Poezie
din însemnările unui călător înspre capătul nopții
lamento
2 min lectură·
Mediu
atât de mulți oameni clipind scurt într-o țară cu jaluzelele trase
nu înțeleg nimic din tremurul genunchilor din zgomotul permanent al străzii
din răsuflarea fierbinte a zilei care cade ghilotină pe gâtul fragil
fac parte din grupul oamenilor care tac nu aplaudă
să îți cinstești morții copile să nu îi lași plecați din lumea aceasta prea singuri
ne observăm unii pe alții
ne studiem
cu dragoste
cu ură
sau
cu indiferență mimată
dar
ne observăm
ne studiem unii pe alții
iar asta ar trebui să fie îndeajuns
pentru a trece dincolo de vămile timpului
atât de mulți oameni care nu au nimic de spus dar spun
care dorm o vreme în biografii liniare cuminți
și mor apoi odihniți răsuflând ușurați
milioane de oameni care iau cerul ușor pe umerii lor
privești înspre ei și taci
i-a înțelepțit Dumnezeu
să îți cinstești morții copile să nu îi lași plecați din lumea aceasta prea singuri
am văzut oameni sărbătorindu-și condamnarea la moarte
oameni vânzând în piața publică sufletul pruncilor care au fost
oameni pentru care sărăcia disperarea dezgustul erau jumătate din pâinea cea zilnică
am văzut oameni și am stat lângă ei pe bordura unor zile gri fără nicio lumină
i-am iubit după știința și priceperea mea n-am renunțat la ei
când cocoșii au prins a cânta înspre capătul nopții
când s-a îngustat drumul
când ochii au obosit și trupul s-a împuținat
am rămas singur
acum în timp de pace sap tranșee
desigur inutil
dar
atât de frumos
ascultă poezia în lectura autoarei
nu înțeleg nimic din tremurul genunchilor din zgomotul permanent al străzii
din răsuflarea fierbinte a zilei care cade ghilotină pe gâtul fragil
fac parte din grupul oamenilor care tac nu aplaudă
să îți cinstești morții copile să nu îi lași plecați din lumea aceasta prea singuri
ne observăm unii pe alții
ne studiem
cu dragoste
cu ură
sau
cu indiferență mimată
dar
ne observăm
ne studiem unii pe alții
iar asta ar trebui să fie îndeajuns
pentru a trece dincolo de vămile timpului
atât de mulți oameni care nu au nimic de spus dar spun
care dorm o vreme în biografii liniare cuminți
și mor apoi odihniți răsuflând ușurați
milioane de oameni care iau cerul ușor pe umerii lor
privești înspre ei și taci
i-a înțelepțit Dumnezeu
să îți cinstești morții copile să nu îi lași plecați din lumea aceasta prea singuri
am văzut oameni sărbătorindu-și condamnarea la moarte
oameni vânzând în piața publică sufletul pruncilor care au fost
oameni pentru care sărăcia disperarea dezgustul erau jumătate din pâinea cea zilnică
am văzut oameni și am stat lângă ei pe bordura unor zile gri fără nicio lumină
i-am iubit după știința și priceperea mea n-am renunțat la ei
când cocoșii au prins a cânta înspre capătul nopții
când s-a îngustat drumul
când ochii au obosit și trupul s-a împuținat
am rămas singur
acum în timp de pace sap tranșee
desigur inutil
dar
atât de frumos
ascultă poezia în lectura autoarei
054.462
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dana Banu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 251
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
Dana Banu. “din însemnările unui călător înspre capătul nopții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/poezie/1803181/din-insemnarile-unui-calator-inspre-capatul-noptiiComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LNÎmi place poemul, tocmai de aceea vin cu cîteva sugestii, convins fiind, că nu vei supăra pe mine, chiar dacă nu le vei lua în seamă.
Cum văd eu prima parte:
atât de mulți oameni clipind scurt într-o țară cu jaluzele(le) trase
nu înțeleg nimic din tremurul genunchilor din zgomotul permanent al străzii
din răsuflarea fierbinte a zilei (de astăzi ce) care cade ghilotină pe gâtul fragil
fac parte din grupul oamenilor care tac nu aplaudă
pentru a trece dincolo de vămile timpului (nostru)
oameni pentru care sărăcia disperarea dezgustul erau (jumătate din pâinea cea de toate zilele) parte din tainul zilnic
Cam atît (ce am pus în paranteze aș scoate)
E doar o variantă, te rog să o iei ca atare. Repet, poemul este foarte frumos.
Cu scuze pentru deranj
al 38-lea cititor,
anton
Cum văd eu prima parte:
atât de mulți oameni clipind scurt într-o țară cu jaluzele(le) trase
nu înțeleg nimic din tremurul genunchilor din zgomotul permanent al străzii
din răsuflarea fierbinte a zilei (de astăzi ce) care cade ghilotină pe gâtul fragil
fac parte din grupul oamenilor care tac nu aplaudă
pentru a trece dincolo de vămile timpului (nostru)
oameni pentru care sărăcia disperarea dezgustul erau (jumătate din pâinea cea de toate zilele) parte din tainul zilnic
Cam atît (ce am pus în paranteze aș scoate)
E doar o variantă, te rog să o iei ca atare. Repet, poemul este foarte frumos.
Cu scuze pentru deranj
al 38-lea cititor,
anton
0
VPAdeseori, de fapt, din ce în ce mai rar, pe măsură ce galopez din ce în ce mai repede, biciuit de obligații atât de importante încât le uit înainte de a le satisface, în plin avânt, mă opresc brusc, și rămân fără aer, îmi aduc aminte de bunicii plecați, de un câine iubit mult, la 10 ani, de cireșul demolat cu buldozerul, în 1988, pe care am avut inconștiența să-l văd murind, de propria mea privire în gol, când sunt bătut pe umăr pentru realizări bune de uitat ieri, de disperarea acută a ființării \"în biografii liniare cuminți\", răcnesc, mă agăț, dar e un curent prea puternic, mă trage \"înspre capătul nopții\", nici măcar amuzat de zbaterea mea...
Atât de rar îmi mai aduc aminte să-mi cinstesc morții, trecuți și viitori, încât prețuiesc îndelung înfățișarea de spirit care mă oprește și-mi da prilej de tristețe pură, cristalină, fără revoltă, fără război, fără zgomot. Doar tranșee, săpate \"în timp de pace\". O poezie care mă învață să lupt cu realitatea și altfel...
PS. Ceea ce am scris mai sus este fix ce am simțit când am citit poezia, nimic mai mult sau mai puțin.
Atât de rar îmi mai aduc aminte să-mi cinstesc morții, trecuți și viitori, încât prețuiesc îndelung înfățișarea de spirit care mă oprește și-mi da prilej de tristețe pură, cristalină, fără revoltă, fără război, fără zgomot. Doar tranșee, săpate \"în timp de pace\". O poezie care mă învață să lupt cu realitatea și altfel...
PS. Ceea ce am scris mai sus este fix ce am simțit când am citit poezia, nimic mai mult sau mai puțin.
0
iar asta ar trebui să fie îndeajuns
pentru a trece dincolo de vămile timpului nostru
astept intotdeauna sa apara ceva nou al tau, Dana. sa imi umplu sufletul pentru o zi
chiar daca uneori tac, si nu aplaud, cred ca acum trebuie sa o fac...
atat de frumos
cu mult drag de ce scrii tu
angela