vântul toamnei – două frunze galbene ajunse alături chindie-n zăvoi – un stol de prigorii vestește-nserarea simfonia toamnei – nucul

aur risipit – peste tot se mătură floarea teilor noapte tropicală – luna-ntârzie pe lac până în zori prunc parașutist – zboară lin peste câmp un puf de păpădie vară fără ploi

aur risipit – peste tot se mătură floarea teilor noapte tropicală – luna-ntârzie pe lac până în zori prunc parașutist – zboară lin peste câmp un puf de păpădie vară fără ploi

concert spaniol – până-n orizont lalele roș-galbene ploi așteptate – răsărită din senin ploaia de aur (forsythia - ploaia de aur /pop./) măr înflorit – este de înțeles păcatul

noapte geroasă – și haloul lunii pare un fular ulița din sat – urmele plugușorului copilăriei regenerare – un bol cu grâu încolțit la geamul bunei cititor ad-hoc – iarna o

la șezătoare – frunze multicolore pe-o bancă în parc viforul timpului – copil strângând castane-n aceleași toamne convertire – liliecii din turlă ascultă slujba noapte de toamnă –

tei înfloriți și Mâna Maicii Domnului – plimbare-n Paradis nisip aurifer – teii își presură floarea sub pașii noștri lan de grâu în pârg – val după val freamătul veșniciei hora

Mereu revine gândul acolo unde dorul Așteaptă să-ntâlnească lumini în privire, Rămase-așa din vremea când Însuși Creatorul Găsise împlinirea vieții-n iubire; Adâncul luminându-l de

A fost o vreme când cu teamă Ne aminteam de sărbători; Vedeam în ele erezia, În loc de populare flori. Dar n-au uitat românii hramul Și-aceste sfinte șezători, Mereu reeditează

Notă: În ziua de 12 aprilie 1987, prin repunerea plăcilor cu inscripțiile „BASARABIA” și „BUCOVINA” a fost restaurată integritatea monumentului botoșănean „Compania de mitraliere maior Ignat în

Motto: „In oculis animus habitat” Pliniu Când zeii-au creat pe Elena, Știau, se-nțelege, c-apoi Prin Paris, robit de aceasta, O lume va arde-n război. Și-alegerea lui e

Gândesc, cu gând cucernic, la vremea vieții tale Și văd vitraliul sacru clădit de spada ta. Privesc atent vitraliul și văd un munte-n zale Și cred, măreața față a fi Măria Ta. Sfinxul cu scut

Singurei borne kilometrice rămase pe șleahul Bălușeni-Botoșani Imensul șarpe-ncolăcit pe dealuri, Din colbul verii, galben-brun-roșcat, În letargie sacră stă de veacuri, Parcă suind spre cer

Motto: Cândva, vom îmbătrâni; Într-o zi, nu vom mai fi, Dar cred că vom iubi Și dincolo de Terra… Ce muguri zvâcnesc către viață, Ce viață zvâcnește în noi, Păstrăm fiecare un mugur Al

Tu ai în suflet un ghețar Și firea mea rebelă Ne fac din viață un calvar, Din dragoste-o problemă. Ce întâmplări ne-au hărăzit Să ne unim destinul?... Credeam probabil într-un mit, Cu apa

Căsuței de pe strada Dimitrie Ralet nr.16, din Botoșani, care m-a găzduit în anii adolescenței. Motto: Adolescența, soră cu marile elanuri, Adolescența, soră cu marile greșeli, Nicolae

război peste tot – sufletul refugiat într-o seră toaca de seară – în cerdacul chiliei se-așază luna april viscolit – într-un cuib două berze susțin primăvara primăvară-n comă

Și ziua mea trecu la celelalte; Nimic nu a trădat din acea zi Că eu treceam, de fapt, spre miazănoapte… Treceam puțin, ca-n fiecare zi. Doar soarele pe bolta cu lumină Îmi amintea de-ntâia, a

captiv în spațiu – pâcla groasă micșorând universul noaptea dintre ani – păpădii incandescente valsând pe cer îi sare țandăra la fiecare pas – o ciocănitoare prin pâcla