Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la tampla dreapta simt teava pistolului. Gandeste-te sa simti tot timpul teava si tampla care zvacneste sub metalul rotund. Numai gauri. Simt si gaura
Ultima
privire inainte de
ultimii tai pasi de despartire;
un vis albastru si ma vad, molesit,
printre apele ochilor tai,
printre culoarele timpului din pupilele tale,
si zbor,
pe langa
Candva, in stanga secolului XX
Cand minutarele curgeau din ceasuri reci
Si timpurile pipaiau cascade
Mutasem oul cu balade
Din lanul orelor culcate
In tara Viselor Prefabricate.
Fluierul
Poezie lenesa: poezia sincera, inepta insistenta de a scrie versuri asa cum vorbesti, banalul reabilitat, curcit cu sensibilitatea; saracia poetilor provinciali de a prefera o predica protestanta
Mai trage-mi un glont in tampla Mary
sa mor langa tine
de-un numar infinit de ori
daca se poate.
adu-mi si-un prosop te rog
sa spal picioarele poetului imaginar
al nemuririi.
Oh Mary fii
Vin…dragoste, pomi, aer,
Plutesc în aer timpuri noi
Cu mari războaie și eroi
Și sângele curgând prin aer.
Fără să știi treci prag,
Urci spre Nirvana, spre eter,
Devii același cu mărețul
Dimpotrivă, cerul nu era clar,
cerul era plin de nori gri,
și ploaia cădea pe asfalt, infernal,
Mânjind cu noroi, cum se joacă copii.
Pereții liniștiți dormeau adânc
și ploaia ploua în luna
Apoi venise vremea
să plec. Plângeam.
Gândiri nebune și uzate
de mult alcool și de
cafea.
Noaptea dură un sfert
de veșnicie.
Ceasul sunase să ne
lepădăm unii de alții
și să renunț la
Cuțit în pământ.
Nopate spre și mai
noapte.
Pun mâna pe mânerul
cuțitului și zgâriu
pământul în cercuri
concentrice, secante și
tangente până înnebunesc,
până când gândurile
îmi devin
Apoi urma să plec
în lumi bătrâne, primitive,
să învăț să îmi pun
creierul la expoziție.
Ar fi trebuit să plec,
dar am rămas
cât un infint de lacrimă.
Apeducte peste tot:
în Cer,
în
Lanțurile de fier care
legau stelele au ruginit
și s-au rupt, astfel că
Cerul se umplu de viață
și de regrete. Răsuflările
tăriilor coborau peste
ochii noștri înlăcrimați,
încercănați. Și
În genunchi m-am aplecat
sub Soare și am sărutat
Pământul. Atunci ploaia din mine
încetă și m-am purificat.
Am început un nou ev
al vieții, evul când
sunt fericit. M-am
îmbrăcat în alb și
Ah, tinerețea…
Nebuni frumoși,
idei prea clare,
umbre nevinovate
și păcate.
Plâng suferința cu
lacrimile de apoi.
Privesc peronul gol,
traversele pustii;
nici un tren nu trece
Și viața se
Deoarece autorul acestei viitoare poezii
a vizionat un interesant
desen animat
s-a gândit să îl pună în versuri.
În acele desene era vorba
Despre o pasăre albastră, asemuită cu Atlas,
dar cu
Cu ultimul pahar de vin pe masă
Și ultima țigară între buze
Stătea Noptidianis Ade-ntr-o casă
Cu gândurile ce-i erau meduze
Și moartea albă îl privea din stele
Cum se jertfea el singur să
Cu câtă liniștire
băuse Doamna vodca
De parcă într-Însa se topea-n neștire
Un dor mai mare decât vorba.
Cu-atâta calm
privea pierdută-n stele,
Și îi primea pe toți care veneau
Și-i
Mă aflu aici, ca într-un
templu înălțat jazz-ului
adevărat. De peste tot
răsună note de suflete
mângâietoare. Se nasc
priviri ucigătoare în
fumuri încovoiate de
țigară. Peste masa plină
de
frunzele arborelui genealogic,
că s-ar putea, de fapt e sigur
că veți strica Timpul. Veți
deshuma bunicii și veți omorî
nepoții. Veți trage dungă peste
prezent, între un vin vechi și o
celulă
Cause I was sad, the night was high,
the moon was purely white,
your eyes were crying, couldn’t
stop their storm. And it began
to rain: the clouds were grey and
full of sadness, their
I
Timpul curge încet,
lichefiindu-se la temperatura abstractă (de ce nu?)
a soarelui roșu, mare, înalt.
În depărtări zvonea un pod greoi, prelung,
și munții albi se profilau în nori
Seara blanda curge lina
In culori portocalii,
Cerul plin e de lumina
Si de raze rozalii
Care viu izbesc in geamul
Cerului, mangaie norii
Si aflandu-si intreg neamul
Muta de pe arcurii
Liliac, parfum de noapte
Vin` la mine si ma-ngroapa.
Hai, in ritm de mere coapte
Sa dam pamantului roata,
Sa vorbim numai in soapta.
Zborul cosmic sa-l ucidem
In gandiri pustii si goale,
Si
Lipsa norilor era acuta,
Aveam nevoied e nori gri
Sa nasca o ploaie tacuta
Dar razele de soare erau vii
Si linistea era placuta.
Din ura cerului fara de nori
Muscasem o samanta doara,
Si
