"Ți-aș fi scris" – 20092 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLidia Batali
,,Socotesc ca esența Poeziei este, după natura spiritelor, fie de valoare reală, fie de importanță infinită: ceea ce o face egala cu Dumnezeu (...) În zadar am numărat pașii zeiței, le-am notat frecvența și lungimea medie; așa nu vom afla niciodată secretul grației sale instantanee. " Paul Valery ,, În poezie, în pictură, în muzică, în dans, nu trebuie să înțelegi, trebuie să-ți imaginezi.” Maria, nepoțica mea în vârstă de șapte ani. Sunt novice-n prozodie, Scriu din suflet, scriu firesc, M-aș lăsa de poezie, Dar copiii mă iubesc. Apariții editoriale: Copilărie, dalbă floare editura Eikon 2007 ,,Îmi face plăcere să recomand spre publicare volumul de versuri pentru copii semnat de doamna Lidia Batali.Este o carte plină de grație și de umor, scrisă cu un talent literar care este în același timp educativ. Nu mă îndoiesc că în penuria de cărți dedicate copiilor, care mi se pare evidentă în ultimii ani, acest volum ar umple un gol și ar fi cu adevărat util. " Ana Blandiana Broasca, melcul...
20 poezii, 0 proze
iulian
Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...
19 poezii, 0 proze
MARILENA MIHAI
Sunt nascuta in Galati,intr-o familie de omeni simpli si frumosi.Copilaria mi-am petrecut-o in Bacau,acolo unde am terminat o parte din studii.In prezent sunt educator puericultor si mamica unei fetite in varsta de patru ani.Am debutat pe hartie in Bacau,la varsta de opt ani. Declaratie Mi-as deschide aripile sa zbor, Sa ma inalt,sa te ating, Dar aripile se topesc In raza frumusetii tale. Mi-as agata privirea de ochiul tau, Dar este aruncata inapoi, De albastrul crud, In abis. Ti-as spune cuvinte de dragoste Dar toate se prabusesc La picioarele iubirii tale, Fara regrete,fara cuvant. Te iubesc! Si viata va calca Mai departe In nopti si zile fara sir. Iar atunci,candva, Sa stii ca toate acestea Sunt telul meu,inima mea Si varsta ta:o luna si o zi.
104 poezii, 0 proze
Amara
"Poet divin, lumina fara moarte m-ajute-n grai iubirea-n veci fierbinte cu care pururi ti-am citit din carte" Infernul - Dante Alighieri This is me for forever One of the lost ones The one without a name Without an honest heart as compass This is me for forever One without a name These lines the last endeavor To find the missing lifeline Nemo - Nightwish Last dance, first kiss Your touch my bliss Beauty always comes with dark thoughts I wish... Wish I had an Angel - Nightwish
4 poezii, 0 proze
George Bălan
Sunt verdele crud din ochii tuciurii a lui Alex și istoria portocalie care învăluie coapsele mamă-si. Sunt roua din sufletul tău care-ți sărută obrajii, de bucurie. Sunt greșeală, fericire și strigăt. Uneori câinele nostru mă scoate cu el la plimbare, dar nu schimbă cu mine nici o vorbă . Nu știu de ce. Cu Alex valsează și cântă. Poate nu mă credeți, cum nici eu nu v-aș crede. Veniți să vedeți! Am fost întotdeauna pe locul doi, pentru că n-am putut niciodată să văd mai departe de omul care mă ținea de mână.Chiar și-n căsnicie sunt pe locul doi, fiind soț, nu soție... Am greșit! Trei!...Ba nu, că e și Alda...Patru! Am absolvit cu greu Școala de Iertare, unde, în fiecare an, am rămas repetent. Actualmente sunt fântânar la Fabrica de fântâni S.A. din Oradea. Am încercat o dată să scriu și m-am speriat atât de tare încât nu cred că voi mai scrie niciodată. Acum transcriu anotimpuri pe frunze, iar pe fețe răstimpuri. Era să uit ceva ce chiar că mă definește: îmi plac frăguțele. Bineînțeles...
61 poezii, 0 proze
José Lezama Lima
José Lezama Lima (19 decembrie, 1910 în Havana, Cuba - 8 august, 1976 în Havana, Cuba) a fost un romancier ți poet cubanez. Born in the Columbia Military Encampment close to Havana in the city of Marianao where his father was a colonel, Lezama lived through the most turbulent times of Cuba's history, fighting first against the Machado dictatorship, and later surviving the Castro regime. A gay man himself,[1] his literary output includes the semi-autobiographical, baroque novel Paradiso (1966), the story of a young man and his struggles with his mysterious illness, the death of his father, and his developing homosexuality and poetic sensibilities. Lima also edited several anthologies of Cuban poetry and the magazines Verbum and Orígenes, presiding as the patriarch of Cuban letters for most of his later years. In addition to his poems and novels, Lezama wrote many essays on figures of world literature like Mallarmé, Valéry, Góngora and Rimbaud as well as on Latin American baroque...
3 poezii, 0 proze
Valeria Lioara Roman
Șapte lucruri pe care nu le vei regreta niciodată: *Să arați bunătate unei persoane în vârstă. *Să distrugi o scrisoare scrisă la nervi. *Să-ți ceri scuze, salvând o prietenie. *Să oprești o ceartă pe cale să distrugă reputația cuiva. *Să-l ajuți pe adolescent să se găsească pe el însuși. *Să-ți faci timp să faci ceva frumos pentru mama ta. *Să accepți părerea lui Dumnezeu despre orice lucru. Doar câteva dintre motivațiile care aș vrea să mă însoțească pentru restul vieții mele... oricum, nu prea palpitantă. Cât despre regrete...ele n-au viitor! http://oamenganduri.blogspot.com/
58 poezii, 0 proze
cristian oprea
IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...
2 poezii, 0 proze
Bianca T.
13 poezii, 0 proze
Elena Enache
Ți-s norii dricuri care-n ele Duc toate visurile mele Și în lumina-ți prind să joace Luciri din Iad, și Iadu-mi place.
47 poezii, 0 proze
Ți-aș fi scris
de Ana Urma
aș fi mers până la capătul lumii dacă mi-ai fi cerut mai mult aș fi scris despre partea văzută a lunii aș fi cucerit cel mai înalt dintre piscuri apa norilor aș fi strâns-o în carafe albastre senin...
Dacă n-ai fi existat
de Romeo Tarhon
Dacă n-ai fi existat Te-aș fi născocit, iubito, Te-aș fi scris, te-aș fi pictat, Inima ți-aș fi cioplit-o Și suflare i-aș fi dat. Dacă n-ai fi existat Te-aș fi plămădit din sunet, Tânguind te-aș fi...
scrisoarea
de paparuz adrian
aş vrea să îţi scriu... o scrisoare lungă iubito cu litere adevărate albastre cu litere pe care să le poți mirosi și cuvinte pe care să poți adormi ca într-un hamac poate chiar eu aş putea fi...
Scrisoare miercurea
de Maria Gold
de multe ori în trafic mă arde o dorință de a-ți scrie cu sînge caut caut și în poșetă dar niciodată nu găsesc ceva destul de ascuțit astăzi am găsit rujul astăzi scriu cu el pînă se termină o să-mi...
Scrisoare sau La Mulți Ani, Țara Mea
de Nuta Istrate Gangan
voiam să îți scriu o poezie de dragoste mi-ar fi fost atât de simplu voiam să îți scriu un imn dar și tu și eu știm că imnurile uneori sunt goale și fără sens și oricum sfârșesc strivite sub bocanci...
decalaj
de Andrei Horia Gheorghiu
ți-aș fi scris o poezie de dragoste dar cuvintele au rămas mult în urmă
demult
de ioan ravel
ți-aș fi scris demult dacă mâinele din mine n-ar fi murit dintr-o dată ca și când iarna și-ar fi așternut peste noapte albul în plete și mâinile încercând să te cuprindă s-ar fi topit lacrimă peste...
strictul necesar
de Daniela Luminita Teleoaca
și ți-aș fi scris poate mai devreme de-aș fi avut locul acela minuscul într-o pagină mâncată și tihna pescărușilor opriți din spaimă să nu o ia razna altfel singurătatea este la ea acasă o găsesc...
aproape toamnă
de Elena Mladinovici
n-aș fi avut ce scrie dacă nu ți-aș fi zărit colții trecuse o noapte ca toate nopțile aproape plânsesem înăbușit cât să nu mă aud nici eu să nu știu că plâng și că o fac din cauza ta tu dormeai lângă...
Inspirației mele
de Mircea
De mă nășteam și eu poet Ți-aș fi scris eu numai ție Printre stele un sonet Și spre lună poezie Să n-apari numai în vise Venind rar din depărtare Citind trăirile ce-s scrise De a dorului chemare Cu...
