vinyl -cristina ispas

Raluca,
eu îmi sunt mie însămi începutul. Îmi caut puterea.
Tare surprinsă să te văd pe aici. Știi cum e, dacă nu mai comentez eu pe alții...
Vorbim

m-ai

Andrei,
poezia ta nu are ritm și nu are forță- parcă se derulează mai întâi totul foarte foarte încet și foarte foarte obositor, apoi începe să se accelereze dar nu unitar ci într-un ritm cam scrântit, împiedicat.
Din punct de vedere al stilului, iarăși se dezvoltă aiurea, de la acea primă abordare suprarealistă spre dialogul colocvial și apoi cumva spre un mixaj între cele două.
Eu una sunt de acord cu toate aceste discursuri, dar separate, nu toate într-un singur text. Sau, cel puțin dacă sunt toate într-un singur text, să fie separate mai clar, să se vadă cumva intenția.

Asta mi se pare că stă în picioare și că merită refolosit:
\"într-un oarecare război câteva femei s-ar oferi
pe degeaba, dar despre asta n-are rost să scriu\",

\"noi salve de tun, adică noi în salve de tun\",
În rest totul este diluat și forțat și ai foarte mult balast, clișee.

Prima parte cea care vrea să redea șocul acela al respirației, mi se pare absolut nereușită. Nu sesimte tocmai forța șocului. probabil din cauza formulării \"gură de aer\" sau a verbului la pasiv. Deși, unoeir vebrul ăsta \"trase\" poate fi foarte puternic...

Râmăn la detaliile astea tehnice și le-am redat atât de amănunțit tocmai pentru a înțelege de ce nu pot asimila ideea și mesajul textului. Nu e unitar și nu răzbate până la mine.
Asta e!
O curiozitate: ce s-a întâmplat cu stilul tău de a scrie cu care ai debutat pe site?
Să nu cumva să te lași influențat de comentarii, ia-le în considerație cu multă judecată și rezerve.
Vorbim.

OF! Mai trebuia să întreb ceva.
Bukinski e cumva Bukowski în rusă?

Florin,
sunt tare curioasă să știu dacă l-ai citit pe Daniil Harms. L-ai citit?
Eu m-am amuzat copios citind textul tău, deși text mi se pare un cuvânt uriaș și pompos în cazul de față...
Dar la ce m-am gândit?
M-am gândit la o teză a scoaterii din context. cei doi știu ei ceva, și probabil se îneleg de minune, dar e mai greu pentru noi.
Îmi sună a complicitate.
Aer misterios. De parcă s-ar fi dicutat ceva înainte acolo în sal de așteptare și eu abia cum am picat și sunt pe dinafară.
În fine, mă pot gândi la o sută de variante!

Dacă nu l-ai citit pe Harms, ți-l recomand.
Vorbim.

Claudiu,
nu pot să -ți spun decât că mă bucur tare mult să te văd pe aici, mai ales că nu mă mai așteptam. În rest, nici nu mai știu ce ar mai fi de adăugat...
Cât despre text, se vrea nu se vrea chiar un manifest, dar un început de manifest da.
Vreau într-adevăr să strig cât pot de tare.
Nici nu știu dacă să îți mai zic vorbim, mai ales că eu chiar nu mai am nici o șansă să te trag de mânecă. Hmm, nu știu...

Vladimir,
zâmbetul tău îl pot vedea și înțelege în legătură cu textul ăsta. Sau cel puțin așa cred...
Vorbim.

Am intrat numai să îți spun asta.
Gândește-te foarte bine la schimbarea asta pe care văd că vrei să o faci. E o cărare umblată și e păcat să acoperi cu ea forța ta proprie.
Nu trebuie să răspunzi acestui comentariu. El e oricum aproape nepotrivit aici.
Ideea este că văd un pericol în panta asta. Ca și cum ai fi scăpat pe jos și în loc să apeși și mai mult pământul cu amprenta ta, te rostogolești și te-nvălui în praf vechi.

Cum spuneam, cred că ar trebui să te gândești foarte bine ce cu ce vrei să schimbi. Ultimele tale texte sunt pline de locuri comune. Nu asta aveai înainte.

Andrei,
debutul poeziei tale m-a lovit în creșetetul capului cu o forță atât de puternică, încât nu mi-am revenit încă.
Foarte bun începutul acesta. Chiar foarte bun. Dar până la \"calviție\",
\"Cucuiele de femeie\" nu m-au convins și nici \" confratele mort la datorie\". În loc de calviție și cucuie aș căuta altceva, astfel încât să păstrez \"formă de femeie cu degetele lungi înroșite\".
În ansamblu, excrescențele acestea dureroase și imposibile (durerea fiind ce-i drept una amestecată cu plăcere, cu \"poftă\")cred că imaginează foarte bine starea celui care își apropiază în sânge această străină numită.
Numai că lovitura, deși asociată cu \"frunte\" acolo dă o impresie foarte puternică,nu o poti compara chiar cu aceea pricinuită de o femeie.
În fine, poemul nu mă convinge ca întreg, dar rămân acele părți...
Vb.

Cu stelele nici eu nu stau foarte bine. Dar o să-ți dau măcar una din astea mici și negre, așa că uite-o: *.
Asta nu înseamnă în să că nu am nimic de comentat.
Poezia ta, scrisă în acest registru în care metafora aproape că nu se simte în text ci ca text întreg (totul se învăluie într-o singură metaforă a dansului), obosește totuși prin insistență. De la mijlocul ei cred că ar putea lipsi multe versuri și ar spori foarte mult frumusețea ei, astfel. și multe cred că ar putea lipsi. Cum ar fi, de exemplu explicația din versul ăsta \"cineva îți cunoaște râsul, dar nu l-a auzit încă niciodată\". Era mult mai frumos așa \"cineva îți cunoaște râsul\".
Repetițiile de genul \"nu-i pot confunda silueta pe stradă și de câte ori o văd/îmi este mai clar că nu-i pot confunda\" sunt și ele supărătoare, pentru că aerul de mister și tăcere și gând al poeziei devine vâsos.
Finalul mi se pare foarte bun, în forță.
Cât despre ce mi-a inspirat poezia, nu pot spune altceva decât iubire. O iubire, albă, fericită, enigmatică...
Cum spuneam ți-aș oferi o stea, dar nu atât pentru ce este ci ami mult pentru ce ar putea deveni poemul.

Iarina,
comentariile urmează și ele nilte legi nescrise, în mare parte...
Da, și eu tot asta am \"înțeles\": misterul este important, pauzele negre dintre flashuri sunt cele în care m-aș regăsi dacă aș ști cum.
Vb.

Andreea,
repetițiile supără, ai dreptate. Probabil că ar trebui să le îmbrac altfel acolo astfel încât să rămână și obsesia totuți, dar să nu mai deranjeze urechea.

Thais,
imi place să fiu fotografiată în măsura în care asta mă scoate afară din mine și mă schimbă în altcineva. E foarte greu să te lași fotografiată tot timpul.
Gândește-te că toate aceste fotografii sunt făcute de dimnețile mele. Ai să îți dai seama atunci de ce nu e chiar așa grozav să fii tot timpul expusă flashurilor întrerupte.
Vb.

Vă mulțumesc la toate pentru fotografii. Vb,

Ana,
eu mă aventurez să spun ceva despre poezia asta. La urma urmei eu sunt cititorul. Important este ce văd simt și înțeleg eu.
Mi s-a părut fascinant acest carusel de praf pe care îl imaginează câinele în goana lui spre libertate și apoi căderea în apa seacă. Ce libertate mai e și asta?
În moarte?
Și \"Duminica se face groapă \" și înghite \"gunoiul\", corpul acestui \"câine\", probabil ipostază a poetei însăși care nu își suportă propria libertate (Duminica) pentru că nu știe ce să facă cu ea și probabil pentru că-i lasă foarte multă vreme de gândit...
Atenția ochiului îndreptată asupra acestei zbateri, acestei rotiri în jurul frânghiei întinse la maxim și ruperea, aproape că am resimțit falia dintre mine și propria mea dorință de libertate.
O poezie foarte bine gândită și scrisă.
Numai ultimul vers are ceva care pe mine m-a oprit. Mi se pare că el se rupe de restul și nu e rotund așa cum s-a r potrivi textului tău.

Andrei,
eu te văd mai departe de dada decât ai fost tu vreodată.
prima strofă este legată perfect și ca imagine și ca sens și prin corepsondențe.
Nu văd nici un dicteu automat acolo, nu văd colaj întâmplător de sunete și imagini, ci văd o alunecare din imagine în imagine din impresie în impresie, dintr-un timp în alt timp, tot mai înapoi în trecut, apoi din nou în prezent.
O încercare de apucare a noilor simboluri și de oprire a vitezei, care aproape că pare nemișcată în disperarea noastră de a neagăța ochiul de ceva.
este vorba pur și simplu de sfârșitul istoriei așa cum ne-o înfățișează postmodernismul - ca o aglomerare pe orizontală.
Poezia ta merge probabil, așa cum este și firesc și cum s-a întâmplat întotdeauna, în sensul reînnoirii cu modernismul începutului de secol ca experiment și metaforă dar toate astea acoperind stratul poeziei generației beat sau al optzecismului nostru.
Probabil viteza aceasta a lumii tot mai greu de suportat ne-a întors cu rădăcinile în metafora modernismului, pentru că altfel, fără nici un transcendent, cum am rezista?

Claudiu,
am avut impresia clară că e forțat textul tău. L-ai forțat să-l termini.
Strofele doi, trei și patru mi se par bine scrise, echilibrate, rotunde, dar restul e forțat. Iese în relief ideea de a folosi un material poetic de ultimă generație, ca să zic așa (mă refre la bass-ul și cauciucul din prima strofă, de ex) dar nu iese nimic de-acolo, nu se-ncheagă nimic. Nu mi se pare justificată comparația valurilor cu și nici cauciucul ăla...
Singure, \"amplificatoarele serii\" mai merg acolo.
N-am înțeles de ce \"lucrurile de gen feminin sunt obsedate de gustul spermei\". Eu văd acolo un trup sorbit de drumuri și străzi, deci obsesia exterioară care înghite femininul și nu femininul avid de ceva.
Mi se pare o neconcordanță, dar poate nu înțeleg eu.
Un text despre dragostea fizică și regretul \"cuiva\" că nu a fost mai mult, sau că nu a realizat la momentul respectiv că era mai mult. Regrete tardive...
Poate suspectez eu prea mult, dar textul nu mi se pare deloc închegat și unele lucruri cred că au fost aruncate aici întâmplător.
Oricum, cele trei strofe de care vorbeam sunt sufiente singure pentru o poezie separată.
VB.

Ralu,
te-ntorci la dragostea dintâi, huh?
Bun fragmentul ăsta! Ironie, autoironie, umor, imagini, semnfiicații. Și forma inedită, care începe dar nu prea se termină...
Ei, uite na, că am venit numai să te laud.
Vb.

vroiam să spun \"am să comentez mai întâi\"...
de restul nu ami zic, viteza...

Eu am să comentez mai târziu ce nu îmi place, Doamna profesoară, adică repetiția \"subțirel și bălan și mai trist\"și cam atât.
Acum sunt liberă să mă extaziez în fața finalului \"de duminică\", care este totuși un pic prea frumos și prea \"poetic\" pentru restul.
Mă tot întreb cum te poate deranja un simplu zâmbet!? Chair Sau e mai degrabă un zâmbet ca o amintire? Sau chiar e atât de gri clasa?
Eu l-aș fi pedepsit pe celălalt, mai trist, și mi-aș fi croit pe pământ propriile mele anotimpuri...
Vb.

Ralu,
nu e vina noastră dacă uneori ne bruschează alții cu undele lor pirat. Aerul e poluat, asta e!

Monica,
dacă vrei pot să îți spun de unde îmi cumpăr eu altele.
Bucuroasă de revedere,
vb.

Mie mi-a plăcut cel mai mult strigătul de libertate din final: \"vocalele astupau ieșirea din cer\".
De fapt, mi-a plăcut întreagă, dar aș fi scos de-acolo \"parola\".
Fii atentă că ai o greșeală de typo pe la final.

Pe mine una m-ai băgat în ceață.
Te învârtești prea mult și fără rost în jurul cozii, pentru ca până la urmă să ne vorbești despre singurătate sau și mai bine spus să ne spui că ești singură, pentru că nu vorbești DESPRE ea, deși eu cred că tocmai asta ar trebui să faci.
Pe mine nu m-ai impresionat deloc.

Livia,
vin tocmai de sus! Am citit cam vreo zece texte până am ajuns la tine și sunt foarte fericită că ochii mei mai au parte și de o limpezire tăioasă, după atâta nor, ceață, dor, disperare și morți (care mureau a doa oară!).

Nu renunța la \"cred\". Îți arată foarte bine indiferența și dezinteresul pentru orice ar face el acum, și ne îndrumă mai bine spre ceea ce gândești tu, de fapt.
În schimb, mie nu mi.a plăcut \"lustra care bate a noapte\" și comparația piciorului cu paiul.
Vb.