Voicu Tudor

locuiesc într-un bloc pe bd timișoara am o iubită mișto și un montan negru pe care azi îl cheamă Coinac de fapt el are doi oameni pe care uneori îi iubește atunci când nu doarme sau nu

blocul gri de peste drum îmi spune plouă pentru marea operă e nevoie sa scrii pe hârtie știu dar n-am îi zic n u a m blocului i se văd plăcile de beton lipite cu un mortar

era tot primăvară /dar în altă țară :) eram sângele tău >pluteam de la țigară/ mi-ai zis: "nu-mi bate-n vene, e 1 vis, în mine nu e nimeni" și mi-ai scris cu ruj pe-ncheietură: (pulsam încă

doar un străin vede indicatoarele ruginite către o depărtare de ploiae și iarbă doar un străin simte în tălpi copilăria de igrasie a oamenilor de sub canale fuga îngrozită a

scriu poezii despre mine poezii despre poezii m-am împrietenit cu ura pe care mi-o port cu minunea că nu sunt mort cred că suflu și anu' ăsta în tort am o greutate de 3

în care îmi văd chipul și nu mi-l recunosc iar prin chipul meu se văd mașini trecând urme de lapte și iarbă geamul tramvaiului în care se văd toți și nu se recunosc pe o bancă de fier

Vine târâș o amintire pe care aș fi plătit-o cu viața viitoare să moară Trec prin liniște pe lângă Dâmbovița depărtarea e degerată Și scuip în ea Luna galbenă de frig zace ca o mamă bolnavă De

M-am spânzurat cu fumul subțire de țigră Și n-ai crezut ai zis ca morții n-au ce mânca diseară Hemoragia groasă trecea prin tine chioară Și n-ai crezut ai zis că morții n-au ce mânca diseară M-am

Că sunt tânăr și viu cu adevărat Cu vocea ta de înger fumător Spune-mi că ne vom naște din nou Cu același ficat Cu același sânge în aceeași burtă Dă-mi o speranță cât un cerc de fum Că e bine

peste gard se colecta fier vechi era arșiță abia mă apucasem de fumat încă o votcă în memoria pubertății mă găsiți prin dosarul cu ciorne croșetând o altă ordine a amintirilor în gradina

sigur poți scrie folosind degetele cât mai economic așa cum strigă fratele de sub dărâmături tot ce se mai poate face e un plan simplu de supraviețuire metaforele cu frunze căzute s-au

un litru de bere cu care circuitul apei în natura umană devine circuitul timpului încercuit de pomană atât de aproape de un sfârșit nou o bibliotecă arde într-un râs cu ecou iată figura de

casa noastră ar putea fi o masă de lemn viața noastră un meniu cu bături mai tari sau la halbă Doamne doar Tu poți să asculți asemenea tâmpenii Fă-ne te rog din aerul ăsta moale un cartuș de

uite că infinitul se tot mărește și nu crapă totuși o bună parte din viață lumea e doar un geam blocul pitic fără balcoane se-ntinde în curbă de la răsărit vântul ușor clatină o reclamă de

deasupra doar nori numele îmi ține loc de viață am scris asta din prima și aerul loc de dat cu pumnul în șanțul dintre anotimpuri zace bețivul din mine vomită și te iubește carnea lui

iată și golul zilei de azi strângându-se nevăzut în picajul tandru și sinucigaș al serii doar suntem oameni zise călătorul cu mâna pe inimă doar suntem fiare zise tramvaiul intrând ascuțit în

până la urmă fericirea asta ne oamoară exact ca lava căzută peste trupurile îmbrățișate puteai să crezi așa ceva? măcar azi copacul din față să-și îndese crengile cu tot cu vrăbii în patul

ea mă cunoaște strigă mă uită și visează în ochii verzi câmpia cu caii când nechează și biblia cum arde tăcerea dacă-i spun din anii fără toamnă ce trec ca un nebun că fiarele sunt vechi

duc bricheta foarte încet către țigară o târăsc prin aer cu ochii înțepeniți gazul mi se strecoară în nări ca un șarpe până la vârful țigării aș putea aprinde orice lipsa ta memoria