Victor Potra

Ipoteza în care am început textul de mai sus este că nu există vină mai mare decât să fugi din luptă. De pe domeniul luptei. Am reacționat în consecință, la tot. Inchizitorii au reacționat și ei, lăsând în urmă o gândire mai curată, nepoluată. „Diavolul este o realitate, nu o ficțiune (concept, idee etc.)” mi se tot spune. Alternativele erau discuția sofistică sau experimentul. Experimentul poate fi și intelectual, am aflat de la Socrate. Tot de la el am luat și ipoteza inițială: Să nu fugi! A unsprezecea poruncă :) Dulce ca mierea cucuta patriei!.
Ce n-au înțeles inchizitorii:
Deși nu a fost publicat decât începutul, textul are trei personaje. Unii au simțit și au oferit variante pentru al treilea, intuind corect că încă nu e scris/definitivat personajul surpriză.
Numai într-o cultură minoră ții cu dinții de creația ta (vezi Noica). Altfel, colaborarea e o binecuvântare. Care are nevoie de un spațiu sacru pentru a se împlini. A fi curatorul unui asemenea spațiu implică o glorie (în sens divin) care scapă multora.
„Mierea” agonică este alteritatea confruntându-se nedistructiv. Faptul că ai dreptul să fii altfel, cei de-o seamă cu tine judecându-te, oferindu-ți încercări, uneori „noemice”
Refuz să mă dezamăgesc, pentru că înseamnă fugă.
Pledez pentru dreptul la alteritate.
Experimentul e deschis, Diavolul mă bântuie.

multumesc pentru sublinieri. Corect cu Atemporală, dar aș vrea să folosesc inexactitatea asta mai departe în text, când se trece la \"afaceri\", o să vezi dacă îmi iese sau nu.

Am încercat să vă răspund cum am considerat potrivit, printr-un tratament bazat pe șocuri cu J. Din păcate nu a fost omologat, problema e în studiu. Până la urmă n-o să am de ales decât să scriu la personale ceva de genul \"Portretul Nemesisului meu\". Prea vă sunt drag ca să vă ignor.

Ar fi trebuit poate să numesc textul \"Istoria vie\". Anti-entropic l-am folosit în contextul \"rețetei ceaușiște\" de entropizare. Se ia un imobil frumos, cu valoare istorică și arhitectonică, se umple cu lăieți și se lasă la macerat câțiva ani. Cum entropia lucrează întotdeauna în favoarea sistemului, după perioada preconizată imobilul poate fi declarat insalubru, nesigur, decrepit, și poate fi demolat cu mândrie socialistă de \"implementare a noului\". Așa a dispărut mare parte din \"Micul Paris\". Când scria \"Bucureștii de Altădată\", G. Potra trăia sentimentul de urgență al unei asemenea entropii care tindea să demoleze mai repede decât se putea salva în memoria istorică vie. În acest sens istoria scrisă de el a fost manifest anti-entropică...

Dacă bisericilor creștine surori le dați cu euharistia în cap, la ce să se aștepte un coate-goale ca mine?... Ziceam că Inchiziția e după colț. Tocmai văd că a scos hârca de după și rânjește la noi...

„COMUNICAT DE PRESÃ Sfântul Sinod în legătură cu IPS Nicolae și PS Sofronie
...AddWednesday, July 9, 2008 6:58:46 PM
To:ebranoiu@yahoo.com

COMUNICAT DE PRESÃ Sfântul Sinod în legătură cu IPS Nicolae și PS Sofronie
În ședința de lucru, din zilele de 8-9 iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuție împărtășirea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică și concelebrarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfințire a Aghiazmei Mari. Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul și pocăința acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare. În legătură cu comportamentul sacramental și liturgic al ierarhilor, preoților, diaconilor, monahilor, monahiilor și credincioșilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relație cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane și al învățăturii de credință ortodoxă, Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtășească euharistic în altă Biserică creștină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine și Ierurgii cu slujitori ai altor culte. Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă și, în consecință, vor suporta sancțiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, și oprirea de la împărtășanie a credincioșilor mireni. BIROUL DE PRESÃ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
Sursa:
Data: 2008-07-09”

Bine... nu vă mai dau cu poezie că văd că-mi iese acru :)
N-am dat de tot în megalomanie, n-am zis \"ce bună e, invidioșilor\", chiar vreau să aflu de ce nu-mi iese, luând de bună ca ipoteză inițială că voi, poeții autorizați, mai știți și câte ceva din tehnica literară. Bun, n-am talent la poezii, pot să trăiesc cu asta, dar ar fi fost interesant de știut unde am ratat, judecat cumva pe trăirile pe care am încercat să le exprim. Evident, pot să citesc și cărți de tehnică literară, dar o experiență directă, interactivă, vie ar fi fost interesantă. Probabil că doar pentru mine.
Oricum, la cât de intens se comentează poeziile pe aici, faptul că nu am primit niciodată nici un comentariu neprovocat, era deja un semn pentru mine.
Am înțeles mesajul, iau în considerare serios să mă las de sportul ăsta.

NB.
1. Domnule Grunea, dumneavoastră vă urez \"Flori si suspine,umbre si sclipiri efemere, o clipa in imensitate\", după cum vă doriți. Mă bucur că aveți bunul simț, care mie îmi lipsește, de a nu publica nimic pe site înafara comentariilor concise și pe lângă subiect. Multe, multe \"flori de cuvinte\" să vă iasă pe gură în continuare, nu doar de mărțișor. La mulți ani!
2. Între scrierea pe pereții toaletelor și luarea în râs a religiei majoritare (dacă era minoritară era mai puțin grav?) poate fi o diferență foarte mică... sau foarte mare. Depinde de unde privești: așezat pe colac, sau în picioare.
Domnule Tomescu, s-o lasăm baltă. Am putea să ne înțelegem bine pe teme de istorie. De să pierdem \"începutul unei frumoase prietenii\" pe ambiții deșarte?... Am să revin cu un comentariu, direct pe textele dumneavoastră istorice, privind experiența familiei Potra în timpul dualismului austro-ungar în Ardeal. Are legătură cu efortul de dezrădăcinare culturală întreprins de ocupanți, explicitat în scrierile dvs. pe teme istorice.

Altfel, moritori te salutant, Poesis :))

Florin, domnule Paul Bogdan, vă apreciez sinceritatea, pe care o pot simți când vă citesc replica. Chiar daca Florin e mai senin, cum si recomanda de altfel, iar domnul Bogdan mai patruns de gravitatea problemei :) Această sinceritate, a unor oameni ca voi, valoroși, mă face să devin înverșunat. De la mine se vede ca și cum cineva și-ar bate joc de sinceritatea credinței voastre, de voi, de noi, de toți. Nu am a mă lupta cu Dumnezeu și nici nu sunt ateu, am spus în alt comentariu. Voi reveni într-un eseu pentru a explora cum poți să nu fi ateu și să crești în tine sentimentul de urgență pe care îl încerc.
Voi reveni de asemenea, la obiect, privitor la ideile exprimate de domniile voastre.
Între timp am rămas dator vândut domnului Andrei Dragomir, domnului Anton Vasile și mai ales, întotdeuna, domnului Adrian Firica - un deliciu, ca de obicei.
Vine weekendul, ce bine, pot să scriu... Dorm și revin :)

Domnule Paul Bogdan, mă desfideți să atac afirmația \"Diavolul nu este un concept util dogmei creștine pentru a controla masele!\", reversul afirmației mele. Dacă nu pot să infirm negația afirmației mele, atunci aceasta este nedemonstrabilă, nu? :)
Pentru a infirma un enunț exclusiv ca al dumneavoastră, este suficient un singur contraexemplu, un caz în care afirmația respectivă e falsă. Neavând timp să produc eu o speță, consider potrivit să îl las să vorbească pentru mine pe Ioan Gură de Aur. Mai jos câteva extrase pe care eu le consider un asemenea contraexemplu, ilustrând partea rezervată Diavolului în mecanismul \"diavol, păcat, căință, mântuire\" care oferă Bisericii oportunitatea unui despotism hidraulic: controlul maselor prin controlul exclusiv al mântuirii. Diavolul joacă un rol esențial din 2 puncte de vedere:
1. Existența lui permite iertarea fără a duce în derizoriu păcatul, gravitatea sa, vinovăția rămâne oricât de mare vrea Biserica dar poate fi externalizată și pusă în cârca \"Necuratului\"...
2. Opoziția consolidează rolul de protector al Bisericii. \"It\'s a jungle out there\" și credincioșii care își închipuie că pot avea o relație directă cu Dumnezeu trebuie descurajați. Cu Diavolul umblând în libertate nu e \"safe\" să te încrezi doar în propria conștiință și în propriile puteri, ai nevoie de ajutor specializat.


Ioan Gură de Aur(Cuvântul XLIV la Fapte PGB 16B, 268-270 PG 60, 377), extrase, sursa www.ioanguradeaur.ro

\"Dacă nu era el, spune, multe rele nu s-ar fi întâmplat. Dar atunci, și osânda ar fi fost neiertătoare. Pentru că acum, iubite, pedepsele sunt mai ușoare. Dacă noi înșine am fi răspunzători pentru faptele noastre rele, atunci pedeapsa ne-ar fi cu neputință de suportat.\"

\"Dacă priveghem, diavolul se face pricină de urcuș duhovnicesc. Dacă suntem mereu cu luare-aminte și atenți, iubiților, diavolul ne și ajută să sporim duhovnicește. Cu ce l-au vătămat pe Iov atâtea șirete uneltiri cu care s-a ostenit să-l piardă? Nu spune, te rog, că pe Iov l-au vătămat, căci numai un duh slab se vătăma. Dar unul ca acesta se smintește și dacă nu există diavol.

Totuși, spune Scriptura, mai tare se vătăma prin lucrarea aceluia. Dar și pedeapsa-i este mai ușoară când păcătuiește îndemnat de diavol, pentru că pedepsele nu sunt aceleași pentru toate păcatele.\"

\"Să lămurim mai întâi un lucru: să zicem că nu existau fiare și nici tulburările care ne macină sufletul, nici boală, nici durere, nici supărare, nici altceva asemenea. Ce-ar fi fost omul? Socotesc că mai mult porc decât om, mâncând și îmbătându-se, nestânjenit de nici una din aceste suferințe. Acum, însă, grijile și teama îi sunt prilej de exersare în virtute, de deprindere a celei mai bune învățături și îi sunt școală de cucernicie și de dreaptă-credință.\"
(Cuvântul XLIV la Fapte PGB 16B, 268-270 PG 60, 377)

Ufff, greu să discuți cu un teolog!... Și ca să vă parafrazez, mai ales cu unul care chiar dacă pretinde că nu e iezuit, s-a nascut a fi unul...

Merci, m-am lămurit. Din fericire poezia nu se supune logicii, așa că rămânem la recursul la autoritate. Am reținut, ca învățăcelul, ceea ce este util pentru mine din punct de vedere stilistic: \"nu au ritmul versului alb\" și \"plat\". Mulțumesc pentru metafora cu răbufnirea, riscam să nu înțeleg cu mintea mea puțină ce îmseamnă \"clișeistic\"...
Mai are cineva, vă rog, informații pe care le-aș putea folosi pentru îmbunătățirea creaților mele poetice pe viitor? (cum scrie la Atelier?...) Eventual tot așa, cu metafore, eventual decupate mai generos...

Trecerea în atelier înseamnă că acest text a fost considerat nesatisfăcător de un editor. Știu că poezia nu e punctul meu forte, le scriu pentru exorcizare :)
Dar de această dată aș dori să aflu și eu motivația literară a editorului care a trecut textul în atelier. Poate învăț și eu ceva, de exemplu cum să scriu poezii decente :))

Domnule Paul Bogdan.

În primul rând mă numesc Potra. Apreciez că ați citit Sven Hassel, dar e a treia oară când mă „portiți”, dacă e o glumă am râs, s-a răsuflat, dacă nu, vă rog luați notă.

La obiect:
„credința și practica religioasă sunt chestiuni de voință, de liber arbitru și alte chestii mărunte.” – de acord, așa ar trebui să fie, lucrurile nu stau astfel în contextul actual în care ortodoxia a invadat tot spațiul comunicațional. Alegerea e o farsă, concursul e trucat, ni se administrează steroizi creștinizanți încă din copilărie.

„dumneata ataci aparențe, generalizând, teoretizând intuițiile dumitale” – poate fi adevărat, dar:
1. pamfletul e scris în spiritul „ridendo castigat mores” și încruntarea preopinenților nu mă poate convinge să închid ochii;
2. așa se comportă cei mai mulți dintre noi, oameni buni! Derulându-și viața în spațiul repede expediat de teologie al aparențelor. Știu lecția preluată de patristică de la Platon, a esențelor și adevărurilor dincolo de realitatea amăgitoare și pieritoare, nu vă consumați timpul prețios pentru încă o iterație. Trăim în lumea faptelor, nu a Ideilor, iar Sfântul Duh ne vizitează extrem de rar și doar pe unii dintre noi. Restul rămânem cu aparențele, care uneori pot fi contondente sau de-a dreptul „arzătoare”, alteori hilare…
3. Între generalizarea și teoretizarea intuiților mele și ceea ce a făcut biserica din Biblie și din viața lui Isus nu văd decât o diferență de grad și de raport de forțe, nu una de metodă.

Cât despre discuția dintre un filosof și un teolog, modificată apoi în dificultatea generică de a discuta cu filosofii, am să revin este un subiect incitant.

Cât despre apariția diavolului în mitologia creștină, patru idei scurte.
- este o apariție relativ târzie în doctrina creștină. Vă rog să recitiți „Etica” lui Abelard, scrisă pe vremea când lucrurile încă se așezau, se explora. Există un singur capitol despre demoni, ca agenți ai ispitirii, numiți de altfel „mânuitori ai lucrurilor”. Subiect complex, de revenit.
- de acord că existența Diavolului nu impietează cu nimic soliditatea monoteismului. Diferența de esență e suficientă ca argument.
- conceptul de Diavol \"întru\" creștinism, așa cum îl știm astăzi, în accepție modernă, a fost definitivat după 1100 – 1200 e.n Este drept că a fost un „hit” al acelor timpuri, răspândindu-se foarte repede în toată Europa creștină. Proto-conceptul exista, desigur, vorbesc de interacțiunea care a permis relativa lui standardizare pe spații culturale și ecumenice diverse. Hotărâtoare pentru consolidarea Diavolului a fost isteria inchiziției. Procesele vrăjitoarelor l-au fixat în cultura populară, dând un subiect nou tradițiilor orale.
- nimic din ceea ce ați argumentat până acum nu clatină ideea că Diavolul este un concept foarte util dogmei creștine pentru controlul comportamental al maselor de credincioși. Nu că teza ar fi fost demonstrată în dialogul de mai sus. Dar e un subiect deschis.

Nici eu nu mai am timp și capacitatea mea de nesomn pentru această săptămână a expirat. Dacă doriți să adresați înțelesurile celor de mai sus va fi interesant, dacă veți dori să atacați exprimările îndoielnice (am recitit textul) veți avea oportunități suficiente.

Domnule Firica, daca înțeleg bine, cât pot să vă înțeleg eu scrierea când năzuie să comenteze, nu să creeze, susțineți că termenul corect e creștini ortodoxi?
Patriarhia nu trebuie convocată, cu sau fără sobor, pentru a se pronunța în această privință. Vă citez de pe site-ul www.patriarhia.ro, Biserica Ortodoxă Română - scurtă prezentare: \"Potrivit ultimului recensământ (2002), 86.7% din cei 21.794.793 de locuitori ai României s-au declarat creștini ortodocși.\"

Ce întâmplare să dau peste această frază căutând o utilizare \"autorizată\" de \"ortodocși\"! Îmi aduc aminte de acel recensământ... Când i-am spus feticăi de la ușă \"liber cugetător\" s-a uitat la mine ca vițelul la poarta nouă. \"Nu e în opțiuni; ortodox, catolic, greco-catolic, musulman, rit iudaic...\" a reînceput să-mi recite ca automatul. Am intrat până la urmă la opțiuni neexprimate, deși am deschis ușa și aveam ceva de zis...

În rest, o observație personală. Claudia Radu avea dreptate: scrieți foarte bine când vă aplecați asupra spațiului interior. Și mie îmi plac textele dumneavoastră. O să încerc să fiu pozitiv și în privința comentariilor: înjurați suculent! Totuși, atenție la repetiții, în trei comentarii succesive au fost excesiv de mulți \"futem/futeți etc...\" Sunt sigur că aveți o desagă cu sinonime la subsioară.

Apropos de remarca ta că „revoluția a făcut din ortodoxism un martir și dogmele din școală sunt rezultatul acestei prezumții de nevinovăție”
(acceptă, te rog, adresarea directă pe considerente de politețe anglo-saxonă)

Pe vremea când eram student la filosofie, ’96 – ’97 parcă, bătea un val de liberalism prin învățământul românesc. Erau la modă etica aplicată, feminismul ca filosofie (foarte diferit de feminism ca activism social), morala ca obiect de studiu al eticii fără nici o legătură cu religia – religia era unul dintre multele fenomene culturale de studiat la filosofia culturii – asta ca să vorbesc doar despre opțiunile din cadrul Facultății de Filosofie.
Mihaela Miroiu, profesor de filosofie feministă pe atunci, pregătise – era gata de tipar – un manual pentru clasele primare de etică aplicată, de morală și educație civică.

Foarte simplist vorbind, în tradiția eticii aplicate erau formulate situații cu potențial etic, care te puneau să alegi un posibil curs al acțiunii. Acest tip de probleme cu rezolvări care urmăreau să dezvolte judecata etică a copiilor independent de componente colaterale ale culturii (cum ar fi religia) este ceea ce am reținut și mi s-a părut fantastic. Totul plecând de la presupoziția de bun simț că trebuie să înveți să alegi înainte de a alege. Copiii învățau să deosebească binele de rău explorând situații concrete, perfect posibile în orizontul lor de timp imediat, fără a înghiți pe ne-mestecate un set de reguli a priori, stabilite și impuse pe considerente doctrinare. În acest fel învățau regulile moralei, civismului – descoperindu-le singuri, însușindu-și-le ca fiind ale lor. Ar fi putut fi șansa copiilor noștri la o moralitate solidă, auto-dezvoltată, versus una spoită, mediată de ritualuri și autorități de intermediere către autoritatea unică, presupus divină. Copiii ar fi învățat că a face ceva rău înseamnă în ultimă instanță a-ți face un rău ție. Acum învață că e un păcat. Care poate fi iertat de altfel. Bun și așa. Dar violența în școli, amoralitatea, fronda față de procesul de învățământ în sine – sunt în creștere. E stupid să spunem că lucrurile ar fi stat altfel dacă…
Dar evident, întrebător cum sunt, nu mă pot abține să nu invit la un experiment mental: ce-ar fi fost dacă?...
Nici nu știu cum a murit totul, din anul următor manualul urma să fie integrat în programa școlară, apoi liniște (sau poate nu știu eu…)
Nici măcar nu era un experiment sau ceva nou, e o metodă aplicată pe scară largă în țările vestice.

Cam asta era să li se întâmple copiilor noștri: să fie obligați din clasa a II-a să gândească cu capul lor…

Autocorectul din word, ce sa-i faci, celebritatile sunt in dictionar :)
Vânătoarea începe cu prima piele jupuită, cu sângele încă picurând cald, trasă crudă pe umeri. Croitorul o să vină și el cu timpul, foamea să mă țină :)

Naomi, îți mulțumesc pentru prilejul tobelor auzite din depărtare. Aveam nevoie. Precum bănui, nu știu să joc decât rolul vânatului vânând vânătorii. Cam harcea-parcea, dar ce nu te omoară… Vânătoarea aceasta ia sfârșit. Textul intră la „vulgare” (discuțiile pe margine într-adevăr sunt…), comentariu tip „.” de la un membru marcant al site-ului, cenzor, cu avertisment subtil gen cartonaș galben.
Și totuși…
La următorul Safari am locuri în Land-Rover-ul din față! :)

Domnule Paul Bogdan, am optat pentru a scrie pe agonia.ro pentru că este singura comunitate on-line de care știu, dedicată culturii și complet deschisă! Dincolo de părerile membrilor, care pot fi majoritar consonante într-o direcție sau alta, nu am văzut nici un semn de programare doctrinară, nici o segregare a priori, nici un joc secund al propagandei.

Poate sunt un naiv, dar pentru mine agonia.ro are majoritatea atributelor unei agora moderne. De la înscrierea on-line extrem de simplă și rapidă la acceptul de a publica texte imediat după ce devii membru, de la generozitatea subiectelor acceptate la mecanismul comentariilor care permite dezbateri oricât de aprinse păstrându-le însă structurate, de la nivelul cultural menținut subtil în creștere la diversitatea spirituală a membrilor săi, agonia.ro este o comunitate foarte, foarte rară în România.

Practic în zece minute după ce ai descoperit site-ul te poți adresa comunității printr-un text. Și comunitatea, cu supra-conștiința ei îți preia, îți mestecă gândurile, le digeră, le scuipă afară sau le pune la dospit – mie îmi pare un exemplu superb de comuniune cu păstrarea independenței, întru libertate, dacă acceptăm libertatea ca mijlocită de cunoaștere într-un sens larg.

Acum, dumneavoastră mă invitați subtil să îmi duc „cruciada” alături de ONG-uri plătite cu bani buni pentru „denigrarea Bisericii”. Declin politicos polemica cu dumneavoastră pe această temă, tot ce pot spune e „ferește-mă Doamne de prieteni răi și proști, că de dușmani…”

Înainte de a mă trimite „să cânt la altă masă” doresc să vă spun că mă simt parte din comunitatea agonia.ro, că încerc să fiu parte a diversității care face din agonia un spațiu creativ fecund, că este un examen continuu pentru mine să încerc să merit această comuniune, pe cărările spirituale ce-mi sunt proprii, că este un examen al agorei acceptarea discursului divers, dacă este construit cu bună credință. Am observat că vă îndoiți de buna mea credință – trimiterea la răsplata materială. Din nou declin polemica, e un subiect prea important ca să facem din el un circ.

Doar atât: înainte de a sugera epurări pe criterii de orientare religioasă, gândiți-vă ce face din agonia.ro un spațiu spiritual deosebit, o agora. Nu cred că agonia.ro ar putea fi ceea ce este fără o acceptare deplină a libertății de conștiință.

Pseudo-jurnal
Îmi trag sufletul, într-altă jumătate de oră furată, ce să-i scriu lui Firica?... Să-l iau la mișto, să-i atac argumentele? … n-are argumente și nici n-are nevoie de fapt. Ce să-i scriu? Iar să construiesc un discurs paralel care să treacă pe lângă „adrisant” ca inter-city-ul? Nu-mi vine…
Ia să fac experimentul mintal de-l tot laud atâta. Hai să-i recitesc comentariile și să-mi închipui că acolo e îndreptarul meu de viață acum.
„Schizofren liber” – ok, de mers la doctor.
„Mama și Tata m-au făcut futându-se” – indubitabil, nu merită contestat.
„EȘTI SEMIDOCT” – e posibil, de verificat, dar e posibil…
„sexualitatea nu are atribute definitorii dictate de ortodoxism” - deci ne futem la fel indiferent de religie. De întrebat. Eu nu mă simt deloc vinovat când fac sex oral, după dogmă cred că un ortodox face un păcat dacă o bagă în alt orificiu decât acela aprobat. De întrebat un ortodox. Mai mulți ortodocși. Femei și bărbați. Research.
„noi ne futem pentru că existăm” – nu m-am futut cam de mult, oare mai exist? Cum își poate verifica cineva existența? Senzorialul iese din discuție, poate fi parte din iluzie. Mă complic. Rămân la futut punct. Am programat pentru seara asta. O să fiu atent la schimbarea percepției existențiale. De măsurat angoasa neființei. Ar trebui să scadă după…
„Cui p..-a mea te adresezi?” – corect, chiar, cui? Eter, impas…
„Serafimii n-au organe genitale prin definiție” – păi dacă n-au... n-au! Nu sunt lămurit dacă se fut fără organe genitale sau – tot prin definiție – nu?...
”psiholog... psihiatru...” – s-a marcat. Când oi avea bani.
„palme” – nu merge dualitatea, animalice știu să-mi dau, serafimice… De citit, de citit, de citit… Cum dau palme serafimii? De exersat cu o persoană autorizată apoi, preot ceva… O vrea domnu’ Firica să-mi facă training?... Sunt obraznic cer prea mult, mă descurc eu…
„ortodoxi” se scrie ortodocși – ha! Super, l-am prins și eu cu ceva, nu, stai că asta iese din tiparul experimentului. Ignore.
Mă lungesc. Mai repede. „schizoidal… Vermeer… protestantistic… Eucharistic” – hopa, la ultimul m-am prins! … Nu, greșit, n-ar vrea domnul Firica să am o abordare eucharistică cu dânsul că se lasă cu suspine…
„propagandă-reclamă-dulce copil” – Pampers. Asta sunt, un Pampers.
„chiloți pe tine… saltă-ți nădragii... mai stăm de vorbă!” – final promițător, oare de fapt îi place de mine? Sexy…
Cacofonii, barbarisme stilistice, ți-am zis să nu adaugi bucățica aia de text în grabă, în fine.. Scuze. Botu-n pământ.
„datul aramei pe față șade aci” – așa e! Acolo șade dânsul. Datul aramei. Pe față. Chiar acolo. Și „gura prostului adevăr grăiește”… Nu cred că l-am convertit… e ceva de rău, clar.
„calci în străchini… gura fără tine… te tai eu cu mâna mea” – da, adică să tac. Tac. Stai doar să trag concluzia din experiment. Ce mesaj am primit?
Ești un Semidoct care trebuie să meargă la psiholog + psihiatru, mai fute-te și tu da’ nu râvni la serafimi că nu-s de nasul tău prin definiție, dă-ți palme, multe și diverse, diversifică-ți și exprimarea, vezi-ți lungul nasului, „cacofonistule”, te-am prins în fapt așa că taci sau te tai. Cu mâna mea.
Uf, greu a fost!... Da’ m-a curățat ca purgativul.
Gata. Și acu ce să mai zic?
Păi zic și io pe scurt, ca semidoctul.
Domnu’ Firica, cum e moi semidoct, domnia voastră e unicult. Adică aveți o cultură hiperbolizată dezvoltată într-o ipoteză unică, cu răspunsurile găsite înainte de a pune întrebările. Perspectiva, inclusiv cea culturală, e atât de bine controlată, încât vă împiedică să creșteți în altă direcție decât cea programată serafimic. Sunteți un monstru de cultură la propriu. Adică diform, cu malformații creștinoide pe aparatul critic. E minunat că aveți o creativitate viguroasă, dar iar îmi aduc aminte de Onan și zic: „De potent ce era, cernoziom sub cort avea”
Folosind limbajul dumneavoastră, eu înțeleg cum vă futeți dumneavoastră, chiar dacă parțial și incomplet, ca semidoctul, dumneavoastră însă nu. Dumneavoastră mereu nu! Dumneavoastră iubiți zeul unei singure culori. Vă doresc perfecțiunea întru albastru (de ex.) dar tot o să povestesc copiilor despre curcubeu. Cu riscul unei operații inopinate… :))

Împărtășesc îndoielile domnului Adrian Dumitriu cu privire la filiația Onan-onanism-masturbare cât și faptul că textul Bibliei în sine, dacă ne întoarcem la el, ar îndreptăți fără echivoc condamnarea masturbării ca un păcat. Dar nu era în cauză ce cred eu ci ceea ce susține Biserica Ortodoxă. Mai jos câteva mostre.
http://www.crestinortodox.ro/Sanatate-si-stiinta/Planificarea_familiala_si_contraceptia-365-13816.html
http://www.crestinortodox.ro/Contraceptia_si_o_lume_bine_populata-365-15104.html
http://www.orthodoxphotos.com/readings/avortul/contraceptia.shtml
Păcatele de la care am pornit sunt extrase direct din textele ortodoxe care dezbat problema. Așa că… de acord cu dumneavoastră. Vă sugerez să trimiteți o scrisoare pe adresa Patriarhiei :)

Ce statistici mă îndreptățesc să spun că 2 preoți din 10 ar testa dacă ce spune fata e adevărat? Uite că e o statistică la fel de greu de făcut ca aia a politicienilor care iau șpagă. Dar exemplele care ne ajung la urechi ne permit să ne dăm în petic și să facem afirmația incriminată fără acoperirea statisticilor. Deci pe scurt: de ce spun că 2 din 10 ar da la fătucă? De-al dracului, de exemplu. Că așa mi s-a năzărit, că mi-a sunat bine la ora aia, nu am nici o pretenție de fundament solid. Sau aș putea încerca formula de discurs a preopinenților și atunci aș spune pur și simplu deoarece Cred. Tot spune domnul Sămărghițean de Domnul Iisus Hristos care „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria” fără să-l caute nimeni de dovezi. E fantastic cum afirmațiile legate de credință sunt acceptate ca fapte fără nevoia de demonstrație.

Cât despre cacofoniile și inadvertențele gramaticale vânate cu amabilitate de domnul Firica: mulțumesc frumos, știu să scriu corect chiar dacă exemplele lasă de dorit și cu umilință mă scuz – le am scris în grabă, cu presiunea unei jumătăți de oră furate ici-colo și nu am avut răbdarea să le corectez. Nici gramatical, nici stilistic. Din fericire nu mai e nevoie. Domnule Firica, nu vă interesează un post de corector? Eu sincer cred că aveți talent.

Pentru mine acest text a fost în primul rând un experiment. Și de altfel m-am distrat foarte bine scriindu-l. Recunosc că trebuie să-mi fac mâna. N-am mai scris nimic de aproape zece ani (cu un intermezzo neglijabil anul trecut), de când am abandonat facultatea de filosofie (la sfârșitul anului III pentru curioși). Comentariile însă m-au convins că libertatea noastră de conștiință, pe care o considerăm în actualul context de la sine înțeleasă, are nevoie de niște șuturi în fund pentru a face câțiva pași înainte din locul unde a rămas după revoluție.

În rest, vorba domnului Firica „noi ne futem pentru că existăm”. „Aceste cuvinte ne doare” la fel de tare precum „La intrarea la o peșteră”, exprimare nefericită pe care mi-o asum. Deh, dacă sunt neglijent merit să fiu pedepsit. Domnul Firica însă și-a câștigat dreptul un răspuns dedicat, chibzuit, la obiect și adresat punct cu punct … cum să spun … exprimărilor domniei sale. Nu de alta, dar dânsul e de fapt rezultatul exemplar al experimentului făcut cu acest text. Ce-mi propusesem să aflu era câtă intoleranță există pe teme religioase la această oră în România. Răspunsul e domnul Firica.

Inspirat de înălțătoarele comentarii primite, mă dusei la popa Năsturel Crucifileanu, de vă spusei în alt text că ocupă bunătate de parc și loc de joacă cu cotețe parohiale. Dădui 5 milioane (vechi) la cutia milei aflată nu se știe cum în buzunarul preamilostivului, și apoi încercai și eu o spovedanie mică, să nu mai ziceți că vorbesc fără să știu despre ce. Preamilostivul oftă adânc și-mi dădu canon greu: să mă abțin să fiu semidoct până diseară la miezul nopții. Așa că nu o să-i pot răspunde domnului Firica pre limba domniei sale decât mai apoi.
Dar nu mă pot abține să nu-i mulțumesc pentru o idee, care sub bisturiul cuvintelor dumisale țâșni din mintea mea bolnavă ca puroiul: ce-ar fi să încerc să rescriu câteva povești populare românești \"ortodoxically corect\" (termen inventat, nu dați cu paru\').
De exemplu Povestea Porcului. Ce-ar fi dacă baba după ce își primește de la moș odorul mult așteptat și acesta mai și vorbește, după ce-l înfașă, în bună tradiție ortodoxă, se duce la popa să-l boteze un pic. Să fie și purcelul creștin. Ortodox. Delicioasă premisă, nu?
Sau Harap Alb, după ce-și adună ceata de ciudați, înainte de a porni într-o întreprindere așa de primejdioasă, se duce să ceară binecuvântarea mitropolitului de exemplu. L-ar fi primit că doar era fecior de împărat.
Frustrant că lipsesc popii din poveștile populare românești, că doar suntem creștini de la înființare. Oricum, e o eroare corectabilă. Cam ce titlu ar trebui să aibă? Păi, \"Povestea Porcului Ortodox\" cred că ar suna bine și relevant, iar \"Harap Alb cel bine împărtășit\" ar trebui să fie un best seller.
Domnule Firica, mai poftiți la tăiat cu mâinile dumneavoastră că îmi face bine, mă drenează.
Revin după ce-mi expiră canonul :P

Domnule Sămărghițan, și bunica îmi zicea de deochi când eram mic, dar acum îmi dau seama că avea o abordare cu totul și cu totul incompletă. Apreciez civilitatea domniei voastre, care v-a împiedicat să spuneți \"ptiu drace!\" în diverse forme, precum domnul Firica de exemplu :)
Nu pot să vă replic decât un lucru: EU NU!
Nu cred în ceea ce credeți dvs. dar categoric cred că asta nu ar trebui să fie o problemă. Cred în dreptul celorlalți de a fi altfel, de a avea o opțiune reală în a-și alege de exemplu credința. Existența opțiunii nu este decât o farsă în condițiile îndoctrinării din copilărie (religia în școală) și a unei propagande unilaterale.
Altfel foarte abilă rememorarea sintetică a \"pilonilor\" credinței - un fel de \"strângeți rândurile, diavolul e aici\", nu? :))
În rest săru\' mâna pentru Amin