Mirela Ciolacu

Timpul zău nu ne iartă, păstrează amintiri. Tot el mai și ucide în noi și neființa. Și dacă viața vrea să ne facă frânturi... Doar demiurgul cert ne iartă neputința. Și acum meditez, căci din

Mi-e timpul clipă sau etern? Mi-e dor să simt prin tine împlinirea. Eu simt acum absența-ți un infern, O așteptare ce mi-a copleșit ființa. Ești chiar mereu în visurile mele Și doar tăcerea

Eu simt dezamăgirea și visele s-au dus Trăiesc doar anotimpul regretelor de mult, Nu pot să ating timpul rămas în amintire Mă simt pierdut-acum, ca dup-o despărțire. Dar las doar vântul brun

Mi-e sufletul gol de pleava tăcerii Mi-e teamă să sper de teama durerii Și simt cum m-apasă un gând nebunesc E poate ciudat, dar poate-i firesc. Aș vrea să asculți tăcerea din mine Aș vrea

Vioara e atinsă de-arcușul de lumină Mi-e hărăzit să-mi fii atingerea divină Și simt că mă topesc de doru-ți infinit. Vreau doar corola-n veci,cu patimă s-ating. Iubesc nemărginirea, Mi-e

Mă scurg în timp Ca o clepsidră. Mă pierd ușor ca o petală. Mă duc în van Și nu se-observă Că nu mai sunt.Că viața-i goală. Mă trec în timp Doar ca o boare Ce astăzi e…și-apoi s-a

Tăticul meu, ai fost și vei rămâne O umbr-a timpului din urmă-mi Mă simt privită de oriunde, Ești nicăieri și pretutindeni. Tăticul meu,mi-e dor de tine! Mi-e dor de dragostea de

Din toamna bătrână, cu frunza căruntă Mi-aleg timpuriu doar corola-ți, Că vântul nici azi nu pătrunde-n natură Rămân cu tăcerea-ți. Și frigul îngheață insipida tăcere, De parcă cuvinte

A nins în sufletul meu trist Și mi-a acoperit tăcerea. Sunt clipe când nu simt că mai exist. Sunt clipe când resimt durerea. E -n mine timpul clipelor trecute Și -ncerc să mă adun chiar din

Mă stoarce viața de putere Și mă resimt, mă trec ușor, Dar sufletu-mi tot strigă în tăcere Să nu mă las pierdută tot în gol. Penița argintată a cuvintelor din mine S-a ruginit și pare cam

Copaci bătrâni, de altădată Își pleacă rodul la pământ. Mirosul de gutui mă-ncearcă Copilăria vieții parcă-și ia avânt. O! Ramurile lor greoaie Încet, în taină mă cuprind, Iar trupul

La ușa timpului mi-a bătut viața Și m-a-ntrebat dacă mai sunt. Privesc pe geam. Apare ceața Și simt că mă tot duc, că mă afund. În colțul trist al camerei stinghere Opaițul aprins, parcă

A fost odat’ o baba și-un moșneag Și vorba ceea : țuști în oala cu chișleag! Ei, stați acum, și-aveți și voi răbdare Voi scrie despre-o babă oarecare. Și despre un moșneag vestit Ce multe

Era odată o capriță Care avea trei iezișori Și avea grijă uneori Să stea de vorbă la portiță. Cel mare și cel mijlociu Obraznici foc prin băț dădeau De mamă nu prea ascultau Cu cel mai

Copaci cu suflet, nu doar cu frunze și tulpini Ne adâncesc în timpuri, având doar negre rădăcini. Copaci cu coajă râncedă, uscată Par efemeri cu toți de-odată.

Viață, Viață! Mă ridici și mă cobori... doar tristețea îmi pătrunde ,uneori până la os. Nu știu nici măcar de timpul mă cuprinde câte-un pic, Să mai vadă iar acuma ,firul vieții ...de

Nu știu dacă și viața încet, dar cert va bate La ușa neputinței ce este între noi, Dar știu că și ea însăși e prinsă în lăcate Nu va lăsa ca timpul să treacă peste noi. Adorm în armonia

Sunt picuri de ploaie la mine pe-obraji? Nu cred. Doar tristețea îmi șterge azi ochii. Încerc să m-adun… Diminețile-mi par Noi zări însorite… De vremuri apuse. Nu plâng ca

Nisipuri mișcătoare… Astăzi ușor mă-ncearcă Mă ancorez de tine Și viața mă provoacă. Deși mi-e greu acum, Doar tu-mi poți fi salvare. M-afund tăcută-n vremi. Nu cad în

Te-am așteptat Te-am așteptat… ca o chemare și glasul tău nu m-a strigat. Mi s-a părut că astăzi timpul…ușor-ușor s-a dilatat. Te-am așteptat… în negrul nopții și n-ai

Iubirea Un zbor de păsări albe. Un stol de porumbei O ramură plecată și eu sunt printre ei. Mi-așez fruntea pe palme și-ncerc să mă gândesc La nebunia noastră

Mama Au fost clipe când am privit icoana Și-am simțit candoarea din ființa ei M-am gândit ades și cu drag ,la mama Fără să cunosc suflețelul ei. Mă pierd printre vremuri,mă pierd

GÂNDURI E plină lumea de prinos De bunătate sau lumină Și totuși...Omul e pe dos... Încearcă totul și ...dezbină. Și sufletul