Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Occident

din volumul Diminețile Domnului

7 min lectură·
Mediu
Stau sub cireș, în marginea grădinii,
și îl aștept să vină. S-a făcut deja întuneric
și eu îl aștept la fel ca noaptea trecută,
la fel ca noaptea de dinaintea nopții trecute
și ca întotdeauna…
El stă de o parte a nopții, eu – de cealaltă.
Nici nu știu ce rost mai are să măsor zarea
atâta vreme cât el s-a depărtat de mine, de glasurile nopții,
de cireșul care pentru el s-a împodobit ca de nuntă.
El s-a înstrăinat cu totul de lume, trăiește într-o altă distanță.
El trăiește într-o altă distanță, desigur,
în timp ce eu mă dau în vânt după cântecul mierlei,
de grăbit ce sunt să le prind pe toate în viață,
tocmai răsăritul îmi scapă din brațe…
Eu nu mă mai satur de clipa aceasta,
de clipa ca un cântec de greiere.
Și greierele: un scâncet de copil ascuns printre ierburi,
o șoaptă a Domnului uitată pe pământ, încă de la începuturi;
o șoaptă pe care ne-o rostogolește în ureche, noaptea,
când este singur… Când este singur și vorbește cu cine?
S-a-nstrăinat cu totul prietenul meu!
Sau poate că el trăiește într-o altă distanță,
în aceeași lume împărțim două lumi?
Desigur, el sporește cărările lumii cu o altă călătorie,
în timp ce eu beau vinul direct din câmp,
din aceste țâțe negre pe care le dau peste cap
cu femeie cu tot, cu noapte cu tot…
Nu mă mai satur! Noaptea care mi-a dat întâlnire
este o negresă plină de mister, care mă ia în brațe
cu toate umbrele, cu toate stelele.
Doamne, cum să mă împart?
Iată, chiar acum va trebui să fac o vizită narciselor,
prințeselor acestea de cartier, numai de le-aș găsi adresa,
adresa pe care în mod sigur am rătăcit-o pe undeva –
poate prin ziua de ieri? De alaltăieri?
Poate prin ziua în flăcări a primei iubiri?
Mâine, la prima oră, am întâlnire cu niște zăpăcite de vrăbii.
Ele vin de fiecare dată la fix, la ceasul primei raze,
întotdeauna îngrijite, deși în haine de lucru. Ele vin
întotdeauna neinvitate – nici nu știu cum au aflat unde stau –,
în fine, ele fac tot felul de glume pe seama mea,
ca niște afurisite de vrăbii ce sunt,
se dau peste cap prin înfumuratele astea de raze,
se bălăcesc în lumină, în pulberea Domnului.
Și de fiecare dată îmi aruncă în față dimineața,
ca pe o găleată cu apă rece, dimineața.
Nu-mi pun eu mintea cu ele, n-am vreme.
Străzile mă fluieră de afară, câțiva copaci
rămași fără păsări mă strigă să le sar în ajutor.
Dar eu chiar acum trebuie să plec la un curs,
la celebrul curs Metafizica trandafirului galben…
Aici regulile au fost întotdeauna stricte.
Pentru păstrarea secretului, bunăoară,
n-ai dreptul să scoți din templul trandafirului
nici măcar o petală, nici măcar un poem…
Pentru păstrarea secretului eu voi lua note direct pe suflet.
Direct pe suflet, iată, nervii mei
deja au parfumul trandafirului galben,
nervii mei deja sunt niște trandafiri galbeni…
În templul trandafirului înveți să iubești petală cu petală
și ghimpe cu ghimpe… Altfel, nici eu nu aș fi ajuns
un trandafir galben, petală cu petală, poem cu poem…
Agenda mea este plină. După-amiază, de pildă,
sunt invitatul culturii de cartier.
Sunt invitatul poeziei care tropăie pe caldarâm.
Al poeziei care a rupt încă demult gura târgului
cu tumbele și piruetele ei lingvistice prin borșul cotidian,
cu ultimele deșeuri vocal-textualiste sosite de-afară.
Iată noua direcție, iată arta poetică!
Vezi, cei care respiră și gândesc în grup,
care își trec cădelnița cu tămâie de la unul la altul
au reușit chiar performanța de a intra în dicționare
încă înainte de a intra în literatură…
Iată generația care a ocupat deja toate soclurile,
care din orfelinata cenaclieră a sărit direct în manuale, vezi,
la statuia ei silexul verbului lucra încă înainte de litera A…
Cum plouă cu elogii, atmosfera a devenit
de-a dreptul sufocantă, așa că voi ieși repede la aer curat
dacă nu vreau să-mi vărs fierea în public,
dacă nu vreau să-mi cheltuiesc pe nimic superlativele inverse.
Acum trebuie să trec strada. Să trec strada
și să mă conving cu propriii mei ochi
de fecioara aceasta proaspătă în peisaj –
Democrația de cabaret – pentru care curioșii plătesc
doar ca să-și amăgească zilele cu muntele ei de promisiuni,
iar tinerimea pentru a o linge, apăsat, de la pubis la țâțe…
Pentru a o linge de la pubis la țâțe, chiar aici, în colțul străzii,
în lipsa budoarelor oficiale, pe ea, pe Democrația de cabaret,
care circulă deocamdată din mână în mână
ca sexul și manifestele…
Numai naivii se plimbă pe la uși așteptând minunile ei,
așteptând să le întindă o mână, un deget cel puțin,
în timp ce puterea intră fără bilete și cu ciozvârta
de bărbăție în ea, fluturându-și imunitatea ca un stindard,
prin toate ziarele și pe toate posturile… Acum
trebuie să trec strada și să mă conving cu propriii mei ochi
de femeia aceasta proaspătă în peisaj – Democrația de cabaret –
care pune aripi guzganilor și îmbracă în mătase
lipitorile politice… Atâta doar că trebuie să fiu atent
să nu-mi scape printre dinți vreun adjectiv din colecție
sau, în îmbulzeală, vreo piedică și să o dau cu picioarele-n sus,
să-i stric imaginea, masca, fardul, rimelul, meșa,
zmeura din obraz care o face atât de fragedă și ispititoare
când își desface ea pulpele pe prima pagină
și pe toate canalele mântuirii noastre color…
Să n-o fac de râs tocmai acum, când ea, Democrația de cabaret, face totul ca să ascundă sub fustele ei tricolore
tot gunoiul social… Tot gunoiul pe care îl naște zilnic
și în progresie geometrică…
Acum trebuie să trec strada atent,
să nu dau nas în nas cu puterea, și dacă dau,
să refuz politicos invitația ei la dans, da,
să am tupeul să refuz puterea care valsează atât de elegant
și de una singură printre somnambuli, hoți și cadavre.
Care, în aplauzele tropăitoare de gură-cască,
valsează singură printre somnambuli, hoți și cadavre.
Da, eu va trebui să fiu cât se poate de atent ca nu cumva
să calc cu piciorul chiar în el, în partidul aflat la putere.
Să nu nimeresc în latrina promisiunilor politice…
În latrina latină a patrioților bicamerali,
care scriu cu supa săracului istoria neamului…
Dar cum băltoaca aceasta deja mi-a ajuns la gât,
Doamne, eu cred că mă voi întoarce în căile Tale!
Numai de nu aș pune pe fugă cu trâmbița mea
slujitorii dreptății, guzganii în rasă
care colcăie sub crucea mântuirii noastre!
Numai de nu aș pune pe fugă cu trâmbița mea molia cu patrafir,
molia care sub patrafirul și cașcavalul smereniei sale
păzește calea spre Tine… Care păzește calea spre Tine
ca nu cumva să Te ating fără a trece prin vămile ei,
ale moliei cu patrafir sau ale slugii cu baston, Doamne,
între cruce și bâtă (iată istoria!) mai că ți-e dor de-o secure.
Vezi, cel care mai ieri se plimba cu securea pe străzi
știa el ce face, știa el ce capete rade,
ce șobolan scurtează de aripi
și ce lipitori mângâie cu lama pe burtă…
Vremuri apuse, prietene, în somnul care păzește hotarele
trâmbița profetului sună-n pustiu!
Trec strada. Cadavrul României navighează în beznă,
cu luminile stinse și fără nici o direcție…
Și totuși, dacă nu evadez din gulagul datoriei zornăitoare,
din istoria aceasta atât de bine ținută în lesă, atât de bine
încât până la urmă voi ajunge să gândesc cu prezervativ,
ca toată lumea, dacă nu evadez din ghena bunelor maniere
și a retoricii de paradă sunt de-a dreptul pierdut:
o șobolănime elegantă îmi va roade și ultimul gând,
ultimul poem, ultima globulă roșie…
Ultima metaforă care îmi dansează prin sânge…
Ultimul poem care îmi aleargă prin vene!
Fără-ndoială, cineva nevăzut mă cutreieră,
cineva lovește pereții! Ca o inimă lovește pereții!
Și cum năvălește în lume, nici nu mai știu
cine dintre noi face țăndări întunericul,
cine oxigenează această zi atom cu atom
și globulă roșie cu globulă…
Nici nu mai știu dacă același parfum galben ne leagă,
prietene, sau aceiași ghimpi… Eu, unul,
sunt chiar ziua în flăcări. Chiar ziua aceasta în flăcări,
care arde în toate și din toate ia foc.
Care din toate ia foc, în veacul mai mic decât mine.
În vântul lui Dumnezeu, care mă risipește prin lume
petală cu petală…
0145129
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
1.380
Citire
7 min
Versuri
161
Actualizat

Cum sa citezi

Virgil Diaconu. “Occident.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virgil-diaconu-0013534/poezie/128570/occident

Comentarii (14)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@tudor-negoescuTN
Tudor Negoescu
\"Nici nu mai știu dacă același parfum galben ne leagă,
prietene, sau aceiași ghimpi… Eu, unul,
sunt chiar ziua în flăcări. Chiar ziua aceasta în flăcări,
care arde în toate și din toate ia foc.
Care din toate ia foc, în veacul mai mic decât mine.
În vântul lui Dumnezeu, care mă risipește prin lume
petală cu petală…\"
Nu știu cum faceți, dar văd că dovediți o reală știință a finalurilor. Îmi place maniera (șahistă) în care le tratați.
PS V-am văzut o cronică recentă într-o publicație craioveană(Mozaicul?).
Să fie într-un ceas bun!

0
@elia-davidED
Elia David
Am citit cu aceeasi incantare si bucurie noul dvs. poem. Nu am mult curaj, totusi indraznesc sa va intreb in ce fel se poate obtine un exemplar din \"Diminetile Domnului\".
Tot aici, multumesc si pentru cuvintele frumoase - si pentru steluta pe care stiu ca as fi primit-o daca faptul de a va numara printre cei mai noi autori ai acestui site nu ar fi facut imposibil saltul imediat de la nivel 0 la 120. Am convingerea si speranta ca lucrul acesta se va intampla cat de curand.
0
@xxx-0011057X
xxx
las acest semn de apreciere fiind inca sub imperiul farmecului lecturii acestei poezii. Imi place foarte mult forma pe care ati dat-o poemului, clasica: cadrul,poetul simtindu-si legatura cu D-zeu,cu natura pentru ca apoi sa treaca natural catre satira vietii cotidiene, politice, catre ceea ce este acum romania si catre un foc mistuitor... si intoarcerea catre Dumnezeu
o constructie ampla de mare valoare este aceasta poezie, este textul care-mi place cel mai mult din ce-ati postat pana acum
cu stima,
0
MO
Matei Octavian
\'\' Eu stateam la o margine-a orei,
tu - la cealalta, \'\'N Stanescu -poveste sentimentala

\'\'El stă de o parte a nopții, eu – de cealaltă.\'\' Virgil Diaconu - Occident. --->> hmmm....ciudat;)

Ma rog..si poeziile mele sunt varza.

0
@adina-batirAB
Adina Batîr
Vin sa spun si eu ca e o poezie uluitoare. Cuprinde valuri de idei, de trairi, toate intr-o memorie fantastica inaintea vremii.
E o poezie cu care sa ramai singur si la care sa cugeti...
0
@anni-lorei-mainkaAM
Anni- Lorei Mainka
de tine ca ai ramas cum te stiu de atitea decenii, iar binele a dat peste acest site ,ca te-ai inscris si nici nu stii cit ma bucur sa-ti spun buna seara prin faptul ca te citesc de acum....din aceste noi volume pe care nu le stiu....ce bine de tine ca vezi vrabii , eu ma ginesc la acelea dinmarginea din Trivale....ce bine ca mi-am pierdut anii dar nu memoria, si asa traiesc cu usile trecutului in spate si le pun de-o parte doar ca sa te citesc si recitesc - of Virgile of....ce bariere s-au rastignit peste noi pamintenii! Descreteste-ne sufletul si scrie cit poti tu pentru cei risipiti, ca mine de pilda....anni-lorei m. acum din Köln, fosta Trivale...
0
@virgil-diaconu-0013534VD
Virgil Diaconu
Anni Lorei,
pentru cei risipiți scriu. Pentru cei care ar merita mai multă înțelegere și mult, cu mult mai multă dragoste, pentru cei singuri, pentru cei înselati și mințiți, o, și pentru cei care încă mai pot să se bucure de minunea lumii: de firul ierbii, de lumina trandafirului, de zăpăcitele vrăbii: toate sunt celulele noastre care au luat-o razna prin lume. Mă bucur că te reîntâlnesc.
Virgil
0
@virgil-diaconu-0013534VD
Virgil Diaconu
Lui Octav
Și eu și Nichita am folosit un paralelism. Deși semnalarea dv. este corectă și deranjabilă (mai ales pentru mine), asemănarea este absolut întămplătoare. Altfel, vă dați seama că, în același hotar al poeziei, eu fac ALTCEVA decât Nichita.
0
@virgil-diaconu-0013534VD
Virgil Diaconu
Elia, pentu a expedia cartea am nevoie de adresă. Și de email. Virgil Diaconu
0
@virgil-diaconu-0013534VD
Virgil Diaconu
D-le Tudor, mă bucur să aflu că nu ați adormit, la fel ca dl. Octav, la citirea poemului Occident. Adică tocmai în timpul operei. Mulțumesc pentru semnalarea din Mozaicuzl.
Virgil Diaconu
0
MO
Matei Octavian
stii ca nam vrut sa zic ceva de rau. oricum amploarea poemului nu trebuie trecuta cu vedrea de nimeni. Multa bafta :). daca te incazeste cu ceva da un ochi peste poeziile mele sa vezi ce \'\'super\'\' is :)). hei,vorba ta, macar am citit cu atentie si eu si Tudor :).ciao si multa bafta! :)
0
@elia-davidED
Elia David
elia_david@yahoo.com - pentru adresa.
Multumesc din suflet, domnule Virgil Diaconu. Mi-ati facut o mare bucurie.
0
@bianca-goeanBG
Bianca Goean
Intr-adevar impresionant periplu gasesc aici, si toate astea cu impresia unui firesc balans intre interiorul in interogatie si exteriorul in exclamare. E prima data cand imi spun ca lungimea nu dauneaza, am impresia ca asist la un discurs care nu tine mai mult decat pret de o suflare, sau poate o zi (dar zilele s-au scurtat, nu-i asa?). Inntr-o concluzie: foarte bine scris. As avea eu si cateva mici obiectii fata de prima strofa, care nu stiu de ce imi pare mai putin lucrata (imaginea destul de comuna a ciresului in nunta, accentuarea unor ide reluate cu mai multa forta in cea de-a doua strofa).
As vrea sa mai spun ca m-a impresionat imaginea puterii, asa cum ati creat-o dvs.
Bucuroasa de a va fi citit,
0
@virgil-diaconu-0013534VD
Virgil Diaconu
Bună Bianca,
nici eu nu am crezut în poemul lung, până acum 4 ani cînd, nu știu cum, am început să scriu astfel. Există o tehnică (sau mai multe) care îl fac să fie o singură piesă, să fie unitar și să susțină emoția. Oricum, eu trec de foarte multe ori prin el pînă la forma finală. Dar poți f. bine scrie poem scurt sau poem în vers clasic... Importantă este viziunea, emoția, tehnica...
Mulțumesc pentru bunele gânduri.
Virgil Diaconu
0