Victor Potra

Adeseori, de fapt, din ce în ce mai rar, pe măsură ce galopez din ce în ce mai repede, biciuit de obligații atât de importante încât le uit înainte de a le satisface, în plin avânt, mă opresc brusc, și rămân fără aer, îmi aduc aminte de bunicii plecați, de un câine iubit mult, la 10 ani, de cireșul demolat cu buldozerul, în 1988, pe care am avut inconștiența să-l văd murind, de propria mea privire în gol, când sunt bătut pe umăr pentru realizări bune de uitat ieri, de disperarea acută a ființării \"în biografii liniare cuminți\", răcnesc, mă agăț, dar e un curent prea puternic, mă trage \"înspre capătul nopții\", nici măcar amuzat de zbaterea mea...
Atât de rar îmi mai aduc aminte să-mi cinstesc morții, trecuți și viitori, încât prețuiesc îndelung înfățișarea de spirit care mă oprește și-mi da prilej de tristețe pură, cristalină, fără revoltă, fără război, fără zgomot. Doar tranșee, săpate \"în timp de pace\". O poezie care mă învață să lupt cu realitatea și altfel...
PS. Ceea ce am scris mai sus este fix ce am simțit când am citit poezia, nimic mai mult sau mai puțin.

... care face diferența în acest balet baletos de comentarii comentăciose, dar na\' belea că nu pot. Îmi place poezia ta, Călin, chiar dacă pacea care transpare în abandonul seren mi-e străină... Sau poate tocmai de aceea?

Ce propui tu ca dezvoltari ne-ar duce în zona discuțiilor între câțiva inițiați... Sau a unei scrieri de popularizare a unor idei filosofice despre problemă...
Nu cred că domnul Gorun și-a propus nici una dintre variante... A aduce filosofia aproape de cei care împărtășesc ca numitor comun curiozitatea spirituală, fără să aibă pasiunea studiului filosofic aprofundat, e un act care presupune înainte de toate o îngrijită autocenzură asupra complexității informațiilor și referințelor la care faci apel...
Nu cred că domnul Gorun mai poate fi motivat de etalarea cunoștințelor... Cred că tot eseul (aici e doar prima parte) trebuie văzut și prin prisma bucuriei explorării alături de cât mai mulții.
Nu zici? :))

1. Irina, hai să o dăm la pace, momentan, cu Philon. Nefiind vorba de istoria religiei, ci de o incursiune filosofică, cheia mi se pare „substanța lui Dumnezeu se revarsă indefinit fără pierdere” și faptul că el a fost adoptat în \"grabă\" ca teolog creștin de istoria oficială a bisericii. Avem o premisă neoplatonică de gândire, în același conflict cu logica aristotelică precum «alephurile» cantoriene evidențiate de dl. Gorun, asumată (premisa) de creștinism, tocmai pentru că este foarte utilă în dezvoltarea ontologică ulterioară. Cred că relevant în construcția de față este că el e considerat într-o largă accepțiune \"primul teolog creștin\", chiar dacă e evreu neaoș, cum spui. Reconsiderările și nuanțările contemporane, ale teologiei moderne, nu schimbă esențial datele problemei, din perspectiva conflictualității de mai sus.
2. Alberto, da, cu precizarea că s-ar putea ca modul cum concepem noi universul în acest moment, apelând la o logică exclusivă, să nu fie neapărat cea mai bună idee de cunoaștere, mai ales dacă admitem că metagândirea are sens și că gândirea este un \"de cunoscut\". Pe de altă parte, discuția la care face referire dl. Gorun în subtitlu, a fost adesea în contradictoriu, nu sunt încă pregătit să plec pe drumul domniei sale, dar deocamdată aștept răbdător să vedem unde vrea să ne ducă :)
3. Maestre Jorz, văd că ești un pasionat al calofiliei așa cum este înțeleasă în Ferentari :)) Nu-i bai, dar ai puțintică răbdare, stimabile!... Din câte am văzut eu din dinamica textelor domnului Gorun, domnia sa, daca promite ceva, apoi și face. E prima parte, introducerea, punerea unei probleme, socratic, cu un \"de exemplu\" care atacă la rădăcină o prejudecată... Tot socratic, autorul nu ne dă mură-n gură, și orice discurs filosofic bun are și un pic de suspans... Mai urmează, o să poți să fluieri și în reprizele doi și trei :)
4. Sincer, ceea ce mă face să ascult discursul \"neo-gorunian\" [:)] cu atâta atenție, este sesizarea unei inconsistențe interne în propriul meu sistem de gândire. Dacă sunt foarte reticent la interpretarea realității (a Universului, a legilor fizice) în alte perspective logice decât cele acreditate actual, sunt total nemulțumit de dualitatea fals-adevărat în aprecierea lumii spiritului. Pentru o gândire care vrea să fie coerentă cu sine însuși, aceasta e o fractură care cere atenție.
Acum hermeneutica mea se duce la culcare, ne auzim mâine :)

... si sugestii, Mara și Marian, am observat tarziu comurile, fiind la Atelier textul, am probleme cu emailul.
Într-una din zilele astea o să mă iau de piept și cu poeziile mele... Să mai cresc un pic... :)

E o poezie în care mulți dintre tinerii de azi și-ar putea regăsi istoria personală, măcar un fragment. Sintetică și totuși explicită, metafore gândite bine, care îți permit să te agăți de ele de la nivelul unei experiențe comune, apoi te aruncă în revelație, decupaj cinematografic, e o scriere care poate concura cu un joc video pentru cum își alocă timpul un adolescent...
Chiar mi-ar plăcea să vad un asemenea poem într-un manual, cred că ar fi de departe lecția preferată și pagina cea mai hărtănită din carte...

Nu am spus (sau nu am intenționat să spun) că ai fi zis ceva pe lângă... Ce ai spus înainte de \"macro-micro univers\" cred că duce discuția în direcția bună. Doar că ar fi putut fi o pistă greșită, ruptă din context, pe care să meargă unii cititori. Am văzut că ai portat problema în gândire și metagândire imediat, și foarte elegant încă...
Rămâne de văzut cum va continua domnul Gorun, intenționat am fost reținut, acesta este pentru mine introducerea, cutremurul abia urmează... :)

... ca să fiu sincer, să scriu și scena cu ferma, nu încă... Pe de altă parte va trebui s-o fac curând, am în fața ochilor interiori scena alegerii copiilor de prea mult timp deja, n-am chef s-o iau razna :)
Eu scriu punându-mă în pielea personajului, uneori până la identitate, asta e o sabie cu două tăișuri pentru sănătatea mentală a autorului... :))
Mulțumesc pentru aprecieri.

... creierul, talentul și alte asemenea mărunțișuri necesare :)
Nu am ce să obiectez, la cele spuse de tine. Este o scriere preliminară, pe o idee care mi s-a părut interesantă, și un exercițiu de ritm alert, tensionat epic. Interesul pe care l-a stârnit, mă încurajează să încerc dezvoltarea.
Doar o observație am, voi încerca să dezvolt psihologic personajele fără a recurge la tehnici narative de \"interior\", încercând să mă rezum la replici și gesturi, atitudini, acțiuni.
Mulțumesc pentru sinteza și evaluarea deschiderilor textului, concizia și punctarea organizată sunt mană cerească pentru cineva care caută, ca mine.
Am început să mă gândesc serios să nu mai fac altceva decât să scriu, altfel sunt \"condamnat\" la scriituri \"dintr-o suflare\", ca cea de față, dar e o decizie greu de luat...

\"Nenumărabilul\", sau infinitul continuu, nu are a face cu \"macro si micro - universul\", dacă eu înteleg bine cum pune problema dl. Gorun. Macrouniversul ar putea fi perceput ca finit (chiar dacă nemărginit), daca expansiunea sa s-ar opri, și chiar în ipoteza expansiunii continue, este vorba de infinitul \"simplu\", numărabil, iar despre microunivers se poate presupune că există niște cărămizi ultime ale materiei (fie că le numim corzi sau bosoni sau altfel) care fac diviziunea finită. Așa cum este conceput de fizica modernă, universul nu este în situația de a fi un întreg egal cu fiecare dintre părțile sale.
Ceea ce pune autorul pe tapet, este logica curentă (de origine aristotelică), și dificultatea ei de a face față unui concept cum este infinitul, în momentul în care încearcă să opereze cu el. De neglijat nu îl mai poate neglija. Devine însă inoperațională când se ia la trântă, serios, cu el.
Nu voi merge mai departe, aștept cu nerăbdare ca dl. Gorun să-i ceară socoteală lui Aristotel, în a doua parte :))

... ca de obicei. Adică, m-ai pus pe gânduri.
Intuiția îți funcționează impecabil, așa că nu am de ales, va trebui să mărturisesc câte ceva despre planul romanului. Acțiunea se desfășoară în 2084, într-o lume în care religia a cucerit cam tot ce era de cucerit. Ceea ce am publicat deja, e un prolog, un episod privind începuturile, și reperele biografice ale unei personalități la care personajele vor face referire constant, fie ca model de erou, fie ca demon.
Desigur, biografia introduce și un timeline schematic.
Nu vor lipsi \"colectivul editorialo-torționar\", nici execuțiile în direct, nici scenele dure, nici dilemele morale de ambele părți a baricadei.
Toată scrierea e guvernată de un experiment mental: ce-ar fi dacă, în viitorul apropiat, nu am mai avea state laice (cu excepția Chinei), ci doar state religioase, grupate în alianțe ecumenice? Care ar fi consecințele morale, sociale, culturale, economice? Cum ar arăta viața într-un asemenea context?
Nu voi merge atât de departe ca Orwell, încât să rescriu realitatea complet, voi rămâne mai aproape de ceea ce poate fi perfect credibil și realizabil, din perspectiva noastră, a anului 2008. Este, într-adevăr, un univers concentraționar, o lume a binelui absolut, în care scopul suprem nu mai este fericirea, ci mântuirea, adusă chiar cu forța...
Începând cu capitolul trei, la care lucrez, voi intra direct în spațiul temporal al anului 2084. Este posibil ca scrierea să trezească revolta unor persoane religioase, sper totuși ca posibila lecție să prevaleze.
Cât despre identitatea viermelui, lasă-mă să-mi păstrez puțina modestie pe care o mai am și să spun că nici prin cap nu mi-a trecut că aș putea fi atât de celebru, vreodată :))
Ca mai toate textele mele, și acesta are o mare disponibilitate la ecranizare, pe care încerc să o păstrez conștient, uneori în dauna dezvoltării psihologice a personajelor.
Îmi cer iertare că îți răspund atât de târziu, dar e un proiect care mă urcă pe pereți, scriu și șterg și tot rescriu, iar tu meritai mai mult decât un merci în grabă... Mulțumesc pentru conexiuni, iar perspectiva timpurie a unui cititor avizat mă ajută să ajustez din mers scriitura...

Îmi place foarte mult această poezie, suficient încât să o iau pe arătură. Îmi cer scuze dacă am fost anterior deplasat, mi-a picat foarte bine metafora, mesajul, ritmul, tot, dar pe o sensibilitate acută, care nu are legătură cu cei de pe site. Scuze again.

... am rămas după ce am citit. E târziu, o să revin mâine, un poem pe care l-aș băga în manualele de a X-a, poate așa să mai salvăm ceva...
Dan, mulțumesc, aveam nevoie să admir pe cineva înainte să mă culc astă seară, zău...

Desigur că este nepotrivit: pentru o antologie, pentru o enciclopedie, pentru acribia domniei voastre și din încă o mie de motive.
Doar că dezlegarea tensiunii mi-a venit ascultându-l pe Cohen, nu citind Lorca...
Apreciez însă interesul dumneavoastră, madame, și precizările care ne ajută să devenim mai întelepți, pe zi ce trece... :)

... cu angoase existențiale :)
Având eu de trei zile o confruntare psiho-dramatică cu realitatea negestionabilă, care mă împiedica să scriu următoarea făcătură așchilopată :), am zis că exorcizare mai bună decât o pseudo-poezie nu se află în orizontul imediat al existenței mele... Așa că...
Culmea, funcționează, mi-a revenit cheful de viață... Și de făcături! :))
Hai, citește-mă... :)

Mă bucur că am putut să mai contaminez pe cineva cu înstrăinarea care mă cuprinde uneori, căutând sensuri pentru care să merite să trăiești... Mulțumesc pentru semn.

... observațiile sunt pertinente, este ceea ce spunea și Diana, am să mai scriu o scenă adițională, trebuie să am starea, deocamdată...
Mulțumesc.

Diana, evident ai dreptate, miza este alegerea morală. Am să mai scriu zilele astea încă o scenă, înainte de final, cu vizita la \"Fermă\" și vizionarea copiilor. Mulțumesc pentru reflexivitate și suport.

D-le Gorun Manolescu, d-le Octavian Matei, vă mulțumesc pentru aprecieri. Sper, în continuare, ca aceste scrieri ale mele, legate de viața ascunsă sub preș în România, să nu fie receptate doar ca niște excursii facile în undergroud, reacția dumneavoastră mă încurajează.

O altă poezie limpede, simplă (în sensul bun al simplității), digerabilă de către cei mulți, de mase - în care mă includ și pe mine :))
De ce pun acest semn. Mi-a venit o idee, de curând, că poate poezii ca acestea, ale Ecaterinei, ca ale lui Alberto, și mai sunt pe agonia, ar putea fi prima punte către cei tineri, care au pierdut contactul cu cuvântul scris...
E o observație doar, dar care permite prelungiri, spre exemplu înspre ideea unei antologii agonice de poezie nesofisticată, larg accesibilă...