Poezie
Prădătoare
1 min lectură·
Mediu
Îți pieptănai diminețile după o ultimă stâncă
fire de pădure rămâneau agățate
printre ghearele tale
ciocurile ridicate spre cer ale puilor
îți vesteau un nou răsărit o nouă vânătoare
chemare sfâșiind văzduhul
strigăt de luptă
încet întreci norii
Printre picăturile de rouă vine dimineața-n câmpie
își strânge grăbit rămășițele de porumb
hrană încă o zi viață
boticul său se mișcă rapid și atent
n-ar vrea să deranjeze
ultimele fire de iarbă încă adormite
doar ciocârlia
își încălzește tacticos vocea
zborul tău dătător de viață
viață ce-atinge mereu vârfuri de munte în zbor
arunci o privire mișcare
nu nu s-a trezit iarba
doar inima victimei face firele să se miște
ritmat și rapid
aleargă
de multe ori de teamă
să nu-și piardă antrenamentul
și totul de frica unei clipe
secundă în căutarea adăpostului
știe nu știe ce-l paște
fulger și sânge
moartea
din cer
puiul
de vultur
mai crește o zi
012111
0
Restul poeziei scârțâie însă, de parcă nu ai mai avut răbdare să o ungi...
V0orbim.