"Întunericul are ochii orbi" – 15017 rezultate
0.03 secundeMeilisearchFrancisco Brines
S-a născut în Oliva (Valencia) în anul 1932. Licențiat în drept la Universitatea din Salamanca. Licențiat în Filosofie și Litere la Universitatea din Madrid. Este deținătorul Premiilor Adonais (1959) și al premiului Critica (1966). A semnat mai multe cărți de poeme care l-au consacrat ca unul dintre poeții remarcabili ai generației lui Claudio Rodriguez. Printre cărțile care i-au adus renume figurează: Jeraticul (1960), Sfîntul inocent (1965), Cuvinte pentru îmblînzit întunericul (1966) ș. a. E membru titular al Academiei Regale Spaniole. Într-o cameră imensă păstrează cărțile cele mai vechi, multe dintre ele fiind ediții rarisime din sec. al XVIII-lea. De cîțiva ani încoace, Francisco Brines s-a retras în Sudul Valenciei, acolo unde își are casa solitară, în Oliva, loc în care ființa lui se contopește cu liniștea. Adoră acest mod de viață și aceste ținuturi sacre: " Am venit aici ca să mor, zice Francisco Brines. Acum nu-mi doresc altceva, decît niște ani ca să mai pot citi cărțile...
5 poezii, 0 proze
Mihaela Anghel
Intunericul e din ce in ce mai des...dar oare cat de departe este lumina?
19 poezii, 0 proze
castellano bruno
Sint ca o bezna in intunericul mult prea mare. Sint un trecator prin asta lume... Sint PRAF SI VIS Sint ceea ce nu am stiut ca sint si voi deveni ceea ce nu voi vedea...
27 poezii, 0 proze
Ardelean Mihaela
Sunt lumina, sunt întunericul…sunt un pas în noroiul morții și al lacrimilor, sunt un pas în noroiul vieții și al zâmbetelor, sunt o sculptură nereușită, pentru că am prins viață atunci când creatorul meu m-a scăpat din ochi, sunt exact ceea ce simt și nu mă ascund decât când îmi doresc să fac asta, pentru că pot să fac orice oricând vreau in a mea lume.
20 poezii, 0 proze
anila sterian-laurentiu
sunt un tip ciudat, ma pasioneaza intunericul, (obscuritatea); pentru ca nu comite umbre...
1 poezii, 0 proze
Perdaica Andreea Claudia
Gadeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund.
30 poezii, 0 proze
nastia muresan
nascuta iarna. ma straduiesc sa compensez frigul si intunericul de atunci. inginer. unul atipic.
113 poezii, 0 proze
Raluca Oprita
Se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă strângea întunericul ca pe niște șoapte abia rostite gândurile foite între mâini rugă pentru timpul ei deloc grăbit egal de tăcut odată cu plecarea peste gesturile obscure își furișa ochii ca o pală de vânt după o atingere după fiorul care mima căldura unei promise dimineți.
63 poezii, 0 proze
Nelia Viuleț
Singurătate! Privesc spre viitor și văd doar o umbră. E umbra inimii mele. O inimă plină de suferință. Privesc în depărtare și văd numai întuneric! E întunericul ce mă-nconjoară și mă-ntristează. Privesc în inima mea și văd numai singurătate! Singurătatea în care m-am pierdut...singurătatea care e pretutindeni. Privesc spre lumea care mă-nconjoară! Și ce simt? Numai durere...!
195 poezii, 0 proze
roxana
Scenariu scris în graba... În jurul tău aceleasi discutii, aceleași roti zgomotoase, multime plictisita și senzatia de sufocare binecunoscuta… Imaginea îti aminteste de aglomeratia din statia de autobuz pe care ai parasit-o cu trei minute în urma. Timpul se transforma într-o asteptare cumplita. Astepti rabdator… gasesti că orice ar fi mai bun de facut acum… Asteptarea asta te intristeaza cumplit... Astepti, nestiind sigur ce ar fi mai potrivit. Intreaga existenta, viața toata îti pare cateodata o asteptare incerta… Scenariu fals, spectatori obositi… O vanzatoare de flori în primul rand, un iluzionist plictisit ascuns undeva, în randul al doilea, în spatele soferului adormit; lânga el, o trecatoare frumoasa. Îti intorci privirea spre cortina care aduce întunericul. Seara, plimbări lungi printre aceleasi chipuri, calatorii care incep și se sfarsesc aici… Astazi ești regizorul în masura să critice ultima repetitie. Continui să astepti, sperand că maine piesa va avea succes. Noapte… În...
7 poezii, 0 proze
Întunericul are ochii orbi
de Alice Diana Boboc
Întunericul are ochii orbi Iar mișcarea ia forma aerului Din urmele pașilor nu rămâne decât foșnetul Într-un spațiu gol de culori și forme - * Întunericul mângâie pereții c-un strat gros de humă în...
portret în tușe de roz
de Ela Victoria Luca
are ochii mirați poartă cumva rozul ca pe o ancoră în zile să nu se piardă dincolo de limita înaltă a unei iubiri numără tăcerile filă cu filă și nu știe de ce nu găsește seara același înger pentru...
A șterge
de Nincu Mircea
Gramatical „a șterge” este verb. În acest sens dau ca exemplu câteva activități care definesc ideea gramaticală: a șterge o linie de creion de pe o coală o poți face cu o gumă de șters, a șterge o...
Memnon
de Horia Stamatu
Adunam licurici Iarba umedă surâdea Numai măgarul meu încerca să cânte M-am găsit ca pe un trifoi cu patru foi. Așadar nici o inimă pe aproape Tot ce era viu îmi făcea rău Să nu se clatine nici o...
Stăpânul cerului
de Ioana Veronica Epure
- Bună, micuțo, își zise Phillippe privind în sus. Ne întâlnim din nou. Un punct argintiu, urmat de o dâră ce se pierdea în întuneric, aluneca spre linia orizontului. Traversă centura lui Orion, tăie...
iluziile-s o boală
de Elena Mladinovici
mai știi diminețile ălea în care ne trezeam numai ca să ne iubim? toate culorile răsăritului pe pielea ta priveam prin tine vama tu erai scoica prin care ascultam marea și nisipul pe care mă...
Principiul satanic în suferință
de Emil Cioran
Daca sînt oameni fericiti pe acest pamînt, pentru ce nu urla, pentru ce nu apar în strada ca sa-si strige bucuria în tipete nebune si neîncetate? De unde atîta discretie si atîta rezerva? Daca as...
story of a city
de emilian valeriu pal
(textul acesta am să ți-l înfășor de gît care pe o funie am să te spînzur am să te privesc cum dai din picioare cum respiri pentru ultima dată chiar dacă am să fac pușcărie pe viață.) mă lipesc de...
Aberație fără subiect sau concluzie
de Costel Sucitu
Am renunțat să mai alerg în stânga și în dreapta, în jos și în sus, să cobor și să urc și iar să cobor pentru a urca din nou, să caut un sens mărunt sau unul cât lumea de mare, căci mi-am dat seama...
de tudor cristian rosca
dialogul deznădăjduitului cu sufletul său moto:\"si sufletul îmi zise atunci: \'nu ești un om de seamă. din faptul că trăiești au ce foloase tragi? iar eu i-am dat acest răspuns: (...) tu poți fugi...
