Poezie
Plictisul și refuzul de a gândi
1 min lectură·
Mediu
Apoi venise vremea
să plec. Plângeam.
Gândiri nebune și uzate
de mult alcool și de
cafea.
Noaptea dură un sfert
de veșnicie.
Ceasul sunase să ne
lepădăm unii de alții
și să renunț la tine,
să renunți la mine.
Nu puteam să văd cerul,
era prea întunecat,
dar compensam, stând
cum se odihnesc morții.
Somnul dură putin,
dar somnul îmi șterse amintirile
și m-am trezit absurd.
Apoi, pentru că s-a facut lumină,
N-am mai putut să te văd.
001.207
0