Poezie
Drum părăsit
1 min lectură·
Mediu
Singurei borne kilometrice
rămase pe șleahul Bălușeni-Botoșani
Imensul șarpe-ncolăcit pe dealuri,
Din colbul verii, galben-brun-roșcat,
În letargie sacră stă de veacuri,
Parcă suind spre cer trup nemișcat.
A îndurat poveri nenumărate:
Copitele de cai, mergând la trap,
Și pas de om și care încărcate
L-au tot strivit, ca biciul pe-un arap.
Bătrânul drum, blajin, nu adormise
Și-n veșnicia lui, el înflorea
De verdele ogoarelor întinse,
Trudite de țărani, alăturea.
Dar, de aici i-a fost să-i vină moarte:
Ogorul s-a întins până în șanț
Și a mușcat din fiecare parte,
Atroce sugrumându-l, ca un lanț.
Nu mai e loc de drumuri prăfuite,
Nu mai e loc de poame în grădini:
Ogorul se întinde și înghite
Și calea ce ne leagă de vecini.
Și dacă-am vrea să-nsuflețim noi calea,
Mergând pe ea, sperând că n-a murit,
Copiii nu vor mai cunoaște valea
Ce-n gândul nostru-a devenit un mit.
Ce trist destin pentru această cale,
Născută la răscrucea timpului…
Dar dacă ea se pare că dispare,
Ce-o fi cu veșnicia satului?...
24 aprilie 1987
00884
0