Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@virgil-titarencoVT

Virgil Titarenco

@virgil-titarenco

Dana Point, Californiawww.hermeneia.com
mirabile dictu

Născut în Galați, la 12 decembrie 1961. Absolvent al Liceului „Mihail Kogălniceanu” și al Universității din Galați. Inginer. Preocupări în istorie, filosofie, teologie, computere și artă grafică. A locuit în Galați, Timișoara, Arizona și Atlanta iar acum locuiește în Sudul Californiei, SUA. Laureat cu premiul I pentru volumul de debut…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Marlena, cum să îți spun... sincer nu cred că un articol ca acesta, fie el și cu intenție de polemică, va aduce simpatie față de tine sau față de evrei în general. Pentru că să nu uităm ca Marx a fost evreu totuși. Iar apoi unii de supără și condamnă anumite atitudini ca \"antisemite\". Aș vrea să nu cred că următoarea fază va fi acuzarea de antisemitism a celor care îl condamnă pe Karl Heinrich Marx. Aș vrea să nu cred dar tare îmi e că acolo se dorește să se ajungă. Așa cum spune domnul Genuneanu, au murit prea mulți oameni datorită ideilor acestui om și personal am rerezerve că motivul este că ei ar fi murit \"datorită modului greșit în care a fost aplicat marxismul\". Există dovezi că Marx a fost puternic anticreștin și chiar satanist. Nu îți înțeleg gestul dar nu uita că dacă Jeshua e întradevăr Mesiah atunci Marx a fost de partea greșită a istoriei împreună cu toți cei care i-au urmat religia.

Pe textul:

Karl Marx ou l\'esprit du monde – Jacques Attali. Editura Fayard, iunie 2005" de marlena braester

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
deși mă dezgustă ideea tarotului textul merită evidențiat. ai muncit la el și meriți notă de trecere. By the way, e adevărat că expediția lui Columb a fost sponsorizată cu bani evreiești sau e tot o teorie răutăcioasă? Deși pe vremea aceea cam toți bancherii Spaniei eru sefarzi.

Pe textul:

Tarot" de Hanna Segal

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Dragii mei,
eu nu pot spune decît că meritul îi aparține Alinei care nu a obosit să mă \"bată la cap\" pînă \"am cedat\". Eu cred că ea trăiește pentru poezie mult mai mult decît o facem noi toți la un loc. Felicitări pentru Tudor și Florin, și nu uitați că ei sînt nu la prima publicare acolo în timp ce eu sînt doar un debutant.

Pe textul:

Trei poeziști în Revista Poezia" de Alina Manole

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
interesant că nici o femeie nu a comentat textul... deși sînt convins că toate l-au citit

Pe textul:

Pe șevalet" de Paul Bogdan

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Ionuț, mulțumesc de apelativ deși cu siguranță nu îl merit... adevărul este că poezie e orice clipă a nopții la marginea mării în iulie...

Pe textul:

Noctiluca scintillans" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Se pare că chestia asta la voi e la fel de acută pe cît e siliconizarea în California, că nici nu mai șii cît din femeia cu care stai de vorbă e carne și cît e plastic... Au ajuns să dezbată problema și în licee...
Cred că e o nefericire profundă undeva înăuntru...

Pe textul:

Femeia șnur" de Paul Bogdan

Recomandat
0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
merci, Elena-Căatălina, Cosmin

toate textele mele sînt pretexte, Dana

Pe textul:

înființei" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Da, probabil...
Și eu am un motan care se crede tigru bengalez. Să-i spun că nu e? Se supără..
Textul e încă o capodoperă a antiliteraturii române. Probabil că îi mai lipsește doar o ultimă strofă. O adaug pentru ca posteritatea să nu uite de ea:

\"În ce privește viața literară
Ajunserăm deja la bardă și rindea
De cînd maneaua-i artă populară
Și o cioplește vajnic Lory Cristea \"

..tot la mai mare!

Pe textul:

Vitejii geți" de Lory Cristea

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Florine,
dacă în nechezol reușești așa de bine, îți dai seama ce iese din cafea, și unde mai pui că și interzisă...

era vremea cînd cafeaua
interzisă-n lumea gri
se sorbea ca o licoare
din faimosul duty-free

Pe textul:

Cafeaua lui Titarenco" de Dumitriu Florin-Constantin

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
da, poate că titlul dezavantajează textul. totuși e un text reușit.

remarc \"în pete de soare umede\", \"dojana unei babe zgârie metanii/ pe burțile fierbinți ale cailor\" și \"trăiesc sub sprânceana stângă a unei femei/ pe care am dezbrăcat-o/ de înflorituri/ și frânghii\".

nu știu de ce dar acest \"poți să nu citești mai departe\" mi se pare excelent de provocator în acest text. felicitări

Pe textul:

Cu sânii strânși" de Florin Andor

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Elena, zîmbesc..

Alina, nu am vrut condițional, mai recitește, vei \"percepe\"
poate altfel

Ela, ... numai să ai ochii deschiși...

Alin, pe bune, trimite-mi și mie rețeta asta, chiar sînt curios. dar sper să îmi trimiți ceva serios nu să te fandosești că ai vrut să spui doar ceva... așa metaforic

Costin, mulțumesc, ești drăguț

Șerban, uite un pragmatic care reușește să tragă o concluzie kantiană din textul meu, bravos!

Pe textul:

o cafea interzisă" de Virgil Titarenco

Recomandat
0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Silvia,
mă bucur că ai savurat textul. e poate din cauza cafelei care mai e și interzisă pe deasupra. cît despre mine, da, uneori e lehamite... poate și pentru că descoperi că \"prea multe personaje pentru atîta deșertăciune\"

Pe textul:

o cafea interzisă" de Virgil Titarenco

Recomandat
0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Cosmin, ai dreptate. a înțelege uneori e numai a spera că nu ai ochii închiși în fața cifrului care te înfășoară în iluzia lui optică. nesomn albastru

Pe textul:

sleepless blue" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
da, observ că Adina se maturizează în scris. poate și pentru că își lasă cuvintele și imaginile să curgă fără teamă. prin unele locuri încă mai poți scăpa de unele cuvinte de legătură nenecesare. Dar per total mi se pare un text de referință pentru tine.

Pe textul:

nu imi plac duminicile" de Adina Batîr

Recomandat
0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Măi să știi ca m-a impresionat eleganța cu care ai scris acest text și reușita de a face literatură (chiar dacă doar anecdotică) dintr-o realitate etologică.
Biologia a fost una din pasiunile copilăriei mele. Îmi aduc de cărțile lui Tudor Opriș și ale altora.

Ce n-am reușit să înțeleg este totuși cum ai reușit tu să afli că pentru călugăriță orgasmul cu masculul decapitat e mai plăcut decît varianta cu cap. Oi avea tu ceva tu ceva instrumente de identificat asta și pe care noi nu le știm...

Pe textul:

Rubrica de sex la animale (2)" de Hanna Segal

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
e bine Pane dacă îți mai poți visa copilăria.

în versul \"strânși pe prima\" aș înlocui cu \"strânși de prima\", parcă ar suna mai bine

Pe textul:

Străin" de Paul Bogdan

Recomandat
0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
\"femeia aceea e o clepsidră prin ea trece vremea \"
mi se pare o expresie de geniu, atît mult spus în cîteva cuvinte,
felicitări

Pe textul:

The other side" de Alina Manole

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Mulțumesc Alina,
e un text pe care și acum îl citesc zîmbind.
Mă bucur și eu de apariție și îți mulțumesc pentru încurajări.

Pe textul:

camera cu vedere la întîmplare" de Virgil Titarenco

Recomandat
0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Domnule Tudor Negoescu,
mulțumesc frumos. Sincer nici nu știam să fi apărut acolo. Dumneavoastră sînteți primul care mi-ați adus vestea. Este oare posibil să obțin și eu un exemplar? În ce privește eventualele mele \"grupaje\", cine știe,.., n-am mai făcut-o niciodată, n-am vocație de editor... dar dacă va fi să fie, o s-o facem și pe asta.

Pe textul:

drumul prin labirintul trandafirului" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Atropa, trandafirul meu s-a uscat. Ai avut dreptate. Era mai bine să fi rămas viu. Nu mai regăsesc nici o bucurie în spinii lui.

Pe textul:

drumul prin labirintul trandafirului" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context