Poezie
Gânduri și iluzii
2 min lectură·
Mediu
Mi-e sufletul gol de pleava tăcerii
Mi-e teamă să sper de teama durerii
Și simt cum m-apasă un gând nebunesc
E poate ciudat, dar poate-i firesc.
Aș vrea să asculți tăcerea din mine
Aș vrea să încerci să privești cu uimire
La ochii ce-ncearcă s-ajungă cu greu
Abisul sau golul, tot hăul din Eu.
Mi-e frică de vorbe, ce lucru bizar
Mi-e frică de ochi, de urât, de coșmar
Dar nu poți să afli tot răul din lume
De n-atingi un pic semeața sa culme.
Eu simt că respir un aer greoi
Și lumea și frica și răul din noi
Dar unde-i puterea de-a fi optimist
Și unde-i puterea de-a fi realist?
Zâmbește, nu-ți pune doar masca tăcerii,
Ești tu,doar tu însuți în fața chemării.
Auzi?Te-am strigat, căci erai pe aproape
Și simt cum privești gânditor de departe.
Sunt doar o petală desprinsă de vânturi
Și-alene cobor pe pământ.
În noaptea tăcerii frământată de gânduri
M-aștern … fremătând.
Un suflet îmi simte prezența reală
Privește în gol, dar profund
Parfumul îl face ușor să tresară
Și-un timp îl observ meditând.
Așteaptă doar clipa când vei înțelege
Firava petală rătăcită pe-alei.
E tainică, mică și curând vei culege
Și roua și teama din sufletul ei.
00957
0