Victor Potra

Florian, dragule, mulțămim pentru empatie și pentru poetica credință.
Doamna Mamier, mulțumesc pentru link și informații.
Florian Abel, foarte mișto ideea cu emigrarea în România! :)

Ghid legislativ de salvare a Muzeului Literaturii pentru domnii Kelemen și Ponta

Guvernul poate și trebuie să salveze Muzeul Național al Literaturii Române. Conform legii, MNLR ar trebui să rămână în actualul sediu! Responsabilitatea aparține lui Victor Ponta și Kelemen Hunor.

1. Constituția României (Art. 33) garantează libertatea cetățenilor de a accede la valorile culturii naționale și prevede că statul este responsabil de protejarea și conservarea moștenirii culturale.

2. Instituția statului responsabilă cu respectarea prevederii de mai sus este Ministerul Culturii, potrivit HG 90 / 2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii (Art. 2-4).

3.Activitățile specifice privind protejarea patrimoniului național mobil sunt coordonate de Ministerul Culturii, atribuții specifice în acest sens având Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, prin intermediul autorităților publice și instituțiilor specializate, acestea fiind obligate a proteja bunurile patrimoniale (Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului național mobil – Art. 6 Al. 1, Art. 2 Al. 5, Art. 8).

4. Finanțarea activităților de protejare, conservare și punere în valoare a patrimoniului este în sarcina statului, prin Ministerul Culturii, Ministerul Educației, Academia Română, administrația publică centrală sau locală etc., din venituri proprii și din alocații bugetare. (Legea 182/2000 – Art. 2 Al. 4, Art. 50 Al. 1).

5. Încălcarea normelor de conservare a patrimoniului muzeal, precum și împiedicarea accesului publicului la patrimoniul muzeal constituie contravenție, conform legii (Legea 311 / 2003 a muzeelor și colecțiilor publice – Art. 27 Al. 1 par a-b).

6. Împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a bunurilor patrimoniale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau amendă, conform Codului Penal (Cap. V, Art. 253)

7. Clădirea din Bd. Dacia nr. 12, care adăpostește MNLR este monument istoric de categoria A, adică de importanță națională (Ordin 2314/2004 al Ministerului Culturii și Cultelor) și ca atare beneficiază de regim special – instituit prin Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice -, inclusiv în ceea ce privește vânzarea-cumpărarea imobilului.

8. Conform legii, retrocedarea imobilelor în natură trebuie să țină seama de principiul menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății. (Legea 165 / 2013 a retrocedărilor – Art. 2, d)

9. În cazul unui imobil-monument istoric retrocedat, se poate solicita menținerea afectațiunii de interes public a acestuia, iar Guvernul poate da o hotărâre în acest sens, obligând proprietarii să mențină destinația actuală a imobilului. (Legea 165/2013, Al. 4)

Așadar: atât salvarea patrimoniului mobil găzduit de Muzeul Național al Literaturii Române, cât și păstrarea amplasării acestuia în Bd. Dacia nr. 12, unde ființează de aproape 60 de ani, pot fi realizate în cadru legal, constituind nu doar datoria morală, ci și obligația statului român, în principal prin reprezentanții săi competenți în materie – Victor Ponta și Kelemen Hunor.

Articol scris de doamna Cristina Andrei, publicat si pe blogul meu - http://wp.me/p1uGYU-m3

In primul rand multumesc doamnei Angela Nache Mamier si prietenului Teodor Dume pentru semnele de apreciere.
De asemenea, multumesc editorului care a adaugat fotografia.
Doamna Mamier, va multumim pentru incurajari, dar nu mai putin vă multumesc pentru extrasul de presa pe care mi l-ati trimis privind "La Maison de l'Histoire de France". Daca puteti sa imi dati un link web unde sa pot citi articolul in intregime, v-as fi recunoscator. Ar putea sa-mi fie de folos pentru un viitor articol despre evolutia in societatea occidentala a conditiei intelectualului si a accesului la cultura.
Teodor Dume, precum bine ai subliniat, legile exista, din pacate nu sunt aplicate. O sa postez intr-un comentariu separat toate legile care sunt incalcate in acest caz si care ar putea salva Muzeul Literaturii Romane. Multumesc pentru solidaritate.

Multumesc pentru lectura si gandurile impartasite, Mihaela.
Si da, cred ca in societatea moderna omenia este considerata un semn de slabiciune, chiar de inadaptare uneori.

Multumesc pentru apreciere, domnule Ioan-Mircea Popovici.

Doamna Mamier, va inteleg pe deplin revolta si dezgustul fata de faptele istorice ca atare, si tin sa va asigur ca le impartasesc. De altfel este si unul dintre motivele pentru care am scris acest poem.
S-ar putea ca textul sa nu fie reusit, si sa nu transmita corect sentimentul de revolta. In plus, mie imi plac scrierile cu final neasteptat, in care sensul se releva sau se schimba in ultimele randuri. Aceasta tehnica poate fi problematica atunci cand abordezi subiecte sensibile, cum este acesta: emotiile starnite de lectura pot face ca sensul final sa treaca neobservat. Ca de obicei, daca acest lucru se intampla este vina autorului, nu a cititorului - inseamna ca nu a stiut sa dozeze corect. Deci imi asum orice esec in perceptia randurilor de mai sus.
Trebuie totusi sa fac 2 precizari.
In primul rand textul e scris cu gandul la conceptele aparent marete, care promoveaza Binele general in dauna intereselor personale, presupus meschine. Este calea pe care se nasc dictatorii, care asupresc in numele unui ideal trans-personal. Hitler este un de-exemplu. Puteam sa zic Stalin, sau Mao, sau Pol Pot. Dar Hitler este numele cu potentional emotional maxim, de aici alegerea. Fiind un text poetic, nu puteam sa operez cu generalitati, ca intr-un eseu.
De obicei, cand se descopera efectele sinistre ale unei dictaturi, dam vina pe dictator. Dar suntem vinovati cu totii (mai putin cei care s-au impotrivit in mod activ): cei care se integreaza, cei care se protejeaza, cei care tolereaza. Textul este scris din perspectiva unui "soldat", a unui om obisnuit care fuge de responsabilitati dar pe care istoria il ajunge din urma. Pentru a parafraza un proverb clasic, drumul spre iad e pavat cu lasitati.
A doua precizare priveste neputinta. Nu este compatimire, ci condamnarea la esec perpetuu. O condamnare pe care nu o fac eu, ci istoria. Si nu se refera la Hitler sau la oricare alt dictator, ci la "Binele suprem", care reprezinta un pericol perpetuu de orbire pentru umanitate.
Cu respect.

Multumesc, George. Nu am pretentia adevarului absolut, ci doar a unei perspective sincere, insotite de o exasperare pamfletara. :)

La copy-paste s-a pierdut ultima strofa. Sper sa nu va schimbe radical perceptia si aprecierea.

Multumesc.

Merci Serban, pentru punctare si, nu in ultimul rand, pentru receptarea corecta.

Sa ne aducem un pic aminte de poezia Savonarola de Nichita Stănescu. E postata chiar aici, pe site :)

Doamna Mamier, e poezie, nu e articol de ziar sau blog.

E foarte simplu, desi mi-e jena ca trebuie sa explic. Eu pun la zid aici constructia unui ideal in numele caruia suntem capabili sa ucidem. Dar v-ati lasat orbita de pretextul textului si n-ati mai citit mai departe de titlu.

Ultimul vers nu va spune nimic?

mulțumesc de lectură și interpretare/trăire, Răzvan.

Adică e rece peste rece, nu? :))
Spor să fie :)

Marian, pentru mine ăsta e un text scris cu ură. Ura condamnatului în fața călăului. La sfârșit e o clepsidră, n-am vrut să transmit resemnare, dar asta e. Nu iese întotdeauna. :)

mulțumesc, și scuze pentru întârzierea răspunsului, nu am mai intrat un timp.

Anii, just don't get addicted! :))

Multumesc de semn si lectura. Sper sa ne revedem cu bine.

Multumesc pentru lectura si observatii. Sper ca "produsul final" sa nu dezamageasca. :)

Vom vedea ce va ieși până la urmă. Mai e de scris destul... :)

Mulțumesc pentru lectură și subliniere. :)

Hm, încearcă să-ți închipui cum te mângâie iubitul cu privirea, Cezara, apoi se-ntoarce și pleacă în toamnă. :)