Virgil Titarenco

Interesantă. Eu însă aș renunța la ultima strofă și la \"dar\" din penultima

Evident, este reușită. Aș îndrăzni să zic păcat de ultimul vers ușor aritmic în strofa 3 și rima nu tocmai perfectă în ultimul vers din strofa 4. Dar are semnătura ta lirică.

Interesant, dar are mai multe greșeli de logică în exprimare, formularea negativului și folosirea corectă a genitivului. Mai ales în prima parte.

Probabil ca nici nu mai are rost sa mai comentez textul cuiva de/acum incolo stiind ca tot timpul cinva se uita chioris pesteumarul meu ca sa stirneasca certuri si mizerii. sint pur si simplu dezgustat.

Multumesc de trecere Andreea si Vladimir

La Mulți Ani, Andreei care vreau să recunosc că are o individualitate poetică foarte conturată.

un mic cadou, http://www.wac77.com/features_pages/music_clips/bohemian_rhapsody.mp3

mulțumim Maria

OK,
În ce mă privește pe mine îmi pare rău că am asemănat comportamentul lui Tosa Claudiu cu al acelui animal. Îmi cer scuze. Nu ar fi trebuit probabil să o fac dar, așa cum am spus-o m-am simțit de-a lungul timpului hărțuit de el iar din punctul meu de vedere sub acest text în mod special am simțit același lucru. Sînt simțămintele mele și își au acoperire în încrederea sau lipsa de încredere pe care ți-o naște experiența unei relații.
În ce privește Radu, nu am cum să dovedesc un lucru despre care am vorbit la optativ. Prin definiție nu este un fapt ci o credință, o convingere personală.
Ciudat e că amîndouă lucrurile se opresc în același punct. Încrederea. Iar eu mi-am pierdut-o. Așa cum spuneam cîndva, sînt un naiv. Am încredere foarte mare în oameni și îi iubesc. Odată însă ce ai reușit să mi-o spulberi, drumul înapoi este greu. Nu că aș fi eu cine știe ce sau că cineva ar avea nevoie de încrederea mea. Doar că veni vorba.
Eu chiar propun să i se redea înapoi lui Claudiu nivelul 120. În ce privește însă interacțiunea dintre noi, aș fi mulțumit dacă așa cum eu nu îl comentez și nu îi vizitez paginile, tot așa să îmi facă și el mie. Sînt mai multe persoane aici cu care nu am nici un fel de schimb. E aproape un fel de acord tacit. Nu mă vizitează și nu îi vizitez. Și viața merge dulce înainte. Cel puțin din punctul meu de vedere. Evident nu îi pot “cere” lui Claudiu asta după cum nu o pot cere nimănui. Dar pe mine m-ar scuti de o grămadă de bătaie de cap. A fost o vreme cînd n-aș fi spus asta și nu aș fi încurajat-o la nimeni. Acum însă aș vrea să nu o pot spune dar nu mai am credința. Ce credință? Credința că acest spațiu nu e un site literar încrîncenat și violent ci o comunitate-atelier de prieteni în ale literaturii. Asta nu mai cred. Ar fi mai multe de spus dar nu cred că își mai are rostul. Așa cum spunea cineva care ne critica, “fiecare cu gașca noastră de simpatizanți” și mergem înainte. Vă rog însă nu mă blamați pe mine pentru aceasta sau pentru acest mesaj dulce-amărui. Eu sînt doar un supraviețuitor pe aici. Eu nici nu conduc site-ul și nici nu sînt lider de opinie pe aici. Eu doar postez din cînd în cînd un text și mă mai bucur de ce mai scrie cîte cineva. În rest, cam atît. Îmi pare doar rău pentru că un text pe care îl vroiam o dedicație frumoasă și simplă a ajuns așa. Probabil că unii îmi vor spune că mi-am făcut-o cu mîna mea. Nici nu știu prea bine cînd, azi sau acum șapte luni cînd am postat primul text aici.

Superb Miha, superb!
Aș pune o stea dacă n-aș ști că sînt de fapt sub un text de-al meu și ar ieși altceva. Mi-ai bucurat ziua cu frumos. E cel mai frumos cadou-comentariu. E foarte frumoasă. În stilul ei ca o armonie de cristal-nisip-molecule-atomi de siliciu-nuclei-protoni-unde-cuante-energie-.....
Mulțumesc mult.

Singura problemă Andeea este că dacă eu aș fi spus că Tosa sau Radu Herinean au scris o tîmpenie, ar fi fost interpretat drept atac la persoană în schimb cînd o face Tosa la adresa Alinei nu e. Tot așa e și cu ce spunea Cristiana Miu. Cînd eu asemănam comportamentul lui cu cel al unui șobolan care dă buzna într-un fagure, mi s-a spus că atac persoana cu toate că era o comparație între două fenomene ce mie mi se par asemănătoare. Eu nu l-am numit pe Tosa șobolan. Tocmai acest standard dublu folosit aici pe site face viața obositoare. Alături de ce spunea Maduta Florin despre ipocrizia demersului critic al multora. Tocmai de aceea nu-ți mai vine nici să plîngi și nici să rîzi. E mai rău ca în Florența fraților Borgia, dacă înțelegi ce vreau să spun.

doamnelor și domnilor,
oare e chiar așa de greu să îmi lăsați textul în pace ca să îl citească și să îl comenteze oameni care nu au chef de hărțuială ci doar de critică negativă/pozitivă dar de bun simț și fără revanșe și lovituri. M-am săturat pînă peste cap de viesparul acesta. Unii mă vor întreba de ce nu plec. Și poate că e bună întrebarea. Am așteptat și eu să obosească indivizii cu chef de harță. Dar nu m-am așteptat la așa vitalitate și ipocrizie. Eu am deschis accesul la comentarii. E mare lucru să sper la un colț liniștit în care lumea poate citi și comenta fără a fi hărțuită?

Mulțumesc și eu lui Nicole Pottier pentru acest articol semnal și voi încerca să citesc lirica Marlenei Braester.

Despre articol. Chiar dacă este scris cu puțin prea mult patos spre sfîșit, este totuși un articol frumos. Remarc excelenta introducere. Pentru prima parte și pentru \"este desertaciunea insasi a vietii omenesti in care nici o valoare ideologica sau sentimentala nu e destul de puternica pentru a nu se pulveriza erodata de timp asemeni unei stanci erodate de vantul pustiului\", vreau să îmi exprim apreciere. Am devenit curios și cu privire la Idov Cohen cu ocazia asta.

Da,
uite că nu m-am gîndit niciodată la \"căderea cuvintelor de pe cruce\". Mîna stîngă - umbra, mîna dreaptă - lacrima.
Frumos

Cristiana,
nu sînt un om perfect. Am repetat-o de nenumărate ori. Problema e că lucrurile nerezolvate se sedimentează în timp și nu mai sîntem ce am fost. Și eu am lucruri pe care le regret și aș fi vrut să nu le fi spus. Dar alții n-au nici măcar o umbră de regret.
În ce privește respectul, pe al meu îl ai. Nu văd ce l-ar periclita. Eu mă refeream la idealismul cu care eu nu mă mai pot identifica. Respectul în gneral însă se cîștigă, chiar dacă sîntem tentați (inclusiv eu) să îl pretindem. Din păcate aici s-au întîmplat atît de multe lucruri încît e foarte greu să îi mai percepi conturul cu exactitate.
În ce privește invențiile lexicale. Să zicem că le fac foarte rar și tocmai de aceea au valoare pentru mine.

Asta e Cristiana,
unii plecăm, alții venim. Eu m-am obișnuit cu asta. Așa cum m-am obișnuit cu multe aici. Chiar foarte multe. Interesant e că atunci cînd alții fac măgării și aruncă injurii nu prea îi vede nimeni. E multă, foarte multă vreme de cînd nu mai cred în obiectivitate sau măcar dorință de obiectivitate aici. De aceea, iartă-mă, dacă nici pe tine nu te suspectez de obiectivitate. Aproape peste tot e o încîlceală de prietenii și invidii, de revanșe și atacuri, de orgolii și teribilisme. Nici să suferi nu prea îți mai dă mîna. Că n-ai de ce. E plin de standarde duble și de interese meschine. Iartă-mă, deci, că nu mă impresionează deloc ce îmi spui. Dacă ai fi făcut-o și cînd eram eu atacat grosolan te-aș fi crezut și mi-aș fi scos pălăria în fața gestului tău. Așa însă, zîmbesc condescendent. Am fost cîndva naiv și am crezut și eu multe. Mi-a trecut însă. Plutim în derivă și e cam \"fiecare cu ce poate și cu prietenii ce-i are\". Iartă-mă că nu mai pot fi idealist ca tine. Asta e.

Tosa,
de cînd am intrat pe acest site n-am cerut și n-am pretins nimănui nimic. Nici vizionări, nici stele, nici recomandări, nici nivel, nici comentarii. Absolut nimic. Aș vrea să îți poată intra chestia asta în cap deși mă îndoiesc că va reuși. N-are unde. Și de unde nu e, probabil că nici Dumnezeu n-ar cere. Nu te pot suspecta decît de un singur lucru, invidie. Și cu cît omul e mai mic sau insignifiant sufletește, cu atît e ros de mai multă invidie. Nu am nici o problemă cu critica sau comentariile la textele mele. Mă dezgustă profund această abjectă hărțuire care n-are nimic de-a face cu poezia.
Pentru toată hărțuirea asta bezmetică și grobiană la care mă supui de multă vreme am să îți povestesc însă ceva. Știi ce se întîmplă cu un șobolan atunci cînd intră într-un stup de albine? Albinele îl lasă să mănînce la început dar apoi îl înfășoară în ceară ca pe un corp străin, ca într-un giulgiu. Și moare sufocat în sarcofagul acela de ceară. Rămîne un fel de mumie.
Acum, eu nu cred că poeziile mele sînt fagure de miere, dar știu cu siguranță că tu te comporți asemenea unui șobolan printre ele.
Din momentul acesta te voi ignora cu desăvîrșire orice vei mai scrie aici sau sub vreun alt text de-al meu. Rămîi cu bine.

Bianca,
Mulțumesc și mă bucur că i-ai intuit misterul

Ioana,
e tentată ideea asta a inventării cuvintelor; uneori îi cedez pînă și eu. Mulțumesc

Alina,
e o poezie dedicată soției mele, Lidia.
Steaua eu o consider pentru ea, evident. Cu mulțumiri.

are o melodicitate aparte și te amețește. frumos

E densă ca o aromă puternică. Parcă puțin obositoare înșiruirile la un moment dat. Poate că puțin dinamism nu ar strica.

Elena, da, poate masculină
Alma, nu știu, eu nu i-am citit
Tosa, posibil
Miha, am spus eu vreodată că sînt înțeles?
Nicoară, vă mai aștept cu exigența dvs., am nevoie
Alexandra, posibil, nu am auzit de aceștia, eu sînt doar inginer

Tuturor mulțumiri și mai poftiți

mulțumesc de trecere și felicitări pentru 120