voiculescu daniela

da, iubitule, poate să sune simplu, dar mă simt bine cu tine, mă simt... și tot pământul din mine rodește în pași de dans fierbinte! și zâmbesc a ulcică pe ritm de hula! așa voi fi mereu cu

Bărbatul. El mi-a lipsit cel mai mult în viață. Umărul lui puternic, palma lui de răscoală, ochii lui prin care să trec istoric, dorința lui de primăvară și vers... Ce puțin se scrie despre

sughit. s-ar putea să fie de la covrig. sau se gândește cineva la mine... cineva îmbrăcat în trening. aș vrea să discut cu el despre diferențele dintre noi, pentru că știu că ne vor face viața

eu sunt un vis... și visul ține puțin! eu sunt un vis frumos... și visul frumos ține și mai puțin! el seamănă cu bicicleta albă, încărcată cu lalele multicolore! el seamănă cu strada

calul verde al inimii mele are privirea pierdută... pe pajiștea durerii, a frângerii. e conștient ca o femeie ce naște. mereu pierde stelele prin ochi, ca să ofere zâmbetul cel mai frumos. și

așa începe zâmbetul... cu suferință, cu furtună pe care nu o pricepi... cu ochi acoperiți de dor! strigând lumina speranței, semănând tot mai mult cu un chip de cântec... lăsat de Mihaela

da, a trecut timpul când Felix mă compara cu Oana Zăvoranu, Condoleezza Rice și Samantha... ciudat! amestec de senzație, dar pentru mine conta altceva, nu o comparație! m-a pus să recunosc că

a avut răbdare cu mine, să mă desprind... să mă uit în oglindă și să îmi aduc aminte că sunt femeie... fărâmă de lună, rotundă, magie cu ochi uranieni, spărgători de gheață! m-a învățat să

eu stau pe filozofia firului de iarbă... te iubesc! pentru că te iubesc! nu inventez și nu falsific, doar mă bucur... și verdele meu crește cu zâmbetul tău, actorule! și inima mea crește cu

alt sfârșit de an... alt bilanț. sufletul meu de femeie este tot ascuns, tot captiv în tăcerea lacrimei, pierdut într-o viață de alee, pe care apar tot trandafiri și lotuși, tot vise și

mi-a ascuns cineva fericirea, într-o vitrină... nu pot să o ating! știu doar că a venit ziua să îmi simt iubirea... în tot trupul, să îl simt pe el, mereu, în cascada inimii mele! știu

el iubește contrastele din mine și se lasă atras de aura mea de mister, la fel cum au fost fascinați pictorii... de lumina neobișnuită din Cornwall! voi reuși să dau timpul înapoi, să uit

marginea unui gând, aripă de fluture, lovind în dunga roșie a arhivei tale. zbucium fragil, citind dorul cireșii uitate, lăsată să ardă o poezie de bărbat... hotărât să înceapă

valuri mici... valuri înalte... o să treacă, iar, prin mine, dar am să tac... și-am să mă fac spirală de melc, în așteptare! și-am să aștept, cum așteaptă timpul... inventând eternitatea,

da, fericirea există, dar atunci când o găsești... ești ca un aviator începător. după trei zboruri, realizezi că avionul care te-a purtat a fost, de fapt, un vultur. ceva dumnezeiesc... ca să

am știut să îmi apăr pielea, pentru că m-am născut la sfârșitul unui octombrie, cuprins de melancolia trecerii... cu pieptul plin de săgeți cu lumină dulce, cuprinsă și ea de melancolia

el mă ține pe lama unui microscop... și se miră, i se pare că semăn cu un vers de Maiakowski, scris în zig-zag... ar decupa, din visele mele, aripi de papagal... și-ar râde! de-atâta

vocea mea, vocea lui... o întâlnire firească. așezată într-un colț de bibliotecă. două volume despre puterea iubirii. două inimi legate cu fir de mărțișor... poetic. suntem cuminți și nebuni

ce-am crezut că găsesc în viața asta... fără iubire, fără adevăr, fără bucuria zilei și taina nopții? lacrimile mele râd, acel râs al clovnului care știe că se păcălește! că pentru el nu

evident... Făt-Frumos nu mai vine pe cal, ci într-o mașină 4x4, cu celularul lipit de ureche și ochelarii de soare pe cap... lumea s-a schimbat! cine credea că bunica mea, la 93 de ani, se va

inevitabil. incredibil. noi creștem din focul limitelor, din apa pietrelor, șirag... de mătănii. rostiri în cerc. și-atunci când din Adam se năștea o stea... Dumnezeu făcea prima adunare. și