Laudatio Domini

mi-e foarte greu sa va comentez dar sunt un curajos inainte de toate... am fost cucerit de la inceput de metafora mintii ca o \"turla pe umeri\" si poemul te lasa sa crezi ca exista o diferenta intre minte si suflet, pentru ca sfarsitul sa spuna atat de frumos:lumea si mintea, sunt un tot al lui Dumnezeu. Mintea poetului se intreaba si cauta raspunsuri, mintea poetului scrie lumea... si surprind ca cititor cum poetul se simte mai aproape de viata cu sufletul iar mintea il face sa se numeasca strain \"cineva\". Concluzia separata grafic de restul poeziei ca dupa o pauza de reflectie este asumarea viziunii poetice asupra lumii prin natura prin viata ei si astfel comunicand cu Dumnezeu. E o poezie profunda, personala, a unui poet care se ascunde si se arata. Mi-a fost greu sa aleg o poezie din cele trei postate, una careia sa-i fac un comentariu atent. Toate trei sunt de acelasi nivel, exceptional zic eu. Sunt convins ca nu sunt singurul care crede asta in urma trecerii atente prin scrierile dumneavoastra. Imi permit sa adaug la sfarsit si un \"bun venit pe acest minunat site!\", va citesc in continuare
cu stima,

O poezie in dreptul careia simt nevoia sa las si eu un semn de admiratie - pentru frumusetea si culoarea versului, pentru perfectiunea formei si puritatea mesajului. O poezie care imi reda increderea in cuvant.

de grija sa nu purtati acestui poem El soseste calarind pe umerii poetului biciuind metafora ce sta agatata in spinul unui singur trandafir. domnul virgilalluidiaconuesteunpoeturias Am scris asa legat pentru a nu se trece cu vederea ca nu cumva sa uitam ca a sosit poetul

Impresionat adânc de acest poem izvorât din dragoste nedisimulată pentru Creație și Atotcreator. Salut venirea ta printre noi, domnule Virgil Diaconu.