epava

Lasand la o parte ca aici esti un altul (in altfel de lirica), zic totusi, ca asociez apa cu memoria colosala a materiei si a energiilor de toate soiurile... Prea multa tristete, legata de un timp material, esti un invingator si, sincer, in poezia asta nu te regasesc...

poti intelege tracul meu...? dar, trecand peste asta, let\'s explore...o epava rastignita sub soare evoca un catarsis cu functie inaltatoare. as putea prezice alt deznodamant, cu riscul sa te contrariez.

Ai iesit din cadrul poetic care te reprezinta si nu pot spune ca plec de aici dezamagit, din contra, aceasta forma se apropie putin mai mult de ce-mi place mie.
Aceasta poezie clasica este aparte intr-un univers impestritat in care fiecare isi cauta eu-l poetic.
Ai ales o metafora frumoasa a omului vazut corabie. Ce pacat ca aceasta este o epava si ce \"noroc\" ca ai gasit-o imagine poetica.
Citind aceasta poezie remarc abilitatea ta de a aborda orice gen de poezie.
Felicitari, asta spune multe despre tine
drag
Costin

PS Ahh, sa-ti spun si ca m-a deranjat poza! Stiu ca nu conteaza, dar sunt un om prea liber ca sa mi se arate cum arata o epava. :)

poti intelege tracul meu...? dar, trecand peste asta, let\'s explore...o epava rastignita sub soare evoca un catarsis cu functie inaltatoare. as putea prezice alt deznodamant, cu riscul sa te contrariez.

Doamne, sa nu ma intelegi ca nu mi-ar placea si acest stil literar, si ma iarta ca m-am intors spre a specifica asta... Nu-mi place tristetea, si nu-mi place fiindca din asta - tristete, am si eu din belsug... la buna citire, si la un indemn poate ne lalocul lui, ce-ar fi sa mimam putin bucuria, fericirea? Cine stie, poate s-o prinde si de noi un fulg de zamet, o petala de fericire, o clipa de iubire...
Cu drag.

Virgil, versuri în rime ce vin să suspine cu demnitate în glas, de citești bine. Și dacă nu ai fi alăturat fotografia, poezia ta se ține pe sine într-un echilibru imagine-cuvânt, fără a păcătui cu descriptivul. Ușor diferite între ele, primele strofe de ultimele, se face trecerea de la lucru la om, de la corabia eșuată la dragostea ciudată ce ne scufundă în disperare sau uitare. Din fericire, tu ai ales calea supraviețuirii:

cînd briza-mi aduce uneori pescărușii
mai trimite-mi un strop din adîncul tău rece
un ultim sărut pe fruntea-mi albită de soare
iar marea uitării adînc să mă-nece

Poemul tău de azi îmi deschide alte orizonturi asupra naufragiilor din viață.

Felicitări!

Drag, Ela

chiar si asa, esuata, epava are aici rolul de a conferi un sens cuvintelor alge si rugina care o napadesc acum. cerul e nefiresc de albastru, nisipul reflecta ceva din culoarea ambarcatiunii de odinioara. e amestec de albastru si lut copt in cuptoare..
poemul tau e salvat de o nava, si eu sunt sigura ca prin cotloane, cuvintele ii populeaza insula..

Linea

Virgil, prea multa pretiozitate in detrimentul sentimentului vad aici. Rafinamentul cu care m-ai obisnuit cand te exprimi in forma libera aici devine vanitate
\"sunt o epava eminamente banala\" - parca rezulta exact contariul, apoi revolta este diluata in materie cu tot dinadinsul
\"un cancer uleios iridiscent înflorește
glazură de sare cu miros de alcan\"
Cred ca ultima strofa, cea mai lipsita de \"inaltimi\" lingvistice, este cea mai aproape de ceea ce ar fi putut fi acest poem-tentativa.
Bobadil.