Proză
predica lui Isus către (I)
în curtea bisericii
9 min lectură·
Mediu
Click aici pentru a citi a doua parte
Se spune că Isus stătea pe treptele unei biserici, iute ridicată de un cartier de credincioși înstăriți, și se odihnea după umbletul zilei prin oraș. Slujitorul acelei sfinte case a Domnului nostru tocmai se schimbase. Bătrânul popă Asărmăniței, pensionat, plecase în satul din Moldova, de unde venise la seminar, plin de sârg duhovnicesc, acum mai bine de cinzeci de ani. Rânduiala bisericească îl trimisese înapoi fără agonisală, casa și acareturile epitropiale rămânând tânărului preot Stalinoveanu, proaspăt hirotonisit. Unchiul său, episcopul, îl îndestulase cu bune sfaturi de cuviință în fața înaltelor fețe ce cinsteau lăcașul, preacinstiții enoriași. Cu mare luare-aminte îl certase îndeosebi spre tihna rugăciunii ocrotitorilor bisericii. Necum în fața scumpei zidiri sau prin preajma porților aurite, mândria eparhiei, darul evlaviosului senator GB, nu aveau a se găsi zdrențăroși murdari, care să tulbure cu rănile, păduchii sau miloaga vorbei reculegerea purtată în sfânta zi de duminică, cu grijă, de acasă, prin SUV-uri, către mijlocirea caldă a altarului. Paznici buni tocmise Stalinoveanu pentru împlinirea poruncilor fratelui măicuței sale, dară în acea zi, din necunoscută pricină, nu se arătară.
Isus ședea pe treptele bisericii și-și oblojea picioarele, tăiate de cioburi, arse de mucuri de țigări și adânc înnegrite de praful răzuit de pe asfalt. Grădina „Sfintei Parachiva Nouă” era proaspătă și îmbătătoare, cu mare socoteală închipuită după vedeniile Sfântului Dihotomie, pre care însuși Gavriil îl preumblase prin Grădina Raiului. Orașul fierbea sub soarele zălud, în reaua răsuflare a canalelor, dară aici meșteșugul perdelelor de apă și de arbori dădea salbă de răcoare pe fruntea preumblătorului. Isus răsturnase cu ochiul priveliștea, și o găsise pe placul inimii Sale. Binecuvântate fuseseră mâinile meșterilor, căci închipuiseră loc de odihnă, din care pierea orice întristare, ceea ce îl făcea pe Fiul să se simtă aproape ca acasă, în grădina Tatălui Său.
Isus oftă obosit, și șchiopătă spre arteziana din stânga aleii celei mari. Obosit nu era de umblet, nici măcar de răutatea oamenilor, ci de surzenia ciudată a acestui neam ce umplea de-acum fața creației… Umblase și predicase, înviase și înzdrăvenise, înmulțise merindele locului, de la shaorme la hamburgeri, dăduse pilde, făcuse minuni. Arătase toate câte se pricepea să facă Harul Sfânt printr-însul. Însă cei pliviți de sapa lui, nu știau decât să ceară. Mai mult, mai repede. Un vraci vestit îl însoțise trei cartiere, rugându-se de el să deschidă împreună o clinică. Cerșetorii cărora le înmulțise covrigii, veniră de îndată cu ce apucară să fure mai de preț, și amarnic îl alungară cu cârjele și toiegele când nu vru să le înmulțească aurul și argintul buzunărit. Toate învățăturile se opreau în gâtlejul umed și fierbinte al lăcomiei. Și toți spuneau că-i știu învățătura, și o ascultă. Creștini se numeau, între ei și pe sine, ridicând slavă Mântuitorului. Adică Lui. Dar când adăsta cu ei la spuse tâlcuite, parcă dinspre toți venea aceeași poveste. Nu stă în seama noastră să judecăm aceste gânduri stranii ce le-nchipui, ci este îndreptățire în Biserica noastră, ce știe să ne-ndrume spre mântuire fără greș, de facem ce ne cere, spuneau dânșii…
Mare tristețe așezase în inima Sa cântul ăsta de farisei, și abia răcoarea apei ostoind usturimea mai așeză încredere că nici de astă dată Lucrarea nu se va lăsa pierită. Merse înapoi și se așeză pe trepte, la umbră, stingher. De această dată, nici un apostol nu se mai aciuise lângă dânsul. În aste timpuri se părea că oamenii erau fie în haite, fie cu desăvârșire singuri în inima lor.
Clopotul chema grav la slujba de dimineață. Abia acum, deși soarele era de trei suliți pe cer. Megieșii locului își începeau ziua alene, cu boiernoasă leneveală. Prima apăru pe poarta aurită o fetiță roșcată, cu rochiță de mătăsucă albastră. Păși în pas sprinten, copilăros, pe aleea cu pietriș și se opri în fața Lui, măsurându-L cu uimire.
- Hei, tu de unde-ai mai apărut? N-am mai văzut pe aici pe cineva ca tine… În ce ești îmbrăcat, parcă ai un sac pe tine… Și ce barbă încâlcită… Þi-e foame? turui pe nerăsuflate fetița, întinzându-i jumătatea de baton Snickers strânsă în pumnul mic.
Isus îi zâmbi, fericit de curățenia ochilor ei, și întinse mâna să primească primul dar ce i se oferea din inimă de când coborâse a doua oară în lume. Dinspre poartă se auzi un răcnet înfiorător, de femeie înjunghiată:
- Ia mâna de pe ea, criminalule! Perversule! Pedofil jegos, mâncate-ar păduchii de viu! Și blestemele țipate se rostogoliră pe alee înspre ei odată cu o femeie înaltă, suplă, frumoasă ca un înger, cu gura schimonosită de oroare și furie, care o smuci pe puștoaică de lângă El, mai să-i smulgă copilei mâna din umăr.
- Andreea, de câte ori ți-am spus să nu te mai apropii de vagabonzi și cerșetori? Dacă te răpește cineva și cere răscumpărare? Ai uitat ce e tactu’?
- E doar un om bun căruia îi era foame, mamă…
- Da, toți zic că le e foame și pe urmă te trezești cu poșeta tăiată! Și de fapt ce caută împuțitul ăsta în curtea bisericii noastre? Albert! Albeeeeert!
Acest din urmă zbieret, care lui Isus îi amintea de poveștile martirilor despre Coloseum, produse un dublu efect. Mai întâi, pe poartă năvăli într-un trap de hipopotam astmatic un bărbat durduliu, în costum bleumarin, însoțit de un tinerel atletic, în cămașă albă, care, la vederea scenei de la intrarea bisericii, se năpusti spre Isus și îi răsuci la spate mâna dreaptă, cu îndemânare de bodyguard profesionist. Apoi, din biserică bufni părintele Stalinoveanu, însoțit de Trică, țârcovnicul. Când văzu ce și cum, Trică dădu fuga în biserică și se întoarse cu un vătrai, gata să-L pocnească în moalele capului pe Isus, la primul gest suspect.
- Doamne Dumnezeule, ce s-a întâmplat, dragă doamnă Alina? întrebă prevenitor Stalinoveanu.
- Ce-i, suflețel, gâfâi și preaonorabilul Albert, în fine ajuns la intrare. Iarăși șobolani?
- Ce șobolani, pămpălăule, tu nu vezi?
- Ce să văd, iubițel, oftă Albert, ștergându-și transpirația de pe chelie, cu o batistă cât un cearșaf.
- Ãsta! arătă ea acuzator spre Isus. Fata noastră a fost agresată, și tu stai nesimțitor ca un bivol.
- Vai, dragă doamnă Alina… încercă să intervină preotul.
- Și dumneata, părinte! îl întrerupse războinică Alina, trăgându-și decolteul în sus peste sfârcul stâng, care, din cauza agitației se bronza liniștit în soarele dimineții. De-abia ai venit de trei luni în biserica noastră, pe care ai promis să o păzești de nelegiuiri și homeleși, și uite ce găsesc în curte! Un vagabond care se repede să-i ia fetiței mele din mână ciocolata! Rușine, domnule Stalinoveanu! La primul interviu pe care o să-l dau în „Indiscret”…
- Mama, dar eu i-am oferit…
- Tu să taci, domnișoară! În primul rând nu trebuia să te apropii de El, când L-ai văzut! Trei zile nu ai voie la „Inimă de țigancă”!
- Mi-e nu-mi pare deloc agresată, mormăi plictisit Albert, descheindu-se la cravată.
- Adică mă faci mincinoasă! După câte sacrificii am făcut pentru tine, după ce am lăsat o carieră strălucită ca fotomodel, ca să mă poți expune tu, la braț, pe la reuniunile cu prietenii tăi bancheri…
- Bine, bine, hai s-o lăsam baltă, vrei? Până la urmă nu s-a întâmplat nimic, încercă o strategie împăciuitoare rotofeiul.
- Și mă iei și de proastă, începu să plângă cu șiroaie de rimel supla doamnă. Să mor io, jur pe mama, dacă mai calci tu în dormitor un an de-acu înainte…
- Și ce vrei, femeie, se răsti exasperat bancherul.
- Să vină poliția, se-nvioră imediat Alina. Să-L ia pe golan, să-L bage în arest! Să-L acuze de agresare! Pușcăria să-L mănânce! Să sufere cum a suferit fetița noastră când s-a repezit El la ea. Să stea la răcoare până se-nvață minte că n-are ce căuta în preajma noastră. În biserica noastră! Cum să te mai rogi, să fii cu gândul la Mântuitorul nostru, cu toți râioșii ăștia în preajmă! Îl simți cum miroase? Ah, Doamne, îmi vine să leșin…
- Domniță Alina, bolborosi răgușit părintele Stalinoveanu, chinuindu-se să-și smulgă privirea pironită pe sânii anului din Playboy 2005, parcă și mai apetisanți tresăltând de suspine decât păreau în revista pe care și-o smulgeau unul altuia în toaleta seminarului, trebuie să vă liniștiți…
- Părinte, tu ești speranța mea. Lasă-mă să mă sprijin de brațul domniei tale. Nu poți lăsa o femeie neapărată în fața violenței… Chemi dumneata poliția, te rog?
- Dar…
- Apropo, marți mă văd cu unchiul dumitale, episcopul, e sfințirea de inaugurare a Școlii Sfântul Spiridon, am să-i povestesc cât de mulțumiți suntem noi, enoriașii, de domnia ta…
- Auzi, Tu n-ai nimic de spus în apărarea ta? se-ntoarse Alberto spre Isus. Gino, dă-I drumul…
- Cum să-I dea drumul, dacă se repede… începu să țipe isteric Alina.
- Acum să taci, femeie! Că dacă îți reped o pereche de palme, nu mă uiți prea curând! Nimic să nu mai aud! Zi, Măi! Povestește tu cum a fost.
Isus se îndreptă de spate, zâmbi cald, și odată se stinseră zgomotele orașului, soarele se-mblânzi în lumină de primăvară, și El păși proaspăt spre Andreea, strălucind ca un nou început. Trică ridică vătraiul, apoi mâna-i căzu cu vlaga suptă. Isus o luă de mână pe fetiță și spuse:
- Lăsați copiii să vină la mine…
Apoi se îndreptară amândoi, mână-n mână, spre fântâna arteziană, se așezară pe margine și începură să facă haz de vrăbiile care se bălăceau în bazinul micuț.
Brusca amorțeală ce-i cuprinsese pe toți când Isus se ridicase trecu, și Trică scăpă fierul care zăngăni pe jos, bodyguardul începu să-și încordeze pectoralii privind întrebător către bancher, Stalinoveanu își simți gâtlejul eliberat și putu să spună „piei satană”, iar Alina căzu în fund în mijlocul aleii, tremurând necontrolat și scâncind ascuțit, ca un șoarece prins în cursă
- Poliția, să vină poliția…
Albert era singurul care-și păstrase cumpătul. Privi lung încă o dată spre Isus care se juca cu fiica sa, apoi se întoarse către ceilalți.
- Treaba voastră. Vă iau ca martori pe toți, eu nu am nimic cu omul acesta. Eu mă spăl pe mâini, faceți ce vreți…
- Poliția, poliția! începu Alina să răcnească ascuțit de pe pietrișul alb, cu vocea regăsită, în timp ce pe poartă se buluceau perechile obișnuite ale protipendadei dornice de mântuire privată…
Click aici pentru a citi a doua parte
Va urma…
094.054
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Victor Potra
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 1.717
- Citire
- 9 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Victor Potra. “predica lui Isus către (I).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/victor-potra/proza/1812711/predica-lui-isus-catre-iComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mi-a placut tare!
si chiar m-am intrebat de multe ori ce s-ar intmpla daca Isus ar pogora iar, azi, maine, luna viitoare? cred ca ar pati muuuult mai rau decat rastignirea!
ca, de fapt, pana la urma, mai trag si concluzia-morala, ca oricare dintre noi are pe Dumnezeu in el, si ca, in finalul finalului, era o melodie a lu\' o tanti, nu mai stiu cum o cheama, care intreba fooarte bine in refren : what if God is one of us?!
sa nu mai zic ce ma bantuie cand pun problema aia, premisa cu Dumnezeu a murit, amu\' sa va vad fratilor, ce faceti!
dar asta e deja alta mancare de peste!
si chiar m-am intrebat de multe ori ce s-ar intmpla daca Isus ar pogora iar, azi, maine, luna viitoare? cred ca ar pati muuuult mai rau decat rastignirea!
ca, de fapt, pana la urma, mai trag si concluzia-morala, ca oricare dintre noi are pe Dumnezeu in el, si ca, in finalul finalului, era o melodie a lu\' o tanti, nu mai stiu cum o cheama, care intreba fooarte bine in refren : what if God is one of us?!
sa nu mai zic ce ma bantuie cand pun problema aia, premisa cu Dumnezeu a murit, amu\' sa va vad fratilor, ce faceti!
dar asta e deja alta mancare de peste!
0
Adriana Lisandru, nu ți-am răspuns decât la o întrebare, și doar parțial. Nu uita că textul se numește \"predica lui Isus către\", și deocamdată nu a fost nici o predică. Tu ai ridicat mult mai multe deschideri în schimbul nostru de replici de la interviul de Sf. Andrei, își vor găsi și ele șerpuiri în curgerea acestei nuvele. Prima lecție de reținut: Salomee, Pilați, farisei și slujitori există din belșug în toate timpurile, ocazia potrivită îi face să se manifeste ca atare.
Anca, într-adevăr, la sfârșitul nuvelei vei afla ce a pățit Isus de această dată.
În zilele noastre Templul este o Hidră, care-l substituie pe Hristos în tot locul.
Acesta este un text despre confruntarea între umanitate, fie ea și de origine divină, și deificare. Vom vedea ce se întâmplă...
Anca, într-adevăr, la sfârșitul nuvelei vei afla ce a pățit Isus de această dată.
În zilele noastre Templul este o Hidră, care-l substituie pe Hristos în tot locul.
Acesta este un text despre confruntarea între umanitate, fie ea și de origine divină, și deificare. Vom vedea ce se întâmplă...
0
as spune ca el seamana cu Albionul Graalului; in fiecare din noi, inlauntru...
daca este, fireste.
si atunci, ce vei darama, Victor Potra?
:)
\"Vom vedea ce se întâmplă...\"
ooo, in fata unei astfel de amenintari, nu-mi ramane decat sa ridic podurile si sa astept continuarea. :P
dar steag alb n-am, sa stii. :)
daca este, fireste.
si atunci, ce vei darama, Victor Potra?
:)
\"Vom vedea ce se întâmplă...\"
ooo, in fata unei astfel de amenintari, nu-mi ramane decat sa ridic podurile si sa astept continuarea. :P
dar steag alb n-am, sa stii. :)
0
Templul pe care a cerut Isus să-l dărâme (agramatism dorit) nu era nicidecum în interior, ci dimpotrivă, în exterior, înlocuind ilicit adevărata zidire sufletească ce o propovăduia el. Dar am ales deja altă cale de a explora acest drum... Povestea în locul dezbaterii.
\"Vom vedea\" nu înseamnă \"zaieț, nu, pahadi!\" Ci doar că nu știu exact de dinainte ce o să scriu, nu am un blueprint, e o trăire care se rezolvă singură. Deci o să vedem, împreună...
Și în fine, dar nu în ultimul rând, în locul tău nu mi-aș face probleme cu recuzita. Precum spuneam într-o scrisoare de dragoste de-a mea, niște bikini în vârf de băț sunt un foarte convingător semn de predare. Dat fiind că scrii atât de tinerește, sunt convins că ai așa ceva în garderobă, nu? :)
\"Vom vedea\" nu înseamnă \"zaieț, nu, pahadi!\" Ci doar că nu știu exact de dinainte ce o să scriu, nu am un blueprint, e o trăire care se rezolvă singură. Deci o să vedem, împreună...
Și în fine, dar nu în ultimul rând, în locul tău nu mi-aș face probleme cu recuzita. Precum spuneam într-o scrisoare de dragoste de-a mea, niște bikini în vârf de băț sunt un foarte convingător semn de predare. Dat fiind că scrii atât de tinerește, sunt convins că ai așa ceva în garderobă, nu? :)
0
\"Necum în fața scumpei zidiri sau prin preajma porților aurite, mândria eparhiei, darul evlaviosului senator GB, nu aveau a se găsi zdrențăroși murdari, care să tulbure cu rănile, păduchii sau miloaga vorbei reculegerea purtată în sfânta zi de duminică, cu grijă, de acasă, prin SUV-uri, către mijlocirea caldă a altarului.\"
Fraza asta e stufoasă, greu de pătruns, mai ales când o ia razna pe la \"rănile, păduchii sau miloaga vorbei reculegerea purtată în sfânta zi de duminică, cu grijă, de acasă, prin SUV-uri\". Lipsesc și niște virgule, și se putea trunchia liniștit.
\"duminică, cu grijă\"
M-aș feri de cacofonii chiar dacă apare virgula. În cap tot sună cacofonia, pentru că omul modern nu prea mai face pauză de respirație la virgulă, grăbit fiind de felul lui, pauză pe care un recitator sau un actor ar face-o.
\"prin SUV-uri\"
Ai vrut să zici: \"în SUVuri\"?
\"homeleși\"
N-ar fi mers mai bine homleși, dacă tot e un barbarism?
\"Slujitorul acelei sfinte case a Domnului nostru tocmai se schimbase. \"
Dacă venise \"de trei luni\", asta nu e \"tocmai\".
Ar mai fi din astea, dar nu mai stau să purec textul.
\"dară aici meșteșugul perdelelor de apă și de arbori dădea salbă de răcoare pe fruntea preumblătorului\"
Stilul acesta îl folosești îndeosebi în prima parte, și amintește de Topârceanu, cu \"Minunile Sfântului Sisoe\". N-ar fi rău, dar îl pierzi pe parcurs, nu îl susții tensionat la fiecare frază, cum Topârceanu reușește.
Ar fi bine să te decizi pentru un stil: ori pastișă de bucoavne și vechi tipărituri, ori stilul modern, care, zic eu, în cazul de față ar fi dat mai bine contrastul pe care mizezi. Contrastul ăsta ți-a ieșit în pasajul cu înmulțirea șaormelor, și toată scena scandalului.
Un text bun, de altfel. Proza alunecă bine, dincolo de micile retușuri posibile, umorul și creionarea personajelor au zvâc.
Fraza asta e stufoasă, greu de pătruns, mai ales când o ia razna pe la \"rănile, păduchii sau miloaga vorbei reculegerea purtată în sfânta zi de duminică, cu grijă, de acasă, prin SUV-uri\". Lipsesc și niște virgule, și se putea trunchia liniștit.
\"duminică, cu grijă\"
M-aș feri de cacofonii chiar dacă apare virgula. În cap tot sună cacofonia, pentru că omul modern nu prea mai face pauză de respirație la virgulă, grăbit fiind de felul lui, pauză pe care un recitator sau un actor ar face-o.
\"prin SUV-uri\"
Ai vrut să zici: \"în SUVuri\"?
\"homeleși\"
N-ar fi mers mai bine homleși, dacă tot e un barbarism?
\"Slujitorul acelei sfinte case a Domnului nostru tocmai se schimbase. \"
Dacă venise \"de trei luni\", asta nu e \"tocmai\".
Ar mai fi din astea, dar nu mai stau să purec textul.
\"dară aici meșteșugul perdelelor de apă și de arbori dădea salbă de răcoare pe fruntea preumblătorului\"
Stilul acesta îl folosești îndeosebi în prima parte, și amintește de Topârceanu, cu \"Minunile Sfântului Sisoe\". N-ar fi rău, dar îl pierzi pe parcurs, nu îl susții tensionat la fiecare frază, cum Topârceanu reușește.
Ar fi bine să te decizi pentru un stil: ori pastișă de bucoavne și vechi tipărituri, ori stilul modern, care, zic eu, în cazul de față ar fi dat mai bine contrastul pe care mizezi. Contrastul ăsta ți-a ieșit în pasajul cu înmulțirea șaormelor, și toată scena scandalului.
Un text bun, de altfel. Proza alunecă bine, dincolo de micile retușuri posibile, umorul și creionarea personajelor au zvâc.
0
Mulțumesc pentru punctări. Pe detalii, uneori da, alteori poate... Am să dau pe seară câteva exemple mai aplicate, sunt curios ce părere ai...
Despre ruperea de stil: e intenționată, asta nu înseamnă că mi-a și ieșit... Ideea era de a porni pe o poveste blândă și arhaică, atât prin imagini cât și prin stil, care apoi este aruncată brusc în modernitate și începe o morișcă a unor întâmplări atât de logice în înlănțuirea și participarea personajelor încât nu poți să zici: nu, nu e posibil... :)
Sper să am timp să termin și partea a a doua curând. Scuze pentru răspunsul parțial, revin diseară.
Mulțumesc, V.
Despre ruperea de stil: e intenționată, asta nu înseamnă că mi-a și ieșit... Ideea era de a porni pe o poveste blândă și arhaică, atât prin imagini cât și prin stil, care apoi este aruncată brusc în modernitate și începe o morișcă a unor întâmplări atât de logice în înlănțuirea și participarea personajelor încât nu poți să zici: nu, nu e posibil... :)
Sper să am timp să termin și partea a a doua curând. Scuze pentru răspunsul parțial, revin diseară.
Mulțumesc, V.
0
Interesanta abordare a subiectului. Am citit si partea a doua. Astept tot. Deocamdata interesant, iar de scris, scrii bine orice.
0
... mulțumesc pentru punctarea de remarcare. Și pentru compliment :)
O să încerc să mă concentrez pe proză în următoarea perioadă, m-am cam fluturat în poezie în ultimul timp :))
Sper că partea a treia o să-ți satisfacă și apetitul dramatic :)
Mulțumesc,
Victor
O să încerc să mă concentrez pe proză în următoarea perioadă, m-am cam fluturat în poezie în ultimul timp :))
Sper că partea a treia o să-ți satisfacă și apetitul dramatic :)
Mulțumesc,
Victor
0

:)
multumesc.
eh, tot mai sunt niste tuse ingrosate, pe ici pe colo...dar, la urma urmei, e povestire, nu roman.