Poezie
atît îmi doream...
... un fel de a fi doar eu
2 min lectură·
Mediu
după o vreme mă dureau încheieturile mîinilor
ca de o sensibilitate a zgomotului
oasele mi se strîngeau speriate spre înăuntru
și asemeni unei ființe abisale îmi doaream să fiu lăsat în pace
să dorm adînc fără vise fără lumină
fără glasuri
aveam nevoie de adînc și de pietrele acelea albe și rotunde din sufletul meu
acolo unde este pururea liniște
unde nu burnițează și nici nu bate vîntul
să mă închid acolo unde mă înțeleg atît de bine cu mine însumi
ca doi buni prieteni la un pahar de vin lîngă șemineu seara în întuneric
unde nu mai am nimic ce să îmi reproșez
unde totul e subînțeles și nu are nevoie de nici o explicație
fără sunet fără nimeni altcineva lîngă noi
inteligent și elegant ireal în frumusețea împietrită a tăcerii
atît îmi doream numai doar să fiu înăuntru
cît mai adînc și mai departe de acest zgomot care mă durea surd
în încheieturile mîinilor
o vreme cît o mie de ani
să rămînem acolo singuri așa ca într-un pîntec de mamă
ca în scorbura unui gînd profetic nerostit vreodata
ca într-o geodă în care lumina nu poate păta trandafiriul ascuns
în liniștea începutului de mine însumi
scufundat în îmbrățișarea neutră a bătrînului fotoliu din piele
înfășurat în solitudine ca într-o blană de urs polar
în cea mai odihnitoare dintre liniști
acolo unde numai Dumnezeu mai trece din cînd în cînd
mai pune lemne pe foc și ne privește zîmbind
apoi ne lasă singuri și închide ușa în cea mai desăvîrșită dintre lumi
eu și cu mine însumi
atît îmi doream...
074.615
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Virgil Titarenco
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 262
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Virgil Titarenco. “atît îmi doream....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virgil-titarenco/poezie/63374/atit-imi-doreamComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MLDa, liniste desavarsita - inceput de solilocviu autojustitiar si un vers memorabil \"SA RAMANEM ACOLO SINGURI ASA CA INTR-UN PANTEC DE MAMA\" dublat de imaginea idilica a lui Dumnezeu din final - care face din liniste cerc imparatesc de impacare cu sine. Cu poemul acesta m-ai miscat de pe axa...
0
SCClipesc-clipesc din gene: cred ca m-ai ametit cu textul acesta de tot sau...e tarziu si ar cam trebui sa dorm la ora aceasta? :) Revin!
0
AMDistincție acordată
Un poem în care totul e subînțeles și nu are nevoie de nici o explicație. Un poem vălurit, învăluit într-o liniște materială, corpusculară, de care, uneori, avem nevoie pentru a înțelege semnele:
...cea mai odihnitoare dintre liniști
acolo unde numai Dumnezeu mai trece din cînd în cînd
mai pune lemne pe foc...
apoi ne lasă singuri și închide ușa...
Uneori, liniștea poate fi sublimă.
0
VTMulțumesc Alina.
Probabil că venind de la tine steaua asta trebuie să cîntărească greu. Am să o pun pe raft, undeva mai în spate să nu cadă..:))
...cu respect
Probabil că venind de la tine steaua asta trebuie să cîntărească greu. Am să o pun pe raft, undeva mai în spate să nu cadă..:))
...cu respect
0
LDNu ti-o mai critic, ca nu are rost. Chiar tu ai afirmat ca nu ai nici un fel de pretentii de \"scriitor\" si te cred. Asta nu e o poezie, ci mai degraba un exercitiu de meditatie. Imaginile sunt comune, ideile nu sunt nici ele prea noi. Textul da impresia de redundanta, ar fi putut fi o simpla notatie.
Interesant e ca, vrand sa figurezi ideea de a fi \"cu mine insumi\", in singuratea cea mai deplina, recurgi tot la intersubiectivitate:
\"să mă închid acolo unde mă înțeleg atît de bine cu mine însumi
ca doi buni prieteni la un pahar de vin lîngă șemineu \"
Ori ne suntem iremediabil straini noua insine, ori suntem condamnati sa nu fim niciodata cu adevarat singuri, sa ne bucuram doar de un ersatz de singuratate. Tu alegi.
Interesant e ca, vrand sa figurezi ideea de a fi \"cu mine insumi\", in singuratea cea mai deplina, recurgi tot la intersubiectivitate:
\"să mă închid acolo unde mă înțeleg atît de bine cu mine însumi
ca doi buni prieteni la un pahar de vin lîngă șemineu \"
Ori ne suntem iremediabil straini noua insine, ori suntem condamnati sa nu fim niciodata cu adevarat singuri, sa ne bucuram doar de un ersatz de singuratate. Tu alegi.
0
VTei dragă liviu, cred că asta e problema ta, nu poți vedea decît în alb și negru, iar în poezie ca și în filozofie cine nu percepe nuanțele se face... profesor
0
numai bine!