Jurnale

lacrimi de seară, apoi ploaie de săgeți... mi-aduc aminte de crinul de la Schitul din Trivale, de tăcerea lui deschisă spre îngeri. m-am oprit lângă el, ca să înțeleg cum se privește lumea de pe

VDvoiculescu daniela

0

0

inima mea a căzut pe un taler de balanță, neuroni de cupru s-au trezit cu poftă de roșu, licitând pentru o mireasmă de căpșună... și tac, mă uit la dor cum crește, foc tomnatic, de arțar

VDvoiculescu daniela

0

0

scriu, pentru că timpul s-a așezat la masă... ca un înțelept ce știe să mângâie coama lumânării. atâta soare, atâta simplitate, atâtea cuvinte, atâtea smerenii, cu lacrimi de ceară! se apropie

VDvoiculescu daniela

0

0

ninge cu sclipici... parcă timpul s-ar fi făcut ploaie cu licuricii dorințelor! și sufletul e cald, alunecare de magie, ca și cum tu ai fi lângă mine și am asculta îmbrățișați... Elvis

VDvoiculescu daniela

0

0

oare îmi va înțelege cineva lacrimile... toate lacrimile? în copilărie, am plâns de singurătatea pe care o vedeam cum îmi dă târcoale! oamenii nu știau să își trăiască viața, se răzbunau pe

VDvoiculescu daniela

0

0

pentru cei care nu mai mor... Nichita Stănescu și Artur Silvestri prin 1984... am înțeles că moartea poate fi frumoasă! Nichita Stănescu îi dăduse viață, o transformase într-o stea de

VDvoiculescu daniela

0

0

da, așa strâmbă, pe ramura dreaptă a timpului ce se agăța de graba unui cer alburiu, uitat. mă săgeta locul și spaima mea era ecoul tău, adolescentin. aș mai fi stat, așa simplu, pentru că

VDvoiculescu daniela

0

1

este, iar, 5 decembrie... este ziua noastră, iubitule! ne cunoaștem de un an. mi-aduc aminte de cel care stătea în fața mea, scriind cu fum lunatic... Daniela Voiculescu. am păstrat

VDvoiculescu daniela

0

0

când începe decembrie, timpul seamănă cu o mirare de dor în ochii Sfântului Nicolae... devenim copii, ne dorim dulcele mângâierii, căldura primilor fulgi de nea, zâmbetul luminos al străzilor

VDvoiculescu daniela

0

0

alunec pe zâmbetul lumii noastre și decupez codul suprem al înserării. undeva, fireflies... șoptind a tremur de verde fierbinte, întorcând marea într-un cântec de pântec, stranietatea lui

VDvoiculescu daniela

0

0

am recitit poemul tău. începutul și sfârșitul sunt la fel. când gândește luna... oare simți? sunt argint în ploaie, pe-o margine de dor, unde stau suspinele flăcărilor gemene, luminând urmele

VDvoiculescu daniela

0

0

ce departe mă simt de Felix, parcă ar fi sonda Mars Pathfinder... pe Ares Vallis! cineva mă servește cu bomboane în formă de baloane de rugby, pe care scrie Phobos și Deimos... dar sufletul meu –

VDvoiculescu daniela

0

1

de fapt, pe ultima pagină a agendei... vreau să scriu despre ce-mi doresc! încep cu pantaloni negri de piele și tricou alb cu bretele. mai pun și-o pereche de botine, alb cu negru, să calc

VDvoiculescu daniela

0

0

m-am oprit să vorbesc cu Nichita... i-am dat dreptate. nu pot scăpa de singurătate! și-am vorbit prin lacrimi, și îngerii ne-au privit... ne tremurau bărbiile, necuvintele! pavam o lume cu

VDvoiculescu daniela

0

0

stau și mă gândesc... cum m-ai pierdut? de fapt, cum m-ai pierdut și a doua oară, și a treia oară? unde te va duce drumul, motanule filozof? cum ai să înnozi cozile viselor? mi-aduc aminte

VDvoiculescu daniela

0

0

cum se dă totul peste cap! îngerii nu au somn... răsfoiesc frânturi de spaniolă! beau șampanie și mă gândesc la George. cine credea că va accepta lecția despre chirurgia emoțională? presimțeam

VDvoiculescu daniela

0

0

trebuie să opresc balansul balanței, să nu mă mai amăgesc... să cred în roza păcii și să nu-mi înșel blândețea. trebuie să renunț la „filmul negru”, să arunc foarfeca de capete! eu vreau doar

VDvoiculescu daniela

0

0

elfii dansează cu mine, un dans inventat pe umărul nopții, amețindu-ne special, ca să uităm... ei au pierdut numărul inelelor de bambus, urcând visători spre cerul din Sagano, râu de dor,

VDvoiculescu daniela

0

0

ce ușor e să plângi în hohote, de fapt, să înțelegi cât de mic e timpul în fața iubirii... o iubesc mult pe Flavia, aș vrea să-i desfac aripile de înger – ea încă nu știe să zboare, a

VDvoiculescu daniela

0

0

feelings. parcă ai vrea să guști liniile din care ești hașurat... să le îndulcești pasiunea cu bilețele de dragoste! timpul își ascute creioanele colorate, se grăbește, conștient că lacrimile

VDvoiculescu daniela

0

0

atâta tăcere... tăcerea de ieri, tăcerea de azi, tăcerea de mâine! câte-o călimară de cerneală pentru fiecare, cât mai plină! un ieri albastru, un azi roșu... un mâine mov! și toate, adunate,

VDvoiculescu daniela

0

0

duminica a început cu înserarea ploii, tristețe de ceață albăstruie, socotind ca fluturele matematician... amintirile dintr-un lan cu maci mov. duminica s-a așezat într-un colț,

VDvoiculescu daniela

0

0

ceva pare să se schimbe... el nu mai poartă cravată, istoria ochilor lui licăre aproape de fruntea mea, iar buzele noastre prind contur de rândunele. vom învăța zborul fericirii, șoapta

VDvoiculescu daniela

0

0

după ce am citit „Jurnalul Național”, m-a copleșit o negură de dezamăgire. se suferă. procentajul crește, țara lăcrimează doar la un click! românii nu au priceput că viața e scurtă, că lecția

VDvoiculescu daniela

0

0