decît eu

Absorbim toata mizeria orasului in care traim si din ea creste in viscere gestatia raului.
Suntem \"ca un ghem de carne si semne\" care se desfasoara in linia sinuoasa a vietii.
\"Cataclisme perfide\" care se deschid intr-o apocalipsa redefinita dupa standarde moderne, coexista cu
\"requiem-uri\" ale firii care nu si-a pierdut speranta.
\"In somn oboseli cu degete lungi\" apuca visul si il arunca in haznaua cu mirosuri pestilentiale ale temerilor existentiale pangarite de incestul abisului asupra inaltimilor.
Din cuvinte transfigurate in limbaj poetic sa facem leagane , iar din cuvintele goale de sensuri sa facem sicrie.
\"Tot mai greu in mijlocul acestei gropi\" subzistam impreuna cu animalele deghizate in oameni, cu poeme - \"temple albe\" peste ruinele fiintei.

e o rugaciune a ta, desi la personale, afisata in public, spre a auzi pareri...

nu m-a impresionat. defel.

daca e ceva ce ar fi de retinut, din starea aceasta ta, ar fi \"strîng în dinți cataclisme perfide\" - afirmatie nesustinuta, neincadrata senzitiv in context...

cred insa ca ai avut nevoie sa zici anume asa, fara pretentia de a starni senzatii...

eu cred in sinceritatea monologului tau interior, revelator, imi inchipui, pentru un anume moment si o anume stare. \"putrezind o gestatie in mine\" nu e semnul unei dezagregari, nici al unui esec, ci al unui impas nefatal.
templul alb in ruine spune ceva despre forta celui care l-a cladit. sunt convinsa ca poemul tau e unul important, pare marturia unui travaliu interior (inner work) care si-a incheiat etapele febrile, trecand mai departe.eu vad in poemul tau atat de personal un simbol al transformarii.\"temple albe-n ruine\" evoca simbolul distrugerii ca izvor al devenirii.

Imi place forma poeziei tale. Cat despre stare, imi aduce aminte de Iona si singuratatea lui. Ruga ta pare sa se loveasca de niste pereti invizibili.

intrepatrunderea cugetului- ocean care poarta sicrie care isi asteapta mortii,dar in care poemele tac ca niste corabii cu panzele coborate...si fizicul-durerea ce poarta agonia firii pe drumul pe care si altii si-au purtat suferintele.
concluzia naste singuratatea- oriunde ar fi, cuget ori fizic subiectul isi simte singuratatea cu forta omului neinteles.

cititorul poate alege: zramantarea tacerilor ce-asteapta sa fie spuse, ratacirea durerii, ruga...

cu drag Tego

dragii mei, mulțumesc de vizită
în general mi-am cam propus să nu mai răspund imediat, decît în situații necesare tocmai pentru a inflama artificial numărul vizionărilor

Mihai, thanks man...

Razvan, ai imaginație, e bine

Silvia, mă faci să zîmbesc dacă tu crezi că eu altă treabă decît să îmi pun rugăciunile pe internet, dar e ok

Maria, iată un cititor de care mă voi \"teme\"

Dana, da, interesantă asemănarea.. cine știe

Tego, da, singurătatea...