Oppressive

atâta tăcere... tăcerea de ieri, tăcerea de azi, tăcerea de mâine! câte-o călimară de cerneală pentru fiecare, cât mai plină! un ieri albastru, un azi roșu... un mâine mov! și toate, adunate, vibrând a negru de trunchi, unde clocotul scrie orele pe care le-a ucis filozoful! eu, tu, noi. abia regăsiți, abia despărțiți... plutind pe disperarea unui carusel care nu mai știe să se oprească, asurzit de țipetele rațiunii! ochii noștri nu mai sunt decât niște fantome ce se diluează, o depărtare mirosind dureros a urmă de săgeată! Eros devine o erată. 18 octombrie 2009, 15:03