Poezie
Speranțe
17.10.1997
1 min lectură·
Mediu
E totul trist în jur, în noaptea-ntunecoasă
Și-ți simt din nou prezența chiar dacă- doar o umbră
Mi-e astăzi foarte greu să mă întorc acasă
În camera străină, la amintirea sumbră.
Să te ating e-un vis, iar să te văd o farsă
Ce mă condamnă tainic să te doresc mereu
Chiar de-i o nebunie să sper că am vreo șansă
Că pentru-o clipă numai voi fi eu visul tău.
Va trebui să plec, căci timpul nu ne iartă
Nemeritat tribut cerându-și cu ardoare
Dar voi păstra în minte o nemiloasă soartă
\"Ca valuri de speranțe ne afundăm în mare...\"
042953
0
poate nu înțeleg eu care e ideea, dar problema ta începe la limaj, care e mort de cam un secol și jumătate (cum ar fi cuvântul \"tainic\", continuă cu recuzita prea clar romantică (vis, trist, sumbru, străină, valuri)care nu e nici măcar de la Eminescu (ci de pe la pașoptiști, cu versul clasic regulat care nu e nici chiar atât de regulat etc.
Practic, nu ai nimic aici. E părerea mea.