Victor Potra

Anghel dragă, pe mine nu mă deranjează nimic la tine, cu excepția acelui „dumneata”, pe care îl folosești când mi-e lumea mai dragă și-mi vine să te iau la joacă… :)

Știi, sunt o grămadă de oameni pe agonia care știu extrem de bine că presupusa mea camarilă e o glumă simpatică. Dar m-a vindecat Dana Banu de asemenea controverse, așa că îți răspund cu toată bunătatea care ți-o pot aloca acum: când te dai pe după pom, nu lăsa nimic afară, că te văd! Ioana Bogdan îmi aduce aminte de o altă fată față de care m-am comportat necavalerește, dar îmi scapă acum numele… Parcă era studentă la psihologie… Whatever, nu mai contează

Nu am cum să te conving, pentru că e vorba de intenționalitate și de succesiune a anumitor evenimente, deci ar trebui să mă crezi pe cuvânt (ce oroare !!!). Pe Liviu nu-l cunosc deloc. Cu domnul Gorun am început să corespondez, și chiar să mă întâlnesc, după episodul cu Ioana Bogdan. Care pe de altă parte are rara bucurie de a fi inspirat un personaj literar al unei scrieri comice reușite (zic eu). În definitiv n-a pățit nimic decât că a râs toată lumea cu lacrimi :)) Mai sunt și alții cu care am intrat în legătură DUPÃ ce ne-am plăcut pe site.
Pe de altă parte eu nu am timp să stau pe mess. Sunt iarăși destui care știu asta. Nu am talent nici la intrigi, și ceea ce reușesc să generez, chiar și din partea prietenii mei, sunt observațiile corective.
Hai să-ți mai explic o dată situația cu Moga, în variantă literară.

Vine de pe moșie plăieșul Liviu, pe la conac, și strigă din poartă:
„Boieri, dumneavoastră, nu-i dreptate pe moșie!”
Și iese vătaful Moga, și harșt, o biciușcă pe față

De la mine așa s-a văzut, alte explicații nu mai am să-ți ofer.
Cu drag, V.

no, fata moșului, hai să-ți răspund și eu deși nu știu câtă nevoie ai tu de răspunsul ăsta… :)
Mai că-mi vine să-ți zic iar Dănutzo, de plăcerea de a te auzi iar mârâind la mine… Hmm, păi cam da. E cam personală, dar are ipoteze și ceva argumentație, whatever… Sub centură i-am dat, adevărat, că de-acolo își scoate comurile, și e street fight, nu pension.
Mă bucur că le-ai luat apărarea de le-au mers fulgii, clonagii de 2 bani e o expresie pentru care sunt invidios, jos pălăria.
Mai sunt și alții care nu mă cunosc, nici de pe mess, nici altfel, dar cu care am găsit afinități importante aici. Deci nu e în totalitate o lume de fum.
Dar da, mult prea multă energie consumată, și nu mai am timp. Ai găsit găleata potrivită cu apă rece de turnat în cap. Acum trebuie doar să am bunul simț să închei ce am început, după care o să-mi scriu pe oglindă, cu ruj (sau marker dacă avem probleme cu conotațiile) „elian said stop”
PS. Cozmin says cheers, too.

Liviu, Paul a făcut ceea ce a considerat că este corect. Nu am de partea mea decât niște principii, și am constatat din propria-mi evoluție pe agonia că Paul este consistent cu propriile sale principii, indiferent de posibila latură emoțională pe care o avem cu toții.

Ștefan Mardale, precum am spus și în altă parte: numai un nebun așteaptă întâmplarea unui dezastru pentru a reacționa. De aceea există textele avertisment. Lumea văzută de Orwell în 1984 nu s-a concretizat. Abia astăzi, privind în urmă, ne dăm seama cât de aproape am fost.

Ion Laurențiu, un sfat foarte bun. Exact asta am făcut :) Figurile de stil în relaționarea cu ceilalți îmi sunt proprii. Am fost surprins când am constatat că pe agonia nu se practică așa ceva. Oamenii se iau aici foarte în serios. Este o scăpare care trebuie corectată! :)) Singurul lucru impardonabil ar fi lipsa de stil sau de umor. O cerință grea, mă strădui… :)

Emil, precum spuneam și eu, acest site aste gândit ca o democrație ateniană, ceea ce în principiu este benefic pentru o comunitate care are ca obiectiv transfigurarea culturală. Motivele le-ai expus tu, nu mai revin. Ceea ce mă interesa pe mine erau derapajele. Normale, în condițiile concrete ale impasului dat de identitatea pe internet, pe care l-am expus. Derapaje care nu pot fi corectate organizațional ci punctual, prin intervenții „chirurgicale”. Sesizam doar că încă sunt puțini cei care intervin, ca „avocați ai poporului”, pentru o cauză care li se pare dreaptă. Nu contează că uneori îmbrățișăm cauze greșite sau discutabile. Important e să bată cineva la ușa „celor de sus”, cu o vorbă a „celor de jos”. Nici o comunitate nu poate funcționa în lipsa dialogului, se osifică în ierarhii…

Liviu, coșmarele bântuie tot timpul, în urma noastră rămâne cum ne-am luptat cu ele.

Ioana, cu ce Dumnezeu te-am speriat de te simți astfel amenințată... psihologic?

Bogdan, mulțumesc pentru deschiderile suplimentare. Din zorii gândirii filosofice întruparea ființei în sine în ființări concrete a avut mereu o conotație teleologică. Tensiunea scopului rămâne, și este o întrebare propagată în toată cultura umană, de la mitologie, trecând prin religie, până la interogații poetice sau filosofice. Singura constantă îmi pare a fi întrebarea în sine.

Anghel, \"să repet Facerea și Crucea\" sunt indicii deja explicite. Pe de altă parte prea multă explicitare ar scădea din posibila valoare a unei scrieri scurte: fiecare să continue gândul. E punerea unei întrebări, nu un răspuns. Și nici măcar în cheie religioasă, nu cred că întrebarea \"dece\" poate fi expediată ca fiind \"schizo\". Dumnezeu este pentru mine o reprezentare a ființei în sine, a dorinței noastre de absolut. O mecanică (printre altele) a rezolvării problemei unui scop. Care să justifice setea noastră disperată de continuitate și coerență.

Întrebarea rămâne: \"dece, fiul\"

Anghel, într-un com al tău la alt text al meu spuneai despre o poezie în care îmi omor copilul. Ioana pare de aceeași părere. Răspund aici, unde este presupusă amintita ispravă.

Am dorit ca acest poem să fie o ecuație Tată-Fiu, de gradul trei :) Adică citibilă în cel puțin trei registre. Văd că a fost citită doar într-unul.
Vă invit să lecturați și în nota teologică creștină, ca o plângere a Tatălui asupra Fiului, și de asemenea în notă ontologică, a angoasei în fața neființei (Heidegger).
Expresia cheie unde se ratează interpretarea multiplă era probabil „plagiat al ADN-ului meu”. Nu am timp să găsesc chiar acum un echivalent consistent, dar am pus provizoriu în loc „al nemărginirii mele”.

Nu uitați că „tata, dece?” se aplică direct și lui Isus înainte de moarte, și ființei noastre spirituale, fragile, în panica confruntării cu nonexistența.

Restul răspunsurilor am să le postez mai la noapte, am hotărât să ascult sfatul lui Laurențiu și să mă joc intensiv cu proaspăt asasinatul meu fiu :))

V.

... remarcă că Dana Banu a vorbit ca un om cu o deschidere largă, chiar dacă are multe nuanțări de făcut.
Am să revin la noapte, pentru a răspunde tuturor comentariilor.
Până atunci, încearcă te rog să afli cine sunt cei cu care poți intra în dialog și cei cu care intri în arenă... :)

Ne scriem mai târziu,
Cu mulțumiri tuturor...
V.

Adriana, tu ai înțeles că trăirile extreme ne îmbogățesc, ne fac să fim vii. Nu doar cele frumoase. Ci și cele tragice. Mulțumesc de observații.

Ioana, am o empatie bine pusă la punct față de copii, poate și datorită faptului că îmi iubesc fiul până la turbare. Înțeleg ce vrei să spui. Anumite lucruri pun bariere până și gânditului. Dar realitatea nu are scrupule. Iar eu mi-am propus să fiu destul de nebun încât să pot scrie despre orice.
Cum crezi că am putut scrie Plămâni? Doar cu mergerea interiorizării situației până la nebunie. A fi mai nebun înseamnă pentru mine șansa creației.
Recitește cu atenție textul de mai sus. Nu există nici o \"instigare\" în el, ceea ce ar putea fi considerat într-adevăr reprobabil. Este doar tensiune pură, în ecuația tata-fiu sesizată de Adriana, pe câteva coordonate posibile.
Mulțumesc pentru citirea intensă.

Comentariul tău m-a întristat suficient încât să încerc să văd problema din spatele atitudinii tale. Îmi pare că este o problemă agonică endemică. Am considerat că merită o scriere de anvergură mai mare decât ce poate încăpea într-un com.

Dacă dorești să afli de ce consider scrierea de mai sus importantă și de ce cred că ai un comportament de șacal, te invit să citești argumentele în extenso dând click aici

Teodor Dume, blândule aristocrat, fie ca lacrimile-ți să bântuie doar vântul :)

Angela Spinei, amazoană jucăușă, fie ca riscurile și pasiunile să-ți fie depline :)

A rămas poemul negru, prăpastia... Aștept înăuntru, numărând întunericele fâlfâinde :)

Două lucruri mă uimesc: modestia ta, ca om/autor, și apoi căldura pe care o pui în scrierile tale.
Ai un stil dulce, ușor arhaic, greu de stăpânit, dar cu atât mai plăcut când este așezat credibil. Și \"Păliman\", și \"Codrin\" mă duc undeva între Frații Jderi și Pan Wo³odyjowski. Nu prea mai scrie multă lume așa în România, azi, și e păcat, pentru că filonul este, iată, bogat.
Nu am semnat foarte des în pagina ta, dar te-am citit cu regularitate. Mi-e atât de bine cu povestirile tale, încât îmi par de la sine înțelese, și uneori uit că avem nevoie și cunoașterea faptului că semințele răspândite dau rod...
Ești într-adevăr o persoană uimitoare, Emil...
V.

Ioana Matei, cunoașterea vârfului de băț e primul pas în depășirea alterității, mulțumesc pentru empatie.

Ioana Geier, nu la cimitir mă gândeam, ci la ceva mai exotic, ca un acoperiș de bungalow. Dar dacă ești în spațiul gotic, asta e...

Dana Banu, have fun! :)))

Anca Beidac, take it easy...

Mulțumiri sincere tuturor celor care au fredonat alături de mine
zdrang, hârșt, aaaaa
V.

Mulțumesc pentru punctări. Pe detalii, uneori da, alteori poate... Am să dau pe seară câteva exemple mai aplicate, sunt curios ce părere ai...

Despre ruperea de stil: e intenționată, asta nu înseamnă că mi-a și ieșit... Ideea era de a porni pe o poveste blândă și arhaică, atât prin imagini cât și prin stil, care apoi este aruncată brusc în modernitate și începe o morișcă a unor întâmplări atât de logice în înlănțuirea și participarea personajelor încât nu poți să zici: nu, nu e posibil... :)

Sper să am timp să termin și partea a a doua curând. Scuze pentru răspunsul parțial, revin diseară.
Mulțumesc, V.

Templul pe care a cerut Isus să-l dărâme (agramatism dorit) nu era nicidecum în interior, ci dimpotrivă, în exterior, înlocuind ilicit adevărata zidire sufletească ce o propovăduia el. Dar am ales deja altă cale de a explora acest drum... Povestea în locul dezbaterii.

\"Vom vedea\" nu înseamnă \"zaieț, nu, pahadi!\" Ci doar că nu știu exact de dinainte ce o să scriu, nu am un blueprint, e o trăire care se rezolvă singură. Deci o să vedem, împreună...

Și în fine, dar nu în ultimul rând, în locul tău nu mi-aș face probleme cu recuzita. Precum spuneam într-o scrisoare de dragoste de-a mea, niște bikini în vârf de băț sunt un foarte convingător semn de predare. Dat fiind că scrii atât de tinerește, sunt convins că ai așa ceva în garderobă, nu? :)

... ai adăuga o ultimă parte, cu situare temporală polivalentă și un ultim vers. De ex:
\"curând

vom dezlipi etichete de pe amintirile noastre reciclabile\"

Adică ceva care să închidă cercul azi-mâine-ieri. Desigur, e cazul să pui acolo ce simți tu, dacă sugestia ți se pare validă, am vrut să fiu cât mai lămuritor-exemplificator posibil :) Sper că nu e ofensatoare ideea :)
Cu prețuire, V.

Adriana Lisandru, nu ți-am răspuns decât la o întrebare, și doar parțial. Nu uita că textul se numește \"predica lui Isus către\", și deocamdată nu a fost nici o predică. Tu ai ridicat mult mai multe deschideri în schimbul nostru de replici de la interviul de Sf. Andrei, își vor găsi și ele șerpuiri în curgerea acestei nuvele. Prima lecție de reținut: Salomee, Pilați, farisei și slujitori există din belșug în toate timpurile, ocazia potrivită îi face să se manifeste ca atare.

Anca, într-adevăr, la sfârșitul nuvelei vei afla ce a pățit Isus de această dată.

În zilele noastre Templul este o Hidră, care-l substituie pe Hristos în tot locul.
Acesta este un text despre confruntarea între umanitate, fie ea și de origine divină, și deificare. Vom vedea ce se întâmplă...

Ioana Matei, totdeauna îmi face plăcere când cineva rătăcește liber prin gândurile mele. Acesta e semn că nu sunt închise sub obroc.
Mulțumesc deci, pentru rătăcitoarea trecere... :)

Ioana Matei, oamenii au nevoie de iubire nu doar pe aici, ci și pe aiurea. Eu am atât de multă încât o pocnesc, să stea liniștită, să nu mă sufoce. Dacă vreți strict floricele, Grădina Botanica este locul potrivit...

Anca Beidac, ce știi tu măi fată... Crezi că circumscrii dragostea din spețe? Până nu ți-ai pocnit iubita de ai făcut-o bună de tribunal, nu știi ce-i aia pasiune! Și merge în ambele sensuri, că nu sunt sexist, găsiți voi, fetele, o tigaie, ceva, la-ndemână...

Răzvan Rachieru, ți-a răspuns în bună măsură în locul meu Dana Banu. Totuși insist și întreb 2 lucruri:
a. Ura nu este un sentiment suficient de intens pentru a genera trăiri poetice autentice?
b. Unde ai încadra tu o poezie de ură născută din prea multă iubire? Othello nu este o scriere despre dragoste? Dragoste-transfigurare, ură-distrugere este un cliseu care nu are nici în clin, nici în mânecă cu lumea pe care o \"cântăm\"

Dana Banu, mulțumesc pentru revenire (ce-i cu fasoanele astea de \"scuze pentru...\" :))) Ce naiba să-ți mai zic, că ai înțeles prea bine. Un bonus mic, din viața mea, pentru pătrunderea ta: am scris, am lăsat ura pe \"hârtie\", exorcizat am putut să navighez în siguranță, evitând în extremis ca legenda să devină realitate. Cred că știi deja că nu pot să scriu ca și cum aș răsuci acadele, în spatele oricărui chip al meu format din litere e un adevăr care a mușcat sănătos din Victor Potra.

Ioana Geier, dacă traumatismul a prins rădăcini, în curând casa ta va avea un șarpe mai înțelept, care știe să privească lumea din perspective surprinzătoare pentru un șarpe, cum a fi de pe acoperiș... :) Nu am nici un dubiu că ai putea să nu înțelegi...

Anca Beidac, din nou. Eu am mai scris, Anca, un exercițiu de violentare. Toate sunt întâmplări pe care am ales să le trăiesc în scris, pentru a nu le trăi în realitate. Toate generate de o puternică trecută dragoste. Crezi ce dorești, dar nu-ți mai porta modelul propriu în categoria universaliilor, că nu dă bine la axiologie. Dragoste e, nu e toată așa cum o vezi tu, și dacă tot propovăduiești creștinismul, aplică un pic pe tine și lecția umilinței de a nu le cuprinde pe toate, e Altcineva însărcinat cu asta... :)

adagiu:

acasă luptăm pentru
pentru un colț de masă
nepoluat de celălalt
cumpărați Domestos, curăță
până la os, frec bine
hârșt, hârșt, oauuuu!

ne vedem la știrile de la ora cinci...

... cum ar fi să crezi că predarea e bună de iubit... Nu e!

Dumnezeu e la El în grădină, Vecernia e la Ea în biserică, tu ești vie și te încordezi spre dezmorțire. În ciuda tonului visător-defetist, versurile astea îmi trimit un optimism irepresibil. Oare de ce?
Cred că din cauză de
\"spu
ne\"

Cu tupeul de a spune \"bine scris\", V.

... ura e un sentiment la fel de puternic, orice ar zice toți edulcorații poeziei... Aceeași situație precum în alternativa credință/necredință, nu? Dar noi doi știm deja asta...

E atât de frumos să ucizi...
Trebuie să mai scriu despre asta...
Îți aduc și ție una legată?
V. :))