povestea florilor de mireasă

da Silvia, ai dreptate, și mie expresiile acelea mi s-au părut nițeluș artificiale sau cel puțin pretențioase. Dacă vreodată rîndurile acestea vor poposi pe hîrtie voi medita mai mult la oportunitatea unor ajustări.
Mulțumesc pentru cuvinte și pentru apreciere și sînt puțin copleșit de ele.

virgil

dinspre rasarit inspre apusul invesmantat in alb, coboara sange. ca o amintire aproape. inceputul cuprinzand sfarsitul. un intreg atat de frumos si adanc incat iti simti durerea zvacnind in timpane.

am citit mai devreme poemul acesta ca o oglindă triptică și mă tot gândeam că trebuie să las un semn…

pare o trecere în revistă a unor evenimente… titlul mă lămurește că e vorba de o nuntă și de un adio în același timp… îmi pare ca o unire între arches și telos… o trecere de la un anumit nivel de inocență la experiență… și trecerea de la renunțarea la un fel de revoltă (primul vers din ultima strofă) la valorificarea luptelor trecute (penultimul vers plin de verbe)… îmi pare un fel de salt energetic… un semn demn de luat în seamă în evaluarea trecerii timpului (cuvântul “seamă” vine din maghiară de la “szám” care înseamnă “măsură”…)

mi s-a părut puțin cam încărcat și descriptiv pe alocuri, dar împletirea cu reflecții pe marginea imaginilor de urme ale luptei reușește să aerisească încăperile “clădirii” ca o iluminare și să exprime o poveste armonioasă…

...dupa cum stii, fascinat de fiecare data de originalitatea textelor tale si dornic sa imi imaginez acel \"oare la ce s-o fi gandit cand...\" -ul ala al nostru, al celor cu imaginatie multa. Aceasta \"Insula a lui Euthanasius\" matrimoniala si castelana, fecunda si damocliana, mi-a placut in mod aparte, ca dealtfel mai toate scrierile tale. Multa inspiratie si pe mai departe ! Am sa mai vin pe la tine.

lemn negru - roșcat ?
imi place in schimb : \"acolo pînă și nimicul avea un loc bine stabilit în coduri enigmatice\"

Bianca, evident textul acesta poate fi foarte dureros în funcție de registrul în care te apropii de el

Monica, tu ești un exeget la care am să fiu atent pe viitor. Mulțumesc de trecere.

Cristina, eu cred că lemn negru roșcat nu este chiar o imposibilitate, un negru cu irizații roșietice...

Fiecare purtam cu noi in viata \"lama rece a spadei\" ratiunii gata sa despice structura gandirii prin rationamente eronate.
Izvorul suferintelor din carnea ratiunii, luciditatea, \"despica,taie,sfasaie,sapa,smulge\" radacinile \"pana la capat,pana dincolo de durere\".
Omul care si-a taiat radacinile \"fara resentimente,fara reprosuri,fara regrete\" pluteste ca un spectru dincolo de lume \"ca un duh al noptii\" \"sperand sa nu poata muri\", cultivand timpul contorsionat cu germinatia materiei din care cresc noile radacini in gandire.
Sa impartim cladirea cu compartimente ale sinelui in doua :in partea de apus sa punem sfarsitul tuturor fiintelor si lucrurilor, iar in partea de rasarit inceputul cu germenii evolutiei aparand in primordialul pur(edenul).

M+a atras titlul, dar dupa ce am citit poeyie, iti pot spune ca mi+a placut enorm...,poate un pic cam trista....,pentru mine!

Răzvan, e interesantă perspectiva ta. Sînt convins că există cititori care îmi sondează subconștientul, alții imaginația, alții filozofia. Eu mă bucur că depui efortul de a mă citi.

Mihai, uite că mi-ai stîrnit interesul cu această \"Insula a lui Euthanasius\". Știindu-te printre cei care mă citesc cu atîta interes nu face decît să mă oblige.

Ionela, mă bucur dacă ți-a plăcut. În ce privește tristețea, probabil cu excepția unor ludice, eu nu sînt un autor vesel, poate doar sarcastic.